Articol documentar realizat cu susținerea Prutul S.A.
În istoria multiseculară a tradiției de slujire din jurul bisericii Sf. Nicolae, retrasarea unei continuități exacte s-a dovedit uneori anevoioasă, deoarece în vechii Galați au existat mai multe lăcașuri purtând același hram.
Actuala biserică ar fi fost construită pe locul unei mănăstiri formate înainte de anul 1642. Cronologia este stabilită printr-un moment important din istoria spiritualității creștine la Dunărea de Jos – stabilirea la această mănăstire a lui Atanasie al III-lea Patelarie, patriarh ecumenic înlăturat de pe Scaunul de la Constantinopol de către turci și refugiat la Galați cu voia domnitorului Vasile Lupu. Arhiereul ar fi rămas aici mulți ani, până în 1652, închinând locul mănăstirii Sf. Ecaterina din Sinai.
În secolul următor, sub ocrotirea sfântului Nicolae au fost ridicate 2 lăcașuri: unul pe la 1712, pe Strada Mare*, avându-l egumen pe un anume Ghenadie, altul pe la 1776, sub Metodie, urmașul celui dintâi. Această a doua biserică ar fi precedat-o în mod direct pe cea cunoscută astăzi credincioșilor.
În anul 1809, în curtea sa ar fi fost înmormântat generalul rus Prozorovski, comandantul armatei țariste în Principate în timpul războiului ruso-turc din 1806-1812. Câțiva ani mai târziu, în 1821, mănăstirea a fost incendiată de turcii otomani, în atacul lor anti-eterist. Refăcută în 1824, ea a putut primi în anul următor înhumarea lui Iosif Manzuoli de Corrolari, primul reprezentant consular austriac de la Galați, depus la o biserică ortodoxă deoarece în oraș nu exista încă o biserică de rit catolic.
În 1838, în urma unui cutremur foarte puternic, mănăstirea a fost din nou afectată. Prin obolul gălățenilor și al lui Constanție, arhiepiscopul Sinaiului, ea a putut fi rapid reconstruită. Acest nou corp a fost predecesorul direct al actualei biserici. Lucrările s-au încheiat în anul 1840, iar sfințirea s-a săvârșit în 1845.
În 1856-1860 s-a intervenit pentru îngrijire. În 1863, după secularizarea averilor mănăstirești, Sf. Nicolae a devenit biserică de mir. Începând din 1878 ea a fost folosită drept catedrală, până cel puțin în anul 1903, când un nou cutremur a ridicat problema gravelor afectări structurale. Slujbele au fost atunci mutate provizoriu la biserica Mavromol de pe „ulița” cu același nume, astăzi strada Nicolae Bălcescu.
În istoria ei recentă, biserica Sf. Nicolae a fost restaurată în anii 1981-1988 (perioadă în care pictorul Mihai Bogdan Muciulschi a refăcut fresca interioară), 1991-1992 și 2004-2009. Aici a fost hirotonit, în 1990, Casian Crăciun, atunci noul arhiereu vicar al Episcopiei Dunării de Jos. În anul 2000 biserica a fost vizitată de Bartolomeu I, patriarhul ecumenic al Constantinopolului. Altarul a fost sfințit din nou în 2009. În piciorul Sfintei Mese au fost atunci așezate părți din moaștele lui Atanasie Patelarie, dăruite de Mitropolitul Harkovului, locul unde înaltul ierarh s-a sfârșit după ce a părăsit Moldova.
Surse bibliografice:
- Anghel Constantinescu, Monografia Sfintei Episcopii a Dunărei de Jos, Atelierele Socec, București, 1906
- I. C. Beldie, Schițe istorice asupra județului Covurlui, Galați, 1925
- Gh. N. Munteanu-Bârlad, Galații, 1927
- Corneliu Stoica, Monumente religioase din municipiul Galaţi, Editura Alma, Galaţi, 2001
- Domnitorii și ierarhii Țării Românești. Ctitoriile și mormintele lor, Ed. Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, 2009
