Cartierul Țiglina 2

Acesta este un articol de spre Cartierul Țiglina 2 din Galați. Citește și alte articole pe GALAȚI.WIKI

Cartierul Țiglina 2 (menționat des și folosind nomerotarea cu cifre romane – Țiglia II ) este situat în Galați și împreună cu Cartierul Țiglina 1 ( I ) ocupă dealul Țiglinei.

Cuprins

Descrierea Cartierului Țiglina 2

Delimitare: Limitele actuale ale cartierului sunt:

Nord: Strada Gheorghe Doja
Est: Bulevardul George Coșbuc
Sud: Strada Brăilei
Vest: Bulevardul Siderurgiștilor

Strada Constructorilor străbate cartierul intersectându-se cu Gheorghe Doja ( la Nord) și Brăilei (la Sud). Astfel aceasta împarte cartierul în două zone:

zona de est: 28 condominii rezidențiale, de la Strada Constructorilor spre Bulevardul George Coșbuc
zona de vest: 29 condominii rezidențiale, de la Strada Constructorilor spre Bulevardul Siderurgiștilor

Străzile Crizantemelor și Bucureștii Noi, deși aflate în afara acestor limite, sunt considerate de o mare parte dintre locuitorii lor ca făcând parte în mod tradițional din Cartierul Țiglina II. Luând în considerare și aceste străzi, limita nordică a cartierului se extinde până în strada Tecuci.

Dealul Țiglina în vechime

În volumul Galații cu 35 vederi în text, harta ținutului și planul orașului publicat în anul 1927, Gh. N. Munteanu Bârlad descria împrejurimile Galațiului. Publicistul pasionat de istorie menționează în lucrarea sa existența ruinelor a două cetăți romane în apropierea orașului: cea de la Barboși și cea de la Ghertina (Țiglina).

1)…În năruirile castelului dela Ghertina (Țiglina) a descoperit marele cronicar Miron Costin monede de aramă și o marmoră cu inscripție latină, cu numele împăratului Traian; s-au mai descoperit de unii diletanți și de prof. Gh. Săulescu, pe la 1837 alte obiecte vechi, ceiace dovedește că aici era o așezare statornică romană. 2) La Barboși, în apropiere, pe dealul din fața gărei se afla un alt castel roman. În malul dărâmat de lângă calea ferată s’a desgropat două sarcofage de piatră…În cimitirul dela Barboși s’au găsit vase de lut întrebuințate la slujba morților, monede, și chipuri omenești de pământ ars, ca și la Țiglina, închinate ca dar morților, cu 400-500 ani înainte de Hristos… Romanii cucerind Dacia au orânduit drumurile pe malul Siretului, dela Țiglina și Barboși spre în Ardeal, până la Poiana (Tecuci) și Oituz, la Appulum (Alba Iulia)… Traian zidind cetăți la Țiglina și Barboși, întări oficial așezările ce dăinuiau înainte de el.

Istoricul locuirii Cartierului Țiglina 2

Intenția pentru popularea coordonată a dealului Țiglinei este luată în cosiderare din timpul domniei lui Mihai Stuza. Extinderea rezultată din prevederile hrisovului lui Mihai Sturza din anul 1836 a ocupat întreaga suprafață de teren asupra căreia orașul de la acea vreme avea dreptul de proprietate. Galațiul era atunci îngrădit de șanțuri de apărare. Înspre vest acest șanț se afla aproximativ pe actualul aliniament al Bulevardului George Coșbuc. În această zonă, dincolo de șanț se afla „moșia stearpă Ziglina” (Țiglina), proprietatea mănăstirii Mavromol. Cu acest proprietar conducerea urbei a avut în epocă dispute privind utilizarea terenurilor. (Similar există în în aceeași perioadă dispute cu Epitropia Sf. Spiridon din Iași, cea care deținea terenuri pe platforma inferioară din estul Galațiului). Aceste dispute se sting abia în 1920. Practic până în 1920, prin exproprieri și achiziții, municipalitatea reușește să intre în posesia tuturor acestor terenuri pe care, de fapt, orașul deținea deja funcțiuni importante, vitale chiar, pentru existența sa.

Clădiri istorice din Țiglina 2

Şcoala Normală de băieţi (Liceul Pedagogic – Colegiul Național Costache Negri)

Liceul Pedagogic Costache Negri în 1912 — Liceul Pedagogic (Școala Normală) Costache Negri – anul 1912. Liceul este situat astăzi în Cartierul Țiglina II

În data de 30 mai 1898 ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Spiru Haret semnala Primăriei oraşului Galaţi cum că dispune de suma de 1.000.000 lei, în scopul construcţiei în Galaţi a unui local pentru şcoala normală de învăţători. Menţiona în continuare că efectivul şcolii era deja de 90 de elevi, iar clădirea nouă va adăposti 250 de elevi. De aceea cerea câteva hectare cu titlul gratuit din terenul situat între şoseaua Brăilei, şanţul oraşului (actualul Bulevard George Coșbuc) şi turnul Companiei apelor (aflat acum pe strada Crizantemelor colț cu Gheorghe Doja). La 4 iunie 1898, primarul Constantin Ţinc răspundea că în şedinţa din acea zi Consiliul Comunal a decis să se ceară telegrafic Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice numărul de hectare pe care se va construi localul şcolii. Ca urmare Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice informa Primăria oraşului Galaţi că 10 hectare din moşia Ţiglina ar fi de ajuns pentru construcţia şcolii. Primarul de atunci, Constantin Ţinc, răspundea că, urmare a şedinţei extraordinare din 8 iunie 1898, Consiliul Comunal acordă terenul cerut de pe moșia Țiglina, cu titlul gratuit, Ministerului. Construirea noului local al Şcolii Normale de băieţi „Costache Negri“ a început în anul 1898. Primarul M.G. Orleanu anunță Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publiceiar că în şedinţa din 10 aprilie 1899, Consiliul Comunal a aprobat și cedarea a 4 hectare de teren către Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice pentru a înfiinţa pe lângă această şcoală lucrări de cultura pământului. Lucrările iau sfârșit în luna martie a anului 1902 când a avut loc inaugurarea Școlii Normale Costache Negri, cu participarea Ministrului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Spiru Haret. În anul 1927, Gheorghe N. Munteanu Bârlad menționa că aceasta se află „la bariera Strada Brăilei“.

Școala are o fermă modernă pentru practica agricolă a elevilor și 11 ha, în noua parcelare din apropiere, pentru agricultură.

Turnul de apă

Clădirea turnului de apă a fost construită în anul 1894. Se știe că această construcția avea 35 de metri înălțime, in varianta inițială. În anul 1872 în Galați se înființa „Uzina de apă 1 din sursa Dunăre“, vitală pentru nevoile unui oraș aflat în expansiune precum Galațiul acelor vremuri. Era situată la malul râpos dinspre Dunăre al dealului Țiglina. Este consemnat că aceasta era dotată cu filtre lente, având debitul de cca.120 l/s. La 22 de ani distanță, în anul 1894, este construit Turnul de Apă (Rezerva de Apă) al orașului care stoca apa filtrată extrasă din Dunăre. Punctul ales pentru ridicarea clădirii a fost ales pe cea mai înaltă zonă locuită a dealului Țiglinei, strada Crizantemei (pe atunci Câmpului) colț cu strada Gheorghe Doja. În 1913 se dă în funcțiune o stație de pompare proprie a Turnului de Apă. Prin noul sistem de pompare se putea asigura permanența alimentarea a Rezervei de Apă și distribuția acesteia către locuințele și intreprinderile din oraș. Baza turnului, rămas în prezent la mai puțin de o treime din înălțimea inițială, se poate vedea și acum peste gardul din strada Crizantemelor.

Străzile Țiglinei 2

Bulevardul George Coșbuc

Bulevardul George Coșbuc reprezintă limita estică a cartierului Țiglina 2 (II). Aliniamentul Buleverdului George Coșbuc a reprezentat însă în vechime granița dinspre vest a orașului. Galațiul a fost dintotdeanua un punct de graniță. Fie că vorbim de Imperiul Roman, de Imperiul Otoman, de Moldova sau de România, poziția sa naturală a făcut ca acest loc să reprezinte un hotar. Ca urmare Galațiul a avut sistem de apărare.O piesă esențială a acestui ansamblu de securizare al populației a fost șanțul din partea de apus. Ocrotit de ape (cu Dunărea în sud, Prutul la est și Brateșul la nord), singurul flanc nepăzit era cel vestic. Așa s-a săpat pe cel mai înalt deal din zonă, dealul Țiglinei, șanțul de apărare al târgului de la Dunărea de Jos. În timp, târgul a devenit oraș, s-a extins, șanțul a fost înglobat în urbe și s-a transformat în uliță. Apoi în stradă. S-a numit mai întâi Strada Șanțului, ulterior Covurlui, Take Ionescu și, de câteva decenii, bulevardul George Coșbuc. Dincolo de șanț în zona actualului cartier Țiglina 2 s-au construit case, cazarme, o școală, turn de apă cu stația de pompare pentru oraș. Pe scurt evoluția numelor primite de actualul Bulevard George Coșbuc este următoarea:

Strada Șanțului – înainte de 1900
Strada Covurlui (nume consemnat în Planul Orașului Galați lucrat de George Atanasiu, Conductor lucrări publice – scara 1: 10.000 – an publicare 1908 și în Planul Municipiului Galați întocmit în 1926 după ultimele date oficiale, scara 1:12.000)
Bulevardul Tache Ionescu ( nume consemnat în Planul Municipiuluilui Galați întocmit de Serviciul Tehnic al Primăriei – an publicare 1935)
Bulevardul George Coșbuc după 1950, începînd cu perioada comunistă de reconstrucție și extindere a orașului, când s-a considerat nedemn pentru oraș ca numele unei străzi să fie dat de o personalitate politică liberală.

Strada Brăilei

Strada Brăilei reprezintă limita sudică a cartierului Țiglina 2 (II). Pâna la extinderea Galațiului dincolo de Șanț, drumul aflat pe dealul Țiglinei purta denumirea de Șoseaua Brăilei și nu Strada Brăilei. Diferența dintre stradă și șosea era dată de funționalitatea acceptată în mentalul colectiv. Străzile erau specifice interiorului zonelor urbane in timp ce șoselele defineau spațiile extraurbane, acestea din urmă făcînd legătura între diverse localități. Era deci normal ca dincolo de Șanț, în afara Galațiului, numele drumului de legătură a Galațiului cu Brăila să fie Șoseaua Brăilei. Strada Brăilei din Galați se oprea în dreptul Bisericii Sfânta Sofia, aflată cam pe actualul amplasament al Păpădiei. Tot acolo se afla Bariera Brăilei – unde se monitoriza intrarea în Galați dinspre vest. De acolo începea Șoseaua Brăilei. Mai târziu devine normal ca odată cu extinderea târgului (și înglobarea în zona urbană a ariei care conținea locuințele de pe străzile Bucureștii Noi și Câmpului sau Școala Normală Costache Negri cu dependințele acesteia) drumul să capete denumirea Strada Brăilei (în loc de Șoseaua) și pe această porțiune. Abia hărțile din anii 1926 și 1935 arată că Strada Brăilei se termina după Liceul Costache Negri ( Pedagogic ) cam în dreptul aliniamentului actualei străzi Constructorilor. Mai departe aceasta își continua șerpuirea purtând denumirea de Șoseaua Brăilei. De-a lungul Șoselei Brăilei spre nord se afla Noul Cartier al Demobilizaților, întinzându-se până în spatele cimitirului Eternitatea.

Străzile Bucureștii Noi, Câmpului, Mihail Kogălniceanu

Toate aceste trei străzi sunt străzi vechi ale Galațiului, menționate pe hărțile de la sfârșitul anilor 1800 și începutul anilor 1900 ca existând pe teritoriul actualului Cartier Țiglina 2. Au fost reconfigurate complet, până la dispariție pe anumite zone după anul 1960, odată cu industrializarea orașului în perioada socialistă.

Strada Bucureștii Noi