Casa BALȘ (str. Domnească nr. 77)

Fii social și distribuie informația:

Articol documentar realizat cu susținerea Prutul S.A.

Casa Balș – Strada Domnească Galați

Pe scurt, din istoriile familiei Balș

Familia Balș a fost una dintre cele mai vechi și mai longevive familii boierești din spațiul românesc. Membrii ei sunt atestați încă de la sfârșitul secolului XV, drept curteni de țară (boieri de nivel ținutal). Începând din secolul XVII, ei au ocupat dregătorii de rang înalt în Moldova (mari logofeți, mari vornici, pârcălabi), continuând până înspre finele secolului XIX să fie numiți în funcții de stat de importanță majoră (ministere).

În secolele XIV – XVII, Domnul îi alegea din marea boierime pe cei care aveau să îndeplinească funcții asemănătoare ministeriatelor din timpurile moderne.

Marele logofăt conducea Cancelaria domnească. Era întâiul boier din Divan și, în lipsa Domnului sau a Mitropolitului, prezida Sfatul Domnesc. El întocmea rapoarte informative pentru Domn și Sfat, redacta și semna documente emise de aceștia, păstra marele sigiliu al țării și îl aplica pe actele domnești, supraveghea Cancelaria domnească, judeca pricini legate de stăpânirea pământului, mai ales de încălcarea hotarelor, judeca falsificările de documente, îndeplinea funcții notariale.

Marele vornic supraveghea Curtea domnească și conducea treburile interne ale țării. Avea mai ales competențe judecătorești, civile și penale. În Moldova, marele vornic putea pronunța pedeapsa capitală, spre deosebire de Valahia, unde cazurile ce reclamau pedeapsa cu moartea erau trimise spre judecare Domnului.

Pârcălabii erau comandanții cetăților, cu mare importanță în aparatul politic şi militar. Ei aveau atribuții complexe de apărare și administrare a ținuturilor și județelor. În sec. XIV–XVII, în Moldova, în grija pârcălabilor erau puse ținuturile care dispuneau de cetăți (Neamț, Suceava, Orhei). Ținuturile care nu aveau cetăți erau administrate de sudeți sau staroști.

Numele familiei Balș a avut rezonanță puternică și în istoria Bucovinei, provincia fiind guvernată, după preluarea sa de către Imperiul Habsburgic, de un Balș – baronul Vasile Balș (între anii 1792-1808).

Născut la Iași și școlit la Viena, Vasile Balș a fost o personalitate influentă în structurile politice ale Moldovei și Bucovinei, deopotrivă. După pierderea provinciei prin Tratatul de la Kuciuk-Kainargi, Balș a fost delegat de Domnia Moldovei în comisia care avea să stabilească trasarea noilor frontiere. El a fost primul director al Căpitanatului Cernăuţi și primul român care a ocupat funcţia de guvernator al Bucovinei, reușind să mențină provincia intactă și autonomă în cadrul Imperiului și să deruleze serii importante de reforme în plan administrativ, economic și social-cultural, inclusiv în dezvoltarea învățământului de limbă română.

În Basarabia (numită astfel numai după ce, în anul 1812, Rusia a ocupat jumătatea estică a Moldovei), membri ai familiei Balș, deja mari proprietari de pământuri, au ales să dea ascultare noii autorități și să devină supuși imperiali, pentru a-și putea reține vastele averi funciare.

Pentru a-și păstra pozițiile și proprietățile, boierii moldoveni rămași în teritoriul ocupat trebuiau să fie înnobilați. Fiind nevoiți să își demonstreze descendența, Balșii din Basarabia (ca și întreaga familie) au beneficiat, în acest sens, de demersurile lui Vasile Balș, interesat la rândul său de obținerea unui rang imperial în Bucovina, care a încurajat strângerea de documente ale familiei și i-a compus arborele genealogic. Pe baza studiului istoric compus de Vasile Balș, spătarul moldovean Iancu Balș (d. 1839) nu numai și-a păstrat imensa avere funciară din Basarabia, de peste 35 de sate și moșii, ci a ajuns și șambelan al țarului Nicolae I, titlurile nobiliare acordându-se și în funcție de dimensiunile averii. Nepotul de frate al lui Iancu, Gheorghe (Egor/Iorgu) Balș (1805-1857), deși trăgându-se din ramura de Dumbrăveni (Botoșani) a familiei și fiind Mare agă în Moldova, s-a mutat și el definitiv peste Prut unde, pe baza potenței sale materiale, a fost numit mareșal al nobilimii imperiale. Iorgu Balș ar fi avut o avere nemăsurabilă, ale cărei urme s-au pierdut în succesiuni necontrolate. El a avut moșii în zona Galaților, pe care le-ar fi moștenit fiica sa, Ecaterina, căsătorită Ghika, apoi descendenții ei. Vărul direct al lui Iorgu a fost notoriul caimacam antiunionist Teodor Balș, și el legat de istoria târgului dunărean.

 

Legăturile familiei Balș cu Covurluiul și Galații

La mijlocul anilor 1840, cele mai întinse moșii din sudul Câmpiei Tecuciului și din Câmpia Siretului Inferior le aparțineau unor membri din familia Balș. Precum am menționat, unii dintre primii Balși care au avut legături statornice cu Galații au fost, în prima jumătate a secolului XIX, verii Iorgu și Teodor.

Teodor/Toderiță Balș (1790/1805-1857) a fost mai întâi hatman, adică înalt comandant de oaste. Funcția se suprapunea deseori cu aceea de pârcălab. Astfel a ajuns Teodor Balș la Galați, în anii 1836-1839: colonel de armată și apoi pârcălab de Covurlui. Scurtă, perioada sa de administrare a lăsat totuși urme cu implicații importante în istoria comunității. Colaborând cu Ion Cuza, el însuși fost pârcălab al județului, și cu alți boieri ai locului, Balș a sprijinit ridicarea (1836) unui local permanent pentru primul spital gălățean, cunoscut ulterior drept Spitalul Spiridoniei, deoarece a fost pus sub conducerea Epitropiei Sf. Spiridon din Iași. Tot Teodor Balș l-a comisionat pe profesorul ieșean Gh. Săulescu, om cult, învățat în Grecia și Austria, să studieze ruinele unei cetăți antice aflate la sud de târgul Galați. Zeci de ani mai târziu, cercetată din nou de specialiștii în istorie veche și arheologie, aceasta s-a dovedit a fi așezarea geto-dacă de la Bărboși.

În 1846, Teodor Balș avansase la rangul de logofăt al Dreptății, ajungând, în 1855, la nivelul ministerial de Mare Logofăt. În 1856, el a fost numit Caimacam al Moldovei (locțiitor de Domn) de către Înalta Poartă de la Constantinopol. Conservator și vehement anti-unionist, el a desfăcut toate instituțiile și reformele modernizatoare introduse în administrația moldovenească de către predecesorul său, domnitorul Grigore Ghica: a închis școlile deschise pe lângă mănăstiri, Facultatea de Drept constituită la Iași, a blocat activitățile de dezvoltare a unei Bănci naționale, a întors din drum acțiunile de liberalizare a presei. Deși Teodor Balș a murit la câteva luni de la primirea căimăcămiei, intervențiile sale deconstructive au fost continuate de succesorul lui, infamul Nicolae Vogoride, caimacamul care a încercat să saboteze votul moldovenesc privind unirea Principatelor.

O altă legătură directă avută de familia Balș cu ținutul înconjurător Galaților a fost prin postelnicul Panait (1817-1889), ministru de Finanțe și „om de taină” al Domnului Moldovei, însărcinat cu organizarea audiențelor acestuia. El a fost proprietarul moșiilor Ivești și Torcești, ultima obținută prin zestrea soției sale, Ruxandra Cantacuzino, fiica spătarului Mihalache Cantacuzino-Pașcani. Prin aceste proprietăți, Panait Balș era, în timpurile sale, unul dintre cei mai mari stăpâni de pământuri ai Moldovei. Tot ale sale erau două hanuri la drumul mare al Galaţilor și o moară mare pe apa Bârladului.

Înspre mijlocul anilor 1840, boierul Panait Balș a cerut Domniei să-i aprobe reînființarea unui târg pe moșia Ivești. Căimăcămia Moldovei i-a aprobat solicitarea în toamna anului 1856, aceasta fiind data de întemeiere a satului. Pentru cele 12 iarmaroace anuale și ziua săptămânală de târg, ca și pentru locurile primite pentru case și prăvălii, localnicii îi plăteau moșierului o dare – bezmanul. La rândul lui, postelnicul a ridicat la Ivești biserica, școala de fete (1858), școala de băieți (1865) și, în ultimii săi ani de viață, a început construirea unui spital, terminat de fiul său, Mihail (1847-1936), și inaugurat în 1895. Panait s-a sfârșit la Ivești. Mihail a continuat să se îngrijească de nevoile așezării – pavări, iluminat, comunicații. Împreună cu fratele său, Paul (1850-1918), Mihail Balș a reparat la sfârșitul anilor 1890 biserica ridicată de tatăl lor cu zeci de ani înainte. Aceasta a fost însă grav afectată de un cutremur, astfel că Paul, după ce a rămas să se îngrijească singur de moșie, a construit una nouă, în 1905-06. Alături de văduva lui Mihail, Alexandrina Balș, Paul a făcut primele demersuri de modernizare a viticulturii din regiune, după ce viile fuseseră grav afectate de filoxeră. Ei au introdus soiuri noi de struguri, mai rezistente, au construit o cramă modernă și au trimis localnici la studii de specialitate în străinătate, în Italia și Franța.

Familia ar fi vândut moșiile în jurul anului 1911, lui Hector Economos, mare proprietar ridicat din arendășie. Ele i-au rămas apoi fiului său, Jean. Jean Economos a murit în 1927, de ftizie, în Elveția, iar moșiile Ivești și Torcești au ajuns la Elena Negroponte-Grigorescu, soția generalului Eremia Grigorescu (mai multe despre familia Negroponte în secțiunea dedicată).

Agricultor și viticultor cu experiență și viziune, Paul Balș a fost director al Băncii de Comerţ şi Agricultură din Galaţi. El pare să se fi sfârșit aici, fiind înhumat la Ivești, pe moșia părintelui său, chiar dacă la momentul dispariției sale nu pare să mai fi fost proprietarul acesteia.

Dintre cei 7 copii ai lui Panait Balș, 2 au murit pe moșia Ivești – George (fost prefect de Tecuci) și Costea (1856-1905, prefect de Baia și prefect de poliție la Iași). Fiul cel mai mare, Mihail, s-ar fi născut la Galați (1847).

 

Casa Balș din Galați

În orașul Galați, moștenirea vizibilă a familiei Balș este casa monumentală de pe strada Domnească, a cărei existență îi este atribuită lui Paul Balș.

Despre istoria clădirii se cunosc deocamdată puține lucruri. Paul Balș ar fi cumpărat locul în anul 1913, pe teren existând deja niște imobile. Nu este clar dacă el însuși s-a îngrijit de demolarea caselor vechi și ridicarea celei noi, dar aceasta a fost construită cândva până în anul 1915. Ea urmează un plan specific franțuzesc, fiind așezată perpendicular pe linia străzii. La vremea sa, clădirea era înconjurată de curte. Intrarea se făcea printr-un pridvor stilizat, din care se urcau câteva trepte către prima sală mare, de primire. Pa partea dinspre stradă se afla camera de lucru, urmată de un salon cu balcon și sufragerii mari. În spatele salonului dinspre stradă era camera de culcare a stăpânilor. Pe un coridor cu geamlâc, casa se prelungea înspre camerele copiilor, ale doamnelor, ale servitorilor, către bucătării și cămări.

Arhivele Tribunalului Covurlui consemnează că în anul 1922 casa familiei Balș trecuse în proprietatea lui I. D. Popovici, inginer-șef al șantierelor navale Fernic din portul Galați, care a deținut-o cel puțin până în anul 1929.

***

Din punct de vedere arhitectural, Casa Balș impresionează prin estetica sa deosebită, dar și prin simbolistica specială a decorațiunilor. Primul element distinctiv este expunerea stemei familiei, un fapt neobișnuit în spațiul cultural moldovenesc și în expresiile sale arhitectonice tradiționale. Un altul este ilustrarea evidentă a apartenenței membrilor familiei Balș la comunitatea masonică. Faptul este subliniat prin prezența, pe fațadele și acoperișul clădirii, a unor însemne specifice masoneriei, precum Steaua, Soarele, ori Coloanele lui Hiram.

Reliefarea acestei identități speciale nu surprinde, totuși, dacă este să ne amintim de faptul că apartenența la lojile masonice românești și europene era o practică recunoscută, vizibilă, a elitelor naționale, încă din a doua jumătate a secolului XIX. Galațiul însuși a avut o foarte bogată activitate masonică, Loja Discipolii lui Pythagora (dominantă, dar nu singura constituită aici) reunind cele mai reputate și mai respectabile nume ale protipendadei politice, economice și social-culturale ale orașului.

În plus, familia Balș avea tradiție și reputație în relație cu viața masonică. Într-una din casele sale din Iași (cea a lui Alecu Balș) a fost constituită, în anul 1865, loja Steaua Dunării. Mulți dintre membrii acesteia aveau să se reunească ulterior în Societatea Junimea. Familia a vândut casa în 1880. Ea a devenit sediul Institutului Notre Dame de Sion, apoi al Conservatorului de Muzică.

 

Surse bibliografice:

  • Serviciul Referințe al Bibliotecii Județene „V. A. Urechia” Galați
  • Gheorghe Frătiță, Monografia localității Ivești, Ed. Centrului Cultural Dunărea de Jos, Galați, 2019
  • Valentin Bodea, Monumente istorice și personalități din orașul Galați, Ed. Sinteze, Galați, 2015
  • Crișan Mușețeanu, Lumea copilăriei mele, vol. I, Ed. Muzeului de Istorie Galați, 2012
  • „Balş, Theodor N.” [fișă] în Horia Nestorescu-Bălcești, Enciclopedia ilustrată a francmasoneriei din România, vol. 1, Ed. Phobos, București, 2005
  • „Balş, Panait I.” în Dimitrie Rosetti, Dicționarul contimporanilor din România (1800-1898), ed. II, îngrijită de Dan Jumară, Ed. Alfa, Iași, 2004
  • „Balş, Panait I.” în Lucian Predescu, Enciclopedia României, ediție anastatică, Ed. Saeculum, București, 1999
  • „Paul Balş (1850-1918)” în Vasile Cornea, Necunoscutul prinţ Matila Ghyka și lumea sa, Institutul European, Iași, 2020
  • D. Xenopol, „Teodor Balș – caimacamul antiunionist (1805-1857)” în Mihai Dimitrie Sturdza (coord.), Familiile boiereşti din Moldova şi Ţara Românească, Vol. 1, Ed. Simetria, București, 2004
  • Mircea Coloșenco, „Trecute ambiţii boiereşti – hatmanul Teodor Balş”, în Porto Franco, an 19, nr. 161, iulie-septembrie 2009
  • Paul Păltănea, „Contribuții la istoria spitalelor din Galați până la 1918”, în Danubius, an 26, 2008

Te-ar mai putea interesa

Scroll to Top