Articol documentar realizat cu susținerea Prutul S.A.
Jean Steuerman a fost una dintre personalitățile evidențiate ale comunității cosmopolite a Galaților, la sfârșit de secol XIX și primă jumătate de secol XX. Astăzi ca și în epocă, el a fost remarcat prin relația cu mediile profesionale și financiare în care erau angrenate activitățile portului internațional.
Steuerman s-a născut în județul Neamț, în familie evreiască, și a primit cetățenia română în anul 1919. Nu-i cunoaștem încă viața de dinaintea așezării la Galați, și nici împrejurările în care a ajuns în oraș, dar poate fi sigur faptul că el a fost atras aici de posibilitățile pe care i le deschidea vibrantul mediu economic, și încurajat de perspectiva sprijinului pe care i-l putea oferi o colectivitate evreiască locală numeroasă și bine organizată. De altfel, la Galați el a devenit un comerciant de succes, specializându-se în „exportul și manipulația de cherestea”, după cum era descris în reclamele comerciale ale ziarelor din epocă. Afacerea a fost prosperă, putând întreține câte un birou și un depozit în cele două mari porturi internaționale ale țării, Galați și Constanța.
La Galați, Steuerman își ținea biroul pe strada Portului, locul cu cea mai mare concentrare de firme comerciale și de reprezentanțe instituționale internaționale, iar depozitul de cherestea în Bazinul Nou.
Pentru contemporanii săi, Steuerman era „unul din marii exponenți ai comerțului, industriei, vieții evreiești și vieții sociale a Galaților” (descrierea îi este făcută de Teodor Iordache în Albumul Galaților, 1935). Până la mijlocul anilor 1920 el devenise deja o figură cu suficientă ținută și influență social-economică încât să fie ales în poziții de autoritate, simbolică sau precisă, atât pentru folosul particular al comunității sale cât și pentru cel al tuturor gălățenilor.
Experiența și succesul l-au recomandat pentru funcții administrative importante în domeniul său profesional. De la sfârșitul anilor 1920 și până în 1938 Steuerman a fost vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie Galați, secția comercială, iar începând din 1934 a fost președintele Asociației Exportatorilor de Cherestea din România. La nivel de oraș, el a fost consilier comunal (între 1930 și 1936), ajutor de primar (1933-1936) și arbitru la Camera de Arbitri. În evreimea locală, Steuerman a făcut parte din comitetele de îngrijire a diverse instituții comunitare, printre care Spitalul Israelit (vicepreședinte și membru de onoare) și mai multe lăcașuri de cult, precum sinagoga M’loin Orchim (președinte de onoare) ori Templul Meseriașilor (președinte al comisiei de ridicare a clădirii celei noi a sinagogii, Steuerman fiind una dintre persoanele care au oferit cel mai mare ajutor la strângerea fondurilor necesare și deblocarea lucrărilor de construcție, ajunse în impas la mijlocul anilor 1920). Comunitatea israelită și-a arătat aprecierea și recunoștința față Jean Steuerman prin alegerea lui ca preşedinte al Epitropiei din Galaţi. El a ocupat funcția din 1928, fiind numit după terminarea lucrărilor de refacere a Templului, până în 1936. Din 1928 până în 1933, el a fost și președintele Lojei „B’nai B’rith” din Galați.
Sinagoga M’loin Orchim s-a aflat pe strada Poșta Veche. Ea a fost deschisă în anul 1872 drept „odaie de trecători” (formă de ospitalitate evreiască, înrădăcinată în religia mozaică, ce presupune oferirea unui loc de înnoptare călătorilor săraci), apoi a devenit casă de rugăciune, fiind ulterior extinsă și funcționând drept sinagogă în anii 1920-1930.
B’nai B’rith („Fiii Legământului”) este una dintre cele mai vechi, mai mari și mai ramificate organizații iudaice la nivel mondial, având scopul de a asigura asistență în rezolvarea problemelor ce pot afecta comunitatea evreiască internațională, în chestiuni privind drepturile omului și cetățeanului, asistența socială și umanitară, dezvoltarea spirituală, culturală și social-economică a comunității iudaice (în special a tineretului), promovarea relațiilor interculturale ș.a. Organizația a fost fondată la New York, în 1843, apoi s-a extins în Europa, ajungând aici în anii 1920 la o capacitate de 17500 de membri (aproape jumătate din cea americană). Dezvoltarea organizației a fost puternic afectată în anii de ridicare la putere a extremei drepte. Ea a fost reconstituită în 1948, și-a reclădit și extins treptat filialele, având la începutul anilor 2000 loje în mai mult de 20 de țări. B’nai B’rith este reprezentată la ONU.
Jean Steuerman și-a avut casele particulare pe strada General Berthelot nr. 51, astăzi Nicolae Bălcescu nr. 19. El a cumpărat terenul în anul 1923 și în 1927 a încheiat ridicarea primelor construcții. Proprietatea a avut o soartă suficient de neliniștită. Având nevoie de credit, Steuerman a contractat pe seama ei o ipotecă, de la un anume Carol Rohrlich, pe care mai apoi nu a putut-o plăti la timp. În 1933, apoi din nou în 1935, Rohrlich a solicitat ca reședința să fie scoasă la licitație publică. Se pare că ea nu a fost cumpărată, iar în 1937 Steuerman a putut deveni proprietarul ei deplin.
Carol Rohrlich, și el evreu, pare să se fi ocupat cu afaceri imobiliare, pentru că a deținut la Galați mai multe proprietăți. Una din ele ar fi fost imobilul din strada Fotti nr. 12 (astăzi Maior Iancu Fotea) folosit în perioada 1886–1926 drept sediu pentru Loja Masonică „Discipolii lui Pythagora” (v. Adrian Pohrib, „Loja Masonică Discipolii lui Pythagora din Galaţi. Scurt istoric şi documente”, Danubius, 1/2013). La un moment dat, Rohrlich a ajuns să dețină inclusiv impunătoarea reședință de pe strada Domnească a avocatului Costake Plesnilă, pe care în anul 1926 a vândut-o administrației de stat (Casei de Asigurări Sociale). În unele acte din arhiva locală, Rohrlich este numit „farmacist din București” (Valentin Bodea, Monumente istorice şi personalităţi din oraşul Galaţi, Sinteze, 2015). În alte surse, el apare de profesie agent de asigurări, având legături puternice cu orașul Roman (G. Bogdan-Duică, Ovreii pământeni și subpământeni. Documente senzaționale, Institutul de Editură și Arte Grafice Flacăra, București, 1913).
În actele întocmite pentru licitările publice, proprietatea lui Steuerman este descrisă ca având peste 2300 mp, cu imobilul din zidărie masivă, acoperit cu țiglă, compus din subsol, parter și etaj. Fiecare nivel avea câte 7 camere de locuit și alte spații cu funcții diverse (odăi pentru servitori, bucătării, spălătorii, camere pentru baie, cameră pentru calorifer, magazie pentru combustibil ș.a). Până în 1935, la cea de-a doua licitație, Jean Steuerman și-a mai ridicat un imobil, pe un teren alăturat. În presa de epocă, proprietatea sa imobiliară era acum descrisă ca fiind compusă din 2 corpuri, așezate pe latura de nord a terenului. Un corp se afla înspre stradă și avea numai parter, iar celălalt avea parter, etaj și atenanse. Cele două erau lipite și comunicau printr-un coridor mic interior și o ușă de lemn din zidul comun. Casa dinspre stradă avea 7 camere mari, un antreu mare cu scară de marmură. Cea de-a doua casă avea două intrări cu scări de marmură, 5 camere mari la parter și o scară mare de lemn pe care se urca la etajul cu 4 camere ori, în direcție opusă, se cobora în beci. În toate corpurile de casă de pe proprietate erau instalații de lumină electrică, camere de baie și closet, apă potabilă și canalizare.
Imobilul dinspre strada Bălcescu, cel mai vizibil și mai cunoscut trecătorilor de astăzi, a fost construit în stil ușor eclectic, cu predominanță neo-românească dar și cu elemente neoclasice. El are la parter o loggie cu două deschideri și arce în cintru (partea concavă a bolții). O altă loggie se află la etaj, deasupra accesului principal, având două deschideri și arce în acoladă. În interior, un vestibul cu glasvand intermediază intrarea în holul central, în 2 camere mari și sufragerie. Din holul principal, o ușă deschide un culoar pe care se află alte 3 camere. La etaj, spațiile au o dispunere planimetrică asemănătoare.
În anul 1941, ca efect al legilor anti-evreiești, proprietatea lui Jean Steuerman a fost confiscată de autorități și trecută în patrimoniul statului, el primind ulterior o despăgubire bănească. Datele de recensământ ale acelei perioade ne spun că, anterior sechestrului, în aceste case locuiau 3 familii (18 persoane).
După schimbarea regimului politic al țării, statul a transformat fosta proprietate a lui Jean Steuerman în spațiu pentru instituții de educație. În 1948 a fost instalat aici Centrul Profesional nr. 4 pentru școlarizarea elevilor cu deficiențe psihice. În 1954 numele școlii a devenit Școala Profesională nr. 8 pentru băieți. Aceasta a devenit mixtă abia în 1992. În 1996 a primit numele savantului Simion Mehedinți și i-au fost trasate domeniile de școlarizare (mecanică, construcții, instalații și lucrări publice, tâmplărie, confecții produse textile, estetica și igiena corpului omenesc, turism și alimentație). Din 2000/01, această școală a fost prima care a format clase integrate de elevi, unind învățământul de masă cu cel special, pentru copii cu diverse grade de handicap. În 2003/04 școala profesională s-a transformat în Școală de Arte și Meserii, din 2010/11 până în 2012/13 a fost Grup Școlar, iar de atunci până în prezent are statutul de Liceu Tehnologic.
Imobilul central (corpul A) a fost reabilitat și modernizat în perioada 2007-2010 și este astăzi clasat pe lista monumentelor istorice.
Simion Mehedinţi (1868-1962), omul de știință pe al cărui nume îl poartă școala, este considerat întemeietorul domeniului geografiei moderne în România. Absolvent de seminar și al Colegiului Sf. Sava, Mehedinți i-a avut profesori pe Titu Maiorescu şi Alexandru Odobescu, prin intermediul cărora a luat contact cu Societatea Geografică Română. Student la Facultatea de Litere şi Filosofie din București, apoi bursier la Paris și doctorand la Leipzig, Simion Mehedinți a dezvoltat interese științifice complexe, compunând o carieră axată nu numai pe geografie, ci și pe domenii precum etnografia, istoria, filosofia, pedagogia. Timp de aproape 4 decenii (1900-1938) a fost profesor la prima catedră universitară de geografie din cadrul Universităţii din Bucureşti. Încă din tinerețe a avut o aplecare activă înspre îngrijirea și răspândirea culturii naționale, fiind unul dintre organizatorii Ligii pentru unitatea culturală a tuturor românilor, și gazda, în casele sale din Iași, a ședințelor Junimii. Membru al Academiei Române, Simion Mehedinți a fost și ministru al instrucţiunii şi cultelor (Guvernul Marghiloman), înaintând în Parlament legi de reformare a învăţământului rural. După cel de-al doilea război mondial, a fost marginalizat din viața publică și academică.
Surse bibliografice
- Serviciul Referințe al Bibliotecii „V. A. Urechia” Galați
- Encyclopaedia Britannica, britannica.com
- Teodor Iordache, Albumul Galaților, Tipografia Bucovina, 1935
- Valentin Bodea, Monumente istorice şi personalităţi din oraşul Galaţi, Ed. Sinteze, 2015
- Lucian Zeev Herșcovici, Violeta Ionescu, O istorie a evreilor din Galați, Vol. 2, Ed. Hasefer, București, 2018
- Arthur Viorel Tuluș, „Sinagogile Comunității israelite din Galați”, Danubius, nr. 1/2016
- „Galați, ieri și azi” în Dunărea de Jos, nr. 214, noiembrie 2019
- „Casa Jean Steuerman”, Patrimoniul multietnic din Galați, galatimultietnic.ro, proiect în parteneriat al Institutului Național al Patrimoniului și Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galați
- Remus Basalic, „Comori de patrimoniu: Bijuteria neoromânească de pe Bălcescu”, Viața Liberă, An. 27, nr. 8126, 25-26 iunie 2016
- Site-ul de prezentare a Liceului Tehnologic „Simion Mehedinți” Galați, samsm.ro, secțiunea Istoric
- „Simion Mehedinți – viața și opera”, asociatiasimionmehedinti.ro
- Cristian Anghelache, Doina Lecea, Andreea Preda, „O personalitate pe zi: geograful Simion Mehedinți”, Agenția Națională de Presă Agerpres, agerpres.ro/documentare/2022/12/14/o-personalitate-pe-zi-geograful-simion-mehedinti—1028736 [26.08.2023]