Articol documentar realizat cu susținerea Prutul S.A.
Construcția Casei de Cultură din Galați a început în august 1966 și s-a încheiat 3 ani mai târziu, inaugurarea având loc pe 4 octombrie 1969.
Clădirea a fost proiectată de arhitecții Sara Likyardopol și Tiberiu Balamace, iar ridicarea sa a fost coordonată de inginerul Gheorghe Borțun și dirigintele de șantier Gheorghe Fîntîneanu.
Arhitecta Sara Marcovici-Lichiardopol a făcut parte din colectivul de specialiști de la ISCAS București (Institutul de studii și proiectare pentru construcții, arhitectură și sistematizare) care, în contextul programului de sistematizare a orașului Galați, au proiectat la mijlocul anilor 1960 cartierul Țiglina 1, primul cartier urban din țară care a cuprins conceptul de micro-raioane.
Tiberiu Balamace, născut în 1938, a urmat cursurile Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” din București, pe care l-a absolvit în 1961. Se afla, așadar, în momentul lucrului la proiectul Casei de Cultură din Galați, la începutul carierei sale profesionale. El a părăsit țara în jurul anului 1980 și s-a stabilit la Paris, unde și-a desfășurat activitatea în domeniul arhitecturii civile.
Având o suprafață de 1100 mp, Casa de Cultură din Galați a impresionat, la vremea inaugurării sale, nu numai prin dimensiunile impunătoare, ci și prin inovația unora dintre elementele sale de proiect, precum interpretarea plastică atât în exterior, în ceea ce privea fațadele, cât și în interior, în modul de realizare a plafoanelor sălii de spectacol și ale foaierelor principale.
Nominal, Casa de Cultură din Galați a fost închinată, la deschidere, liderului comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej. Pe esplanada dinspre strada Brăilei s-a aflat, din 8 noiembrie 1971 și până în zilele Revoluției din anul 1989, un bust din bronz al lui Dej, instalat cu ocazia aniversării a 70 de ani de la nașterea acestuia. Având 1,3m înălțime (Bustul (4,2m cu soclu), bustul ar fi fost dat jos de mulțimea populară, în 22 decembrie 1989. Depozitat într-o magazie a municipalității, el a fost predat Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” în anul 2013 și se află astăzi în patrimoniul acestuia.
Bustul a fost realizat de sculptorul Mihai Coşan, născut la Slatina în 1921, absolvent al Institutului de Arte Plastice din București. Alte lucrări de artă monumentală realizate de acesta au fost expuse în București, Baia Mare, Sibiu, Turnu Severin.
Derularea amplelor lucrări de sistematizare edilitară care au cuprins și zona în care se află astăzi Casa de Cultură a orașului Galați a presupus distrugerea calculată a mediului comunitar dezvoltat de-a lungul deceniilor anterioare și desființarea centrelor de convergere socială. Astfel, în favoarea politicii epocii, nivelarea terenului necesar noilor construcții a implicat dezafectarea și dărâmarea a două instituții comunitare aflate în vecinătate, Școala 7 (fosta Școală nr. 2 de fete) și biserica Sf. Sofia, construită în 1872 prin eforturile enoriașilor.
Înainte ca hotărârea de demolare să fie emisă la nivel administrativ, în noiembrie 1963, autoritățile au făcut timp de 2 ani presiuni asupra preoților parohi, Grigorie Gumeniuc, care era și secretarul Protoieriei Galaţi, și Constantin Picoș, pentru ca aceștia să abandoneze lăcașul.
Părintele Picoș a fost absolvent al Seminarului Teologic din Ismail și al Facultății de Teologie de la Cernăuţi. A slujit la mănăstirea Jabca din Soroca, la parohia din comuna Independența, la Parohia Sf. Sofia din Galaţi (din 1952 până în noiembrie 1963) şi apoi la Sfinții Trei Ierarhi (din 1964 până la moartea sa, în 2002). Părintele Grigorie Gumeniuc s-a sfârșit în 1972.
Protestele și insistențele episcopului Dunării de Jos, Chesarie Păunescu, și cele ale enoriașilor, chiar intervențiile favorabile venite de la reprezentanți ai Ministerului Culturii şi Cultelor, nu au putut determina Sfatul Popular Regional să schimbe hotărârea privind demolarea bisericii Sf. Sofia, iar aceasta a fost distrusă în 05 decembrie 1963. Preoții parohi au reușit să transfere icoanele și catapeteasma la biserica din Pisica (localitatea Grindu de astăzi), în judeţul Tulcea, care aparținea pe atunci tot de Eparhia Dunării de Jos. Catapeteasma continuă să se păstreze acolo, iar o icoană de la Sf. Sofia este expusă astăzi în Galați, la Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine la Dunărea de Jos. Unele bunuri ale bisericii Sf. Sofia au fost preluate de parohia Sfinţii Trei Ierarhi, iar altele, inclusiv arhiva, de biserica Bunavestire din Galați.
În memoria bisericii Sf. Sofia a fost înălțată o troiță-monument, construită după proiectul sculptorului Sergiu Dumitrescu. Ea a fost inaugurată pe 29 noiembrie 2000.
Surse bibliografice:
- Ioan C. Beldie, Schiţe istorice asupra judeţului Covurlui. Contribuţiuni, Stabilimentul de Arte Grafice „Moldova”, Galați, 1925
- Eugen Drăgoi, Aspecte ale vieţii bisericeşti din Episcopia Dunării de Jos în anii 1864-1886, Galați, 1988
- Corneliu Stoica, Monumente de for public din municipiul Galați, Axis Libri, Galați, 2015
- „A început construcţia Casei de cultură a sindicatelor la Galaţi”, Viața Nouă, An. 22, nr. 6755, 30 august 1966
- Interviu cu părintele Constantin Picoș, realizat de Maria Stanciu în „Campanie VL. Biserici istorice gălăţene: Troiţa Sfintei Sofia – rugă pentru neuitare”, Viața Liberă, An. 24, nr. 7162, 29 aprilie 2013
- „Țiglina 1”, Serviciul InfoGhid al Bibliotecii Județene „V. A. Urechia”, 193.231.136.3/infoghid/index.php/%C8%9Aiglina_1 [29.08.2023]
- „Întoarcere în timp… în urmă cu 55 de ani, când începea construcția Casei de Cultură a Sindicatelor”, blogul Serviciului Referințe al Bibliotecii Județene „V. A. Urechia”, bvau.ro/cicblog/?p=9112 [29.08.2023]