Articol documentar realizat cu susținerea Prutul S.A.
A fost construită în jurul anului 1911, pe locul unde se afla o mare grădină de legume și zarzavaturi, proprietate a clădirii vecine, aflate pe colțul străzii Domnești cu Calea Prutului. Întregul spațiu pare să îi fi aparținut inițial lui Gherasim Cordali, același care i-a vândut lui Alexandru Doiciu proprietatea aflată în vecinătatea Catedralei Ortodoxe, aflată încă în construcție în acea perioadă.
În acel an, lotul respectiv a fost licitat public (nu cunoaștem motivul vânzării sale) și cumpărat de inginerul Gheorghe E. Radu. Cu câțiva ani înainte, acesta apărea ca aflându-se în slujba județului și a Prefecturii. Era, deci, angajat de administrația guvernamentală pentru a asigura servicii de specialitate privind construirea și întreținerea patrimoniului public, cel mai probabil infrastructural.
Radu a păstrat pentru tot restul vieții casa pe care și-a construit-o pe strada Domnească. La dispariția sa (1932), proprietatea și întreaga avere i-au fost lăsate unui nepot, Pintilie Arhire, ce locuia în județul Fălciu, comuna Cantemir, satul Hurduc / Hurdugi.
Este posibil ca inginerul gălățean să fi fost originar din zona Cantemirului, chiar dintr-o familie cu ascendență veche și funcție socială deosebită. Întocmite la începutul anilor 1800, actele de hotărnicire ale regiunii vorbesc despre un preot „Gheorghie Radul cu ai săi”, iar istoriile comunei menționează numeroși Radu care au ocupat poziții politice, economice și sociale importante în comunitatea locală. Altminteri, chiar de luăm faptele precum coincidențe istorice, între om și locuri rămân legături strânse. În anul 1919 Gheorghe Radu apare în documente ca având o moșie de peste 144 ha pe teritoriul Hurdugiului, în Guzari-Brișca și Guzari-Ghilahoi, pe care i-o arenda lui Pintilie Arhire. Așadar, fie că aveau ori nu o înrudire naturală, cei doi bărbați s-au aflat timp de mulți ani într-o legatură economică partenerială.
În 1919, Comisia de împroprietărire a țăranilor rupea câte 12 ha din cele două părți ale moșiei. Suprafețe mai mari au fost luate în 1935, dar la acel moment Gheorghe Radu nu mai era în viață, iar moșia era în proprietatea plină a lui Arhire.
La fel precum Gheorghe Radu și înaintașii săi neconfirmați, este posibil ca Arhirii secolelor XIX-XX să se fi tras dintr-un mazil local din secolul XVIII, Sofronie Arhire. Pintilie cobora dintr-o familie proeminentă a Cantemirului. Cel puțin 5 bărbați Arhiri au fost primari ai comunei, între anii 1872 și 1945/46. În 1881, un Pintilie Arhire împreună cu soția sa, Ioana, donaseră locul pentru ridicarea primei școli a comunei. Unele surse vorbesc despre anul 1888 sau abia 1896, dar constant este faptul că familia a oferit cele necesare ridicării clădirii, ceea ce demonstrează capacitatea materială de care dispunea și rolul social pe care și-l asuma în comunitate.
Arhirii au avut pământ și au administrat o fabrică de ulei, iar casa lor, situată în centrul Cantemirului, a devenit peste timp sediul Primăriei, fiind deci una dintre clădirile (dacă nu singura) cu dimensiuni și aspect distinctive în așezare. Regimul comunist a naționalizat fabrica în anul 1956, atașând-o Întreprinderii Industriale Economice „21 Decembrie” din Huşi. Și ea, și fosta reședință supraviețuiesc și astăzi, iar lângă ele se află Podul numit de localnici al lui Arhire.
Modelat în spiritul nobleții sale, fie ea doar de rang local, Pintilie Arhire și-a asumat rolul de îngrijitor al conștiinței și memoriei sale, și a lăsat în urmă un manuscris nedatat despre istoria comunei Hurdugi.
În Galați, el a păstrat casa primită moștenire de la Gheorghe Radu până în 1934, deci numai timp de 2 ani. A vândut-o unui localnic, Alexandru Ștefănescu, care peste alți 2 ani i-a oferit-o dotă fiicei lui, Constanța, cununată cu un locotenent din Regimentul 8 Călăraşi Galaţi, Mitu Gheorghe Ţapu. Mare și spațios, având 7 camere de locuit plus spații complementare, casa a fost mobilată după ultima modă a vremii și umplută de către Ștefănescu cu tot ceea ce urma să le fie necesar tinerilor căsătoriți: dormitor complet, însemnând mobilă, saltele, perne, plăpumi de mătase, cuverturi (de tul), covoare, perdele, tablouri; sufragerie completă, cu mobilă, covoare, tablouri, dar și veselă, feţe de mese şi şervete; bucătărie completă, cu mobilă, maşină de gătit, şi seturi de veselă; lămpi electrice pentru toate încăperile. Mireasa primea, precum obiceiului, și trusou, cu toate piesele de îmbrăcăminte necesare, plus bijuterii. Piesa „de rezistență” a casei era însă un pian marca „Herm Graf”, evaluat la 60.000 lei.
Firma de piane și armonici Hermann Graf/Augustusburg a fost fondată în orașul german Chemnitz, în 1908, iar în anii 1920 și-a câștigat faima pentru calitatea înaltă a produselor vândute. Armonica Graf a fost multi-premiată și era descrisă în presa vremii drept piesa ideală din categoria sa de instrumente.
Soții Țapu nu au folosit decât 6 ani casa. În anul 1942 ei au schimbat-o pentru un teren din comuna Cuza Vodă, în judeţul Brăila.
Noul proprietar al reședinței din strada Domnească va fi Bănică Grigorescu, moșier, exploatator de bălți și mare negustor de pește în portul Galaților, dar și întreprinzător, comerciant de fierărie, papetărie, chimicale, articole de menaj, deci negustor și mic industriaș. Grigorescu a pierdut casa în anul 1950, la naționalizare, iar statul comunist a folosit-o drept sediu pentru diverse instituții, inclusiv pentru Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi.
După Revoluție, clădirea este sediu pentru unul dintre partidele repuse în dreptul legii. Revendicată după anii 1996-98, ea a fost redată moștenitorilor lui Bănică Grigorescu.
Surse bibliografice
- Arhivele Naționale ale României, Serviciul Județean Vaslui, Fond 128, inv. 128, Camera Agricolă a județului Fălciu (1932-1950), lista de inventar
- Valentin Bodea, Monumente istorice și personalități din orașul Galați, Editura Sinteze, Galați, 2015
- Costin Clit, Comuna Dimitrie Cantemir. Studiu monografic, vol. I, 2016
Marius Mitrof, „Monumentul istoric din Galaţi, str. Domnească, nr. 100 – Casa Bănică Grigorescu sau Casa Gheorghe Radu?” în Danubius, nr. 1/2014
