Articol documentar realizat cu susținerea Prutul S.A.
Primul Negroponte în Galați
Se pare că ar fi fost Andoni [Antoni, Antonachi, Anton] Negroponte. Originar din insula cu același nume, a doua cea mai mare din arhipelagul grecesc, după Creta, Anton a ajuns la Galați în jurul anului 1836. Tatăl său, negustorul Neculai, s-ar fi stabilit la Iași, „făcând tovărășie cu vornicul Alexandri, și cu Mihai Vodă la vămi, la poșlină”. Cu alte cuvinte, a reușit să își aranjeze condiții favorabile pentru a face comerț de export.
Póșlina a fost o taxă vamală pentru exportul cerealelor și vitelor. Până la 1848, ea a fost încasată de Domnie. În acea perioadă, domn al Moldovei era Mihail Sturdza.
Stabilit la Galați, Anton s-a integrat imediat în boierimea locală. În anul 1838 se afla deja printre cei ce aveau în grijă sarcini de interes edilitar și comunitar. Alături de postelnicul Ion Cuza, tatăl viitorului domnitor al Principatelor Unite, el a supravegheat, în calitate de epitrop, construcția unui local nou pentru Spitalul Spiridoniei (primul spital din oraș, înființat în 1836, acesta funcționase inițial în alt imobil). Clădirea a fost gata în anul 1841.
Pesemne Domnia a fost mulțumită de serviciile și loialitatea boierului grec, deoarece îl fericește cu titlul de căminar, adică dregător însărcinat cu perceperea unor dări, în special a impozitelor și taxelor pe vânzarea de ceară. Anton și-a pus neîntârziat în uz noua calitate. În 1841 a deschis prima fabrică de lumânări și săpun din oraș (scutită în următorii ani de sarcini fiscale față de stat, printr-o înțelegere făcută cu Domnia) și a luat în arendă ancorajul din port, adică dreptul de a încasa sumele datorate de vasele care acostau la malul Dunării.
Poziția sa în circuitele administrative și economice ale Galaților s-a înrădăcinat atât de bine în următorul deceniu încât, la 1850, Anton Negroponte a ajuns să fie numit vice-consul onorific al Statelor Unite ale Americii pentru Țările Române.
Acesta a fost primul oficiu consular deschis de S.U.A. pe teritoriu românesc. El fusese înființat pe fondul unei înțelegeri din anul 1830 între Statele Unite și Imperiul Otoman, având în vedere suzeranitatea acestuia și imposibilitatea Principatelor de a încheia autonom acorduri și tratate. Primul consul plin al S.U.A., cu sediul tot la Galați, a fost numit în 1858 (Henry T. Romertze). Primul consulat la București a fost constituit abia în 1867, după alegerea ca Domn a lui Carol de Hohenzollern.
Fabrica, precum și casa în care a locuit Anton, s-au aflat pe actuala stradă Alexandru Ioan Cuza. Fabrica a fost demolată în jurul anului 1859. Reședința familiei a supraviețuit timp mai îndelungat, dar într-un final a fost și ea distrusă. Amplasamentul fusese pe locul actualului restaurant Casa Românească, la nr. 52. Deși din proprietățile sale nu ne-a mai rămas astăzi nici o urmă materială, amintirea lui dăinuie prin numele luat de ulița și vadul ce fac legătura cu Valea orașului. Astfel, la timpul lor, Ulița Covacilor a devenit prin uzanță Ulița Negroponti, iar vadul – Negroponte, cunoscut și drept Belvedere sau Bella Vista, ori drept Vadul Comisiunii Europene a Dunării, deoarece aceasta a închiriat, la un moment dat, imobilul de pe colină.
Un alt Negroponte
În 1832, la Constantinopol, se năștea Ulise Zannis Negropontes. În jurul anului 1860, și acesta s-a stabilit în Principatele române, întemeind o afacere de comerţ la Galaţi. Cercetătorii nu pot, deocamdată, nici confirma și nici respinge posibilitatea unei legături de rudenie între acesta și Anton Negroponte.
Negoțul lui Ulise a fost prosper, iar familia sa a ajuns să dețină multe proprietăţi la Galaţi, Brăila şi Constanţa. În anul 1866, el a cumpărat un loc de casă pe strada Domnească. Terenul fusese al lui Alexandru Cernat, viitorul general, ministru de război al Principatelor Unite în 1877-1878 și erou în luptele de la reduta Grivița 1, care îl vânduse ca „loc sterp” învecinat cu casa mamei sale (str. Domnească nr. 80 de azi; peste ani, casa avea să fie demolată și în locul ei construită casa familiei Macri, viitorul consulat portughez).
Ulise s-a căsătorit cu Sofia Zarifi, cu care a avut cinci copii: Caterina, Giohni, George (Georges) Ulise, Teodor Ulise, Elena. Doar unul dintre ei, Georges Ulise, s-a născut la Galaţi, în 1871. Unele surse istorice ne spun că el ar fi venit pe lume în casa de pe strada Al. I. Cuza, ceea ce ar demonstra legătura clară dintre cele două familii.
Georges Ulise Negroponte
Mare proprietar latifundiar, boier fin, crescător pasionat de cai de rasă, Georges Negroponte rămâne cel mai bine cunoscut pentru rudenia sa prin alianță cu generalul Eremia Grigorescu (căsătorit cu sora lui Georges, Elena) și pentru legăturile avute cu evenimentele de la Mărășești din august 1917.
Eremia Grigorescu ar fi întâlnit-o pe Elena Negroponte la Onești, atunci când o casă a tatălui ei a fost folosită de armata română drept Cartier General în campania de apărare a Oituzului.
Este încă neclar dacă prin moștenire de la părintele său, Ulise bătrânul, ori prin cumpărare, dar Georges Negroponte a avut în regiunea Mărășeștilor moșii întinse, de peste 42 000 ha. Pe pământurile sale, armata română a dat lupte încrâncenate pentru a stopa înaintarea trupelor germane. Victoria românească a fost ușurată și de boier, care a acceptat bombardarea frumosului său conac, folosit la acel moment drept sediu al Comandamentului german. Militarii români care au căzut în acea zi sângeroasă, soldați și ofițeri, au fost înhumați în ceea ce fuseseră cândva viile moșierului. După război, în 1921, Georges a donat terenul necesar și o sumă consistentă de bani pentru ridicarea Mausoleului Eroilor.
La Mărășești, Georges Negroponte a deschis fabrica de zahăr, unde puteau fi încadrați până la 500 de angajați, fabrica de parchete din zona de sud a orașului, și cea de sticlă și de produse chimice.
La începutul anilor 1920 Georges Ulise Negropontes trăia la București, pe str. Avram Iancu 32. Se stabilise acolo la fel ca prietenul său, bancherul Nicolae Crissoveloni. Nu se știe dacă la Galați el a folosit clădirea de pe strada Domnească drept reședință ori birou, dar casa de pe strada Cuza el a dorit să o doneze, în anul 1892, regelui Carol I. Acesta din urmă a refuzat cu eleganță să primească în nume propriu imobilul, dar l-a cedat Ministerului Instrucțiunii Publice, pentru deschiderea unei şcoli de fete.
Unul dintre copiii lui Georges Ulise, Teodor (Tedy) a fost arestat pe stradă în București, cu două luni de înainte de abdicarea regelui Mihai, de serviciile secrete sovietice. Era ofiţer de legătură cu Misiunea Militară Americană în România, traducător de limbă engleză la Comisia Aliată de Control și prieten cu regele Mihai. Trimis în Rusia, a fost supus unui proces-simulacru și condamnat la 8 ani de temniță pentru spionaj. A trecut prin mai multe închisori sovietice și a ajuns dincolo de Cercul Polar, la minele de la Vorkuta. A reușit să supraviețuiască și a trăit până în 2001.
Surse bibliografice
- „Negroponte, negustor gălățean” în Paharnicul Constantin Sion, Arhondologia Moldovei. Amintiri și note contimporane, Tipografia Buciumul Român, Iași, 1892
- „Spitalul Spiridonia din Galați” în Istoricul spitalului orășenesc clinic de adulți din Iași în cadrul evolutiv al fostelor așezăminte Sf. Spiridon, Ed. Medicală, București, 1956
- Paul Păltănea, „Contribuții la istoria spitalelor din Galați până la 1918”, în Danubius, an 26, 2008
- Ioan-Luca Vlad, „140 de ani de relaţii diplomatice româno-americane. O perspectivă regală”, romaniaregala.ro
- Tudose Tatu apud „Primul nostru Negroponte, grec sau român?”, în Viața Liberă, an 25, nr. 7607, 11-12 oct. 2014
- Maria Mihăilescu, „George Ulise Negropontes”, în Cronica Vrancei, Vol. II, 2001
- Marius Mitrof, consilier al Direcției Județene pentru Cultură Galați, citat de Victor Cilincă în „Comori de patrimoniu – Casa din Galaţi unde s-a născut strămoşul celui care a prezis apariţia telefoniei mobile”, Viața Liberă, 13 ianuarie 2016, ediție electronică
- Cătălin Pena, „Sovieticii îl ridică de pe stradă în București pe ofițerul român Negroponte și-l judecă ca spion în URSS”, în Eveniment istoric, ediție electronică, 16 august 2021
