CASA SEBASTIAN EUSTAȚIU (str. Melchisedec Ștefănescu cc Mihai Bravu)

Articol documentar realizat cu susținerea Prutul S.A.

Născut în anul 1856 la București (d. 1943), Sebastian Eustațiu a fost înalt ofițer de marină și una dintre cele mai importante figuri ale elitei naționale, militare și civile deopotrivă, de la finele sec. XIX și primele decenii ale sec. XX. Aportul său profesional a întărit simțitor o arie fundamentală pentru capacitatea statului român de a-și asigura integritatea, stabilitatea și siguranța în momente istorice de maximă însemnătate.

La 16 ani, Eustațiu a fost înscris la Școala Copiilor de Militari din Iași, iar de la 19 ani a urmat cursurile Școlii de Ofițeri din București, pe care a absolvit-o chiar în anul 1877. El s-a distins în luptele Războiului de Independență, fiind decorat de autoritățile românești și cele rusești deopotrivă.

În anul 1879 a fost repartizat în Corpul Flotilei. De aici a fost trimis la specializare la prestigioasa Școală Navală din Brest, Franța, ocazie cu care a făcut ocolul Lumii pe velierul La Loire (1884-1885). În Oceanul Atlantic nava a fost surprinsă de un ciclon puternic, care a durat 2 zile și 2 nopți și i-a provocat stricăciuni importante. După ce a încheiat stagiul francez, Eustațiu a revenit în anul 1886 în țară, unde a fost numit secund pe bricul Mircea. Foarte curând mutat pe alte funcții, el a revenit pe bric 2 ani mai târziu, de această dată în calitate de comandant. A primit în același timp comanda Școlii Copiilor de Marină din Galați. Peste timp, foștii săi elevi aveau să își amintească de grija părintească cu care se interesa de educația și instrucția pe care o primeau, dar și de condițiile în care își duceau viața.

La bordul lui Mircea, Eustațiu avea să intre în legendă după ce, în anul 1888, a reușit să își salveze nava și echipajul în timpul uneia dintre cele mai violente furtuni maritime ale epocii, dezlănțuite în timp ce bricul era ieșit pe Marea Neagră pentru exerciții. Deși cu vasul grav afectat, comandantul a reușit, având experiența ciclonului oceanic, să îl adăpostească în strâmtoarea Bosfor și să ajungă în siguranță la Constantinopol. Aici a fost primit cu felicitări de sultanul Abdul Hamid, impresionat de incredibila performanță a bastimentului românesc. În următorul an a preluat nava România pentru o campanie de instrucție pe Dunăre, dar a revenit pe Mircea în 1894, pentru a-l comanda la serbarea inaugurării Canalului Sulina.

Având o experiență prețioasă și competențe de înaltă clasă, Sebastian Eustațiu a avut o viață profesională lungă și complexă, fiind chemat să îndrume și să îmbunătățească activitatea unora dintre cele mai importante instituții ale marinei militare române. De-a lungul anilor, el a avut sub comandă Serviciul de Stat Major al Marinei, Divizia de Mare, Divizia de Dunăre, pentru ca în final să primească comanda Marinei Militare in corpore.

El a contribuit semnificativ la completarea legislației de organizare a marinei naționale și a insistat, discursiv și faptic, pentru întărirea securității țării și a performanței Marinei Militare prin dotarea acesteia cu noi nave de luptă și armament.

În primul an de participare a României la Primul Război Mondial, Sebastian Eustațiu a condus Comandamentul Marinei, cu sediul la Galați. Ordinelor sale i-au fost direct subordonate Serviciul Transporturilor, Apărarea Maritimă a Sectorului Sulina, Apărarea Podului de la Cernavodă-Fetești, Depozitele Generale de la Galați, Arsenalul Marinei, Șantierul Naval Fernic și Corpul de Aviație.

„Recomand ca de la amiral la soldat să facem cu toții un trup și suflet pentru a fi pavăză neclintită a țării și tronului. Suntem în război cu Austro-Ungaria. Să avem ochii deschiși și brațul gata să lovească tot ce ne va sta în cale pentru desbinarea fraților noștri. Aștept de la toți marinarii noștri fapte mari și înălțătoare. Acest război pe viață și pe moarte să arate țării rolul Marinei de război și faptele sale să rămână în veci înscrise în istoria țării. Să trăiască întregul neam românesc. – Comandant Inspector General al Marinei, contraamiral Eustațiu Sebastian”

(Ordinul de Zi din august 1916 prin care contraamiralul Sebastian Eustațiu a anunțat unitățile de marină militară că țara a intrat în război. Telegrama este publicată în Andreea Atanasiu, „Organizarea Marinei Militare Române la intrarea României în Primul Război Mondial”)

Pentru meritele deosebite demonstrate de-a lungul întregii sale cariere, Sebastian Eustațiu a primit cele mai înalte decorații de stat de la autoritățile române, franceze, rusești și austriece.

El și-a slujit țara și în Parlamentul ei, ca senator de drept în timpul primei guvernări a mareșalului Alexandru Averescu. După război a dezvoltat și o activitate fructuoasă de publicistică de specialitate.

A rămas legat sufletește de orașul Galați, ceea ce l-a împins să ofere, din veniturile proprii, o serie de ajutoare și premii pentru orfanii marinarilor din Orfelinatul de la Țiglina.

Casa familiei Eustațiu de la Galați

Frumoasa casă în stil neo-brâncovenesc a fost ridicată în anul 1928 de Magdalena, soția contraamiralului Sebastian Eustațiu.

Atunci când întreaga elită gălățeană depunea eforturi pentru a colecta fondurile necesare construirii marelui Palat al Culturii pentru Societatea „V. A. Urechia”, Magdalena Eustațiu și reputatul pictor Nicolae Mantu puneau împreună în scenă un spectacol de revistă, sumele obținute din biletele reprezentației urmând să fie donate cauzei Palatului.

Cândva până în anul 1949 familia Eustațiu a vândut casa unui cuplu de evrei din București, soții Saly și Pincas Horovitz, care au închiriat-o unui medic (Enescu). În 1949 casa a fost vândută către soții Constantin și Iordana Brăileanu. Un an mai târziu aceștia au fost nevoiți să părăsească orașul și să se stabilească la Timișoara în domiciliu forțat, așa că nu au apucat să o locuiască. Imobilul a fost naționalizat în 1950, cât era încă ocupat de medicul Enescu. A fost dată în uz mai multor chiriași în următorii ani, unul dintre ei fiind un alt doctor, Satmari (până în anul 1960).

Revendicată atunci când justiția a permis acest lucru, în prezent este una dintre puținele clădiri de patrimoniu cultural gălățean care au fost bine reabilitate și îngrijite.

Surse bibliografice:

• „Comandanții Marinei Militare Române”, în Marina Română, Număr special, nr. 5 (143), 2010
• Forțele Navale Române, navy.ro/despre/comandanti/comandanti_09.php#top
• Nicolae Ciobanu, Mihai Șerban, „Evoluţia Marinei Militare între 1878-1914” în Forțele Navale Române, 2010
• Corvin Petrescu, Istoricul campaniei militare din anul 1913, București, 1914
• Andreea Atanasiu, „Organizarea Marinei Militare Române la intrarea României în Primul Război Mondial”, în Valentin Ciorbea, Corina Apostoleanu, Delia Cornea (coord.), Dobrogea în contextul primului război mondial, Editura Top Form, București, 2017
• Valentin Bodea, „Cultura în oraşul Galaţi (1918 – 1948)”, în Danubius, nr. 1/2019
• Informații publicate de domnul Ion Cașu, cercetător independent