CASELE MALAXA (str. Eroilor nr. 6, 8, 28)

Fii social și distribuie informația:

Din istoriile familiei Malaxa

Boierii Malaxa s-au stabilit în spațiul românesc în jurul anului 1818, venind din Grecia, din insula Corfu. Capul familiei a fost Mihalache, pe care Mihail Grigore Șuțu, ultimul domn fanariot al Moldovei (1819-21), l-a numit ispravnic al ținutului Tecuci. 

În anul 1821, Șuțu și-a dat acordul ca armata revoluționară eteristă condusă de Alexandru Ipsilanti să pătrundă în Moldova. Neavând sprijinul boierilor locali și anticipând represaliile otomane, Domnul a fost nevoit să părăsească țara. Arestat în Austria de autoritățile conservatoare, a fost întemnițat timp de câțiva ani. Retras apoi în Grecia, a continuat să aibă o activitate politică și diplomatică și să sprijine acțiunile cu caracter revoluționar.

Căsătorit cu Andreiana Voinescu, a cărei familie avea de asemenea origini grecești și era recent stabilită în Principatul Moldovei, Mihalache Malaxa a avut 4 fii, toți născuți în Pind (Iancu, Panaite, Alecu și Neculai) și o fiică (Ecaterina).

Familia Malaxa s-a stabilit în zona de sud a Moldovei, bărbații ei continuând să primească funcții dregătorești legate de târgurile Galațiului și Tecuciului. Ea s-a împărțit în 2 ramuri, fiecare înrădăcinându-se într-una dintre cele 2 așezări. Până în primele decenii ale sec. XX, ele au ajuns să se reunească, membrii amândurora migrând către București. 

Fiul cel mai mare al lui Mihalache Malaxa, Iancu (n. 1796), a fost spătar și preşedinte la Tribunalul de Comerţ din Galaţi. Stabilit la Tecuci, el s-a căsătorit cu Maria Diamandescu și a avut 5 copii. Unul dintre fiii săi, Constantin, devenit ofițer, a fost tatăl lui Nicolae Malaxa, marele industriaș interbelic. Una dintre fiicele lui Iancu, numită Maria după mamă, a fost căsătorită cu ofițerul belgian Cezar Librecht, intim al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, considerat organizatorul serviciului telegrafo-poştal românesc, dar și întemeietorul serviciului de informații interne. 

Belgian la origine, Cezar Librecht a ajuns în Moldova după Războiul Crimeii. Circumstanțele exacte ale stabilirii sale aici nu sunt clare, dar se cunoaște faptul că, având  cunoștințe inginerești ample, putând vorbi mai multe limbi și având experiență în comunicațiile telegrafice, el a ajuns să aibă în grijă serviciul P.T.T. din Galați, fiind directorul acestuia în timpul pârcălăbiei lui Alexandru Ioan Cuza. Devenit un apropiat al viitorului Domn, Librecht a fost numit inspector general al telegrafelor în 1859, apoi director general al poştelor şi telegrafelor în 1864. În această calitate, el a proiectat prima lege de organizare a poștelor și telegrafelor din Principatele Române, a contribuit la modernizarea mijloacelor de comunicație și la profesionalizarea personalului. Prin sarcinile îndeplinite de Librecht, telegraful a fost una dintre primele instituții românești unificate practic, la nivel administrativ, după unirea politică a Principatelor. 

Cealaltă sarcină a lui Librecht a fost dezvoltarea și supravegherea unui serviciu secret de informare a Domnului, condus personal de Cuza, în paralel de structurile sale informative ministeriale. Astfel, rețelele construite de ofițerul belgian sunt considerate a fi precursoarele Serviciului Special de Informații Interne. 

Imediat după abdicarea lui Cuza, Cezar Librecht a fost arestat, fiind acuzat de corupție și delapidarea banilor publici. După judecări în instanțe succesive, el și-a câștigat procesul și a fost achitat. A părăsit imediat Principatele, stabilindu-se în Spania și Franța, unde s-a sfârșit în 1890. 

Cel de-al treilea fiu al lui Mihalache Malaxa, Alecu, a fost mai întâi căminar, apoi comis, pus în funcție de domnitorul Mihail Sturdza. El s-a însurat cu Ruxandra, fiica unui comerciant grec, și s-a stabilit tot la Tecuci. Unul dintre fiii săi, Constantin, a fost ofițer. În familia Malaxa au existat deci, concomitent, 2 veri – fiul lui Iancu și fiul lui Alecu – purtând același nume și având aceeași ocupație. Această coincidență a încurcat deseori demersurile de retrasare a genealogiei și istoriei familiei. 

Fiul cel mai tânăr al lui Mihalache Malaxa, Neculai, s-a însurat cu Smaranda, fiica mazilului Dinu Roată, cu care a avut un băiat, Alecu. Părinții s-au despărțit, Neculai plecând în Grecia natală. Smaranda s-a recăsătorit, luându-l de bărbat pe comisul Manolache Lupașcu. Acesta l-a adoptat pe Alecu – tânărul a luat numele tatălui său vitreg, o ramură de descendență masculină a familiei Malaxa pierzându-și astfel moștenirea nominală. În anul 1852 Alecu Lupașcu, sărdar (boier de rang mijlociu), a fost numit șef al Departamentului Lucrărilor Publice al Principatului Moldovei (nivelul unui ministeriat contemporan). Mai târziu în viață, el a ținut și președinția Curții de Conturi. Liberal, Alecu a avut relații bune cu Ion C. Brătianu. Căsătorit cu Lucreţia, fiica spătarului Iancu Verghi, Alecu Malaxa-Lupașcu a avut 5 copii. Una dintre fiicele sale, Maria, a fost căsătorită cu scriitorul Barbu Ștefănescu Delavrancea, cu care a avut 4 fete: pianista Cella Delavrancea (căsătorită cu bancherul Aristide Blank, apoi cu diplomatul Filip Lahovary), Margareta (profesoară), Niculina (pictoriță, căsătorită cu doctorul Raul Dona) și Henrieta (arhitectă, căsătorită în 1918 cu ofițerul Emile Gibory, membru al Misiunii militare franceze conduse de generalul Henri Berthelot).

Mobilizat în timpul Primului Război Mondial, retras cu familia în Moldova pe măsură ce pe teritoriul țării înaintau armata și ocupația germană, medicul Raul Dona a ținut un jurnal, în care a consemnat derularea tulburătoare a lunilor de pribegie ale populației românești:

Raul Dona, Jurnalul unui medic militar, 1917-1918, cu acuarele și desene de Niculina Delavrancea-Dona, Humanitas, 2018

Malaxa și Galații

Panaite Malaxa

Al doilea ca vârstă printre fiii lui Mihalache Malaxa, Panaite a fost cel care a format ramura gălățeană a familiei. Ca dregător, el a fost mai întâi vameș, căminar, locțiitor al președintelui de comerț din Galați (1839), apoi a fost avansat spătar și agă. Boier conservator, în anii 1850 el a avut poziții anti-unioniste, fiindu-i mai cu seamă fidel domnului Mihail Sturdza, cel care îl ridicase la rang boieresc mare. 

Căminar, dregător însărcinat cu perceperea unor dări, în special pe ceară și pe băuturi spirtoase. 

Spătar, comandant militar, în general de cavalerie

Agă, ofițer superior, comandant de poliție și de infanterie, cu anumite atribuții de inspecție și judecată

Stabilit în târgul Galaţilor, căminarul Panaite Malaxa a început să își strângă avere. În anii 1847-48 el a cumpărat terenuri, sate (Fârţăneşti şi Butura) și moșii (Corni) în județul Covurlui. De-a lungul următoarelor decenii, el și familia sa au acumulat proprietăți numeroase, inclusiv o serie de imobile în oraș. „Vatra” familiei s-a format pe vechea Uliță Codreanu (acum strada Eroilor), unde Panaite Malaxa și-a ridicat reședința, dar și case pentru copiii săi, și a delimitat mai multe loturi de pământ în grădini și vii.

Căsătorit cu Teodosia, Panaite a avut trei fii (Grigore, Costache, Gheorghe/George) şi cel puțin 2 fiice (Elena și Ecaterina). La dispariția tatălui lor, frații Malaxa au moștenit moșiile din Corni, pe care aveau să le vândă în 1893 unui proprietar din Brăila, Anastasie Alexiu. Elena a primit marile case ale părinților, iar Ecaterina o casă pe strada Domnească, aflată la acel moment (1888) în chiria doctorului S. Caravia. Soției sale, Panaite i-a lăsat o vie pe strada Codreanu și o casă, cu proprietatea așezată perpendicular pe străzile Cuza și Dogăriei, făcând legătura între ele (ulterior, aceasta avea să fie trecută în proprietatea Elenei Malaxa). Nepoatele boierului (fetele fiului Costache) au primit drept viitoare zestre case mai mici și terenuri tot pe strada Codreanu. 

În jurul numelui Teodosiei există încă mici neclarități istorice. Unele surse vorbesc despre faptul că soția lui Panaite Malaxa ar fi fost fiica agăi Gheorghe Constantin, epitrop al bisericii Vovidenia. Mai mult, că Malaxa ar fi avut o soră, numită tot Teodosia, care s-ar fi măritat cu comisul State Cernat, ei fiind părinții viitorului general Alexandru Cernat, ministru de război și comandant în timpul Războiului de Independență (născut la Vârlezi, Galați). Alte variante susțin că Teodosia Cernat ar fi fost fata protopopului Constantin, fără a menționa numele lui Malaxa ori vreo relație de rudenie cu acesta. 

 Costache P. Malaxa

Născut la Galați, Costache P. Malaxa (1847-1903), deși mare proprietar de pământuri, a fost liberal. A făcut politică, fiind deputat în mai multe legislaturi, preşedinte de comisie interimară şi apoi primar (1895-96). A fost căsătorit cu Emilie, alsaciană la origine (unele surse o numesc Olga și spun că era germană!), cu care a avut 2 fete, Maria și Alisa.

C. P. Malaxa este gălățean de baștină, cunoaște pe fiecare și știe ce-l doare pe fiecine” (prezentarea lui Costache Malaxa, ca primar proaspăt ales, în Liberalul gălățean, 17 februarie 1896)

 Grigore P. Malaxa

Grigore P. Malaxa, născut la Galați (1857-1918), a făcut studii universitare la Liège, a profesat ca avocat în orașul natal, a fost șeful poliției și ajutor de primar (1905). Spre deosebire de fratele său mai mare, a făcut politică conservatoare. 

 George Malaxa

George Malaxa a fost, precum Costache, avocat. 

Toți cei 4 bărbați Malaxa au avut legături puternice cu lumea masonică. Panaite Malaxa a fost membru al Lojei gălățene Papus. Fiul său, Costache, a fost inițiat în Loja dominantă, Discipolii lui Pitagora, a fost membru al Capitulului ei, și chiar delegat al Marelui Orient al Franței pentru medierea unui conflict cu Marele Orient al Italiei. Fiul cel mic ale lui Panaite, George Malaxa, este consemnat în acte masonice de la Paris. 

Casele familiei 

Panait Malaxa a avut o reședință pe colțul unde Ulița Codreanu se întâlnea cu calea Domnească. Imobilul a fost demolat în perioada interbelică, atunci când întreaga zonă a fost eliberată pentru ridicarea Palatului Societății Culturale „V. A. Urechia”, astăzi Teatrul Dramatic, pe locul lui aflându-se acum parcul Monumentului Eroilor Revoluției din 1989.

Alături de această clădire se afla proprietatea Elenei C. P. Malaxa. Casa apare în acte ca aparținându-i în anul 1910, și există încă.

Tot Elena Malaxa a avut în proprietate casa din strada Cuza nr. 70 (actual), astăzi cunoscută mai bine drept Casa Cutava, după numele altor stăpâni. Altă clădire deținută de Elena a fost cea de pe strada Dogăriei nr. 123. Construită la sfârșitul sec. XIX, ea a fost închiriată unor afaceri diverse. În 1930 funcționa acolo Banca Românească, iar după 1948 au fost mutate birourile fabricii de biscuiți Dunăreana.

Revenind pe Ulița Codreanu/strada Eroilor, la 1-2 numere mai sus a rezistat de la sfârșitul sec. XIX până astăzi o altă casă a lui Panaite Malaxa (în prezent zugrăvită cu galben). 

Apoi, câteva numere mai departe, în direcția intersecției cu strada Nicolae Bălcescu, la actualul Eroilor 28, se află o casă construită de Grigore Malaxa în jurul anului 1894. Ea ar fi fost vândută după 1915 doctorului Lazăr Haimovici. Mutându-se în Israel după 1948, acesta a donat clădirea statului român.

De la George Malaxa ne-a rămas o casă construită în 1909 la intersecția str. Tecuci cu str. Română.

Surse bibliografice:

  • Covurluiul, Vocea Covurluiului, Liberalul gălățean, ediții diverse din anii 1881, 1893, 1896 
  • „Costache P. Malaxa” [fişă biografică], în George Niculescu, Deputații noștri. Biografii şi portrete, București, 1899
  • Stoica Stan (coord.), Dicţionar biografic de istorie a României, Meronia, Bucureşti, 2008
  • Zanfir Ilie, Pompiliu Comșa, Galați, Ed. Axis Libri, Galați, 2011
  • George Munteanu, Presa, politica şi comerţul gălăţean (1858-1900), Tipografia Basarabia, Galați, 1937 
  • Mircea Munteanu, Contribuții la istoria francmasoneriei din Orientul Galați în secolele al XIX-lea și XX, Ed. Zigotto, Galați, 2018
  • Horia Nestorescu-Bălcești, Enciclopedia ilustrată a francmasoneriei din România, vol. 2, Ed. Phobos, București, 2005
  • Mihai Sorin Rădulescu, „Aperçu sur la généalogie de la famille Malaxa”, în Archiva Moldaviae, nr. 6, 2014
  • Marius Mitrof, „Despre grecii din Galați în presa sfârșitului de secol al XIX-lea”, în Cătălin Negoiță (coord.), Mediamorfoze II. Presa minorităților etnice din România, Tritonic, București, 2016
  • Tiberiu Tănase, „Serviciile de Informații în timpul lui Alexandru Ioan Cuza”, revista Intelligence a Serviciului Român de Informații, ediție electronică din 06 martie 2013
  • Serviciul Referințe al Bibliotecii „V. A. Urechia” Galați
  • Informații publicate de domnul Ion Cașu, cercetător independent în arhivele gălățene (identificarea imobilelor deținute de membrii familiei Malaxa)

 

Te-ar mai putea interesa

Scroll to Top