Consulatele franceze au o istorie veche în Levant, unde au fost primite încă de la mijlocul secolului XVI. Atât activitatea diplomatică cât și formarea însăși a unor colonii puternice de negustori francezi în această parte a lumii au fost sprijinite de bunele relații stabilite cu Constantinopolul. În acea perioadă, atenția franceză nu era încă îndreptată și asupra Principatelor românești. Acest lucru s-a întâmplat abia după schimbarea statutului lor internațional, prin pacea de la Kuciuk-Kainargi, dar și în contextul unor modificări a situației diplomatice franceze, la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului următor. Consulatul Franței de la București s-a deschis în 1796.
Primul reprezentant pentru Galați a fost numit în 1802, atunci când un tratat franco-turc a restabilit relațiile cu Constantinopolul, stricate în timpul expediției napoleoniene în Egipt. La Galați a fost numit sub-comisar pentru relații comerciale un anume Méchain, care era și comisarul general provizoriu de la București. Agenția consulară a fost înființată în 1838, iar consulatul în 1852. Circumscripție erau județele Brăila, din Moldova și din Dobrogea. În anii 1880, consulul francez Wiet/Viete (1882-1901) era membru activ al Lojii Masonice „Discipolii lui Pitagora”. În perioada interbelică, instituția a avut un sediu în casele Mendl de pe strada Domnească (actuala Policlinică cu plată), apoi înspre intersecția străzilor Zimbru (Basarabiei) cu General Berthelot (fostă Mavromol, azi Nicolae Bălcescu). Membrii consulatului aveau în acea perioadă o activitate foarte activă de îngrijire a unui cerc francez în oraș, alături de un profesor din cadrul Misiunii Universitare Franceze în România. Memoria prezenței culturale franceze este păstrată în zonă de Biblioteca „Eugène Ionesco”.
