Se spune că nici un alt oraș din țară nu a avut aceeași concentrație de reprezentanțe consulare precum Galațiul, care în perioada interbelică ajunsese să găzduiască cel puțin 20 astfel de instituții străine, care se îngrijeau de interesele comercial-economice și de buna viețuire a supușilor lor în interiorul statului român și al comunității cosmopolite locale.
Încă din secolul al XVIII-lea, datorită poziției sale geografice, a resurselor și mijloacelor de transport și comunicație pe care le putea exploata, dar și a importanței sale ca nod în rețeaua comercială construită în jurul Gurilor Dunării și a Mării Negre, portul Galaților a început să atragă din partea Marilor Puteri europene suficient interes strategic și economic încât să își facă loc în planurile lor de extindere diplomatică.
Agențiile consulare s-au înființat treptat de-a lungul secolului XIX și s-au format sub condiții juridice diverse, deoarece statutul special al Principatelor Române, acela de provincii otomane autonome, a presupus întotdeauna obținerea acordului prealabil al Porții de la Constantinopol, de regulă oferit de principiu în interiorul capitulațiilor încheiate cu statele prietene. Autoritățile române nu au putut obține liberalizarea acestei jurisdicției consulare înainte de câștigarea independenței prin războiul din 1877/78.
Primele legături diplomatice străine au fost constituite la Galați, în primele decenii ale secolului XIX, de către Marile Puteri europene (Austria, Anglia, Franța, Rusia, Prusia, Sardinia). După mijlocul secolului, relevanța și succesul comercial tot mai accentuate ale portului internațional au determinat alăturarea unor state din ce în ce mai diverse (Danemarca, Norvegia, Elveția, Statele Unite). Până în perioada interbelică, când a fost atins apogeul numeric al reprezentanțelor consulare din oraș, cu activitatea economică din portul Galați întrețineau legături stabile inclusiv state exotice (Brazilia, Guatemala).
În perioada modernă, până la constituirea României ca stat independent, bine înrădăcinat în propriile puteri politice și economice, relația cu reprezentanții diplomatici ai puterilor europene a fost deseori una sensibilă și chiar incomodă. Protectoratele instituite prin tratatele internaționale ale secolului XIX, precum și autoritatea greu de încălcat a statelor în numele cărora acționau, le creau agenților consulari premisele unui joc activ în treburile interne ale Principatelor. Capacitatea lor de intervenție în maniera de desfășurare a relațiilor dintre propriii supuși și autoritățile locale era extinsă. Mai mult de atât, deoarece agențiile diplomatice au avut mult timp sub grijă nu numai soarta cetățenilor propriii, ci și a diverșilor protejați, diplomații Marilor Puteri au intervenit îndeaproape în toate chestiunile care puteau afecta interesele acestora, de la întâmplări grave, care necesitau asistență juridică, la dispute financiare ori sociale comune, între persoane particulare.
Încă de la Regulamentele Organice, emise la începutul anilor 1830, această prezență perturbatoare pentru acțiunile autorităților românești a fost permisă la nivel legislativ și impusă prin autoritate externă. Alteori, tendința consulilor de a se implica în evenimente comunitare locale a venit în mod conștient în sprijinul autorităților, atunci când intermedierea lor reușea să obțină, de pildă, calmarea spiritelor în violentele dispute interetnice (la Galați, cele mai problematice au fost contactele dintre etnicii greci, turci și evrei) ori în diverse alte agitații sociale.
Dintre agențiile diplomatice deschise la Galați de-a lungul vremurilor, unele au avut o prezență stabilă în mediul social-economic al orașului, altele o existență mai curând tranzitorie. Deseori, istoria lor este dificil de retrasat liniar, deoarece vizibilitatea comunitară a unei instituții de acest tip este de regulă redusă și discretă. Ceea ce a îngreunat întotdeauna redescoperirea memoriei sociale a acestor prezențe străine a fost faptul că puține dintre ele au avut sedii fixe, care să fie cunoscute și întipărite în conștiința localnicilor. În schimb, tradiția socială a vremurilor era închirierea și schimbarea periodică a sediilor, cu noi contracte și spații de lucru la fiecare sărbătoare de Sfântul Gheorghe şi Sfântul Dumitru.
Cu toate acestea, există încă mărturii memoriale și materiale care ne sprijină să recompunem, chiar și schițat, imaginea puternicei internaționalizări social-economice caracteristice Galaților în secolul XIX și până la finalul perioadei interbelice.
Suedia și Norvegia
Un vice-consulat comun a fost deschis înainte de anul 1850, devenit consulat în 1856. Reprezentanța de la Galați a fost prima înființată în țările române. Au urmat București și Brăila (1852), Constanța (1880). Relații diplomatice complete nu s-au legat între România și Suedia decât în anul 1916. Activitățile de profil au fost, de cele mai multe ori, acoperite de localnici, mari comercianți români sau etnici. Unii dintre consulii acestui duo de state au venit din familia de negustori Mendl: Ludovic Mendl ocupa funcția în 1864, iar Louis Mendl în 1927. În perioada interbelică, sediul consulatului Norvegiei era pe strada Domnească 90bis, iar cel al Suediei pe strada Serfioti 2, deși consulul era același.
