OSIAS AUSCHNITT (str. Nicolae Bălcescu nr. 82) și MAX AUSCHNITT (str. Domnească nr. 70)

Articol documentar realizat cu susținerea Prutul S.A.

Supranumit „Regele oțelului” de presa internațională a epocii, Max Auschnitt a fost unul dintre cei mai mari industriași din istoria românească, cel care a dezvoltat colosul economic al Uzinelor și Domeniilor Reșița, făcând din ea cea mai mare societate pe acțiuni a României interbelice, cu cel mai mare capital social, cea mai mare cifră de afaceri și cei mai mulți angajați – aproape 16 700 în anul 1938, aproape 22 000 în 1948.

***

Tatăl lui Max, Osias Auschnitt, evreu originar din Lvov, s-a stabilit la Galați în 1870. La începutul anilor 1880 el făcea comerț de import, profilându-se pe bunuri industriale (fierărie, mașini agricole și industriale, articole tehnice).

În anii 1900 compania lui Osias a devenit furnizor al Casei Regale a României, după ce a fost premiată cu aur la Expoziția Generală din anul 1906, organizată la București pentru aniversarea a 40 de ani de domnie ai lui Carol I. Osias însuși a fost decorat de rege, pentru meritele sale în dezvoltarea comerțului și industriei românești.

La Galați, el a devenit unul dintre cei mai mari și mai respectați membri ai elitei financiare, un model viu al puterii și prestanței de modă veche. O anecdotă memorialistică ne povestește cum, în timpurile în care automobilele începuseră să devină noile simboluri ale potenței economice, industriașul Auschnitt, „imens de bogat”, insista încă să se plimbe la șosea cu birjă și trăpași Orlov, marca eleganței cele mai fine. Datorită poziției inegalabile a tatălui lor, fiii lui Osias, Max și Edgar, aveau deschise ușile celor mai selecte reședințe și cluburi, inclusiv cele ale consulatelor altminteri impenetrabile. Se spunea despre ei că erau unii dintre puținii evrei primiți în sânul protipendadei locale, invitați la adunările și balurile ei, pe care însă nu le prea frecventau, deoarece nu stăteau foarte mult în oraș.

În 1911 Osias a pus bazele Fabricii de cuie, nituri, sârmă și tablă galvanizată „O. Ausschnitt & co”, pe care apoi a dezvoltat-o prin asociere cu societăți și investitori englezi. În anii 1919-1921 familia Auschnitt a luat în administrare, apoi a cumpărat uzina Titan din Galați (de la bancherul Chrissoveloni, care o cumpărase la rândul său de la fondatorul ei, întreprinzătorul Ion Coltofeanu). Creditată de Banca Chrissoveloni, uzina a fost dotată cu instalații moderne, unele dintre ele unice în țară prin capacitatea de producție a anumitor tipuri de bunuri industriale.

În anul 1923 la Titan s-a pus în funcțiune primul laminor de tablă din Galați și Moldova întreagă (considerat predecesorul platformei industriale INTFOR). În anul următor, patrimoniul gestionat s-a mărit considerabil: au fost concesionate uzinele Călan din Hunedoara, Nădrag din Timiș și Ferdinand din Mureș (viitorul Oțelu Roșu), mina Teliuc din Hunedoara, au fost cumpărate cel puțin 6 exploatări forestiere. Astfel au luat formă Uzinele metalurgice unite Titan–Nădrag–Călan, care aveau să devină unele dintre cele mai performante și mai profitabile concerne metalurgice ale României interbelice. În Galați, clădirile Titanului, aflate pe strada Portului, au fost distruse în anul 1944 de bombardamentele trupelor germane în retragere. Exploziile și incendiile nu au lăsat atunci în picioare decât halele din beton ale casei mașinilor și laminorului.

Osias s-a sfârșit la Viena, în anul 1926. De altfel, încă din anii anteriori, cei care s-au ocupat în mod direct de administrarea întreprinderilor au fost fiii săi, Max și Edgar, asociați și implicați în mod direct în afacerile tatălui lor încă din anii 1910.

***

Despre familia Auschnitt ca atare nu ne-au rămas multe informații. În scrierile dedicate lui Max Auschnitt ni s-ar spune că Edgar a fost fratele său mai mare. Alte surse ne-ar semnala că Edgar ar fi fost de fapt ultimul (n. 1894) din 5 copii: Gisela (1883), Eleonora (1883), Ștefania (1886) și Max (1888).

Max Auschnitt s-a născut la Galați, iar casa părinților săi rezistă și astăzi. Înainte de a-i da în grijă fabrica de sârmă și cuie fondată pe malul Dunării, tatăl l-a trimis la Viena, la Academia de Înalte Studii Comerciale și de Export. La întoarcere, Max a fost voluntar pentru armata română în Primul Război Mondial.

După constituirea grupului Titan–Nădrag–Călan, Auschnitt a fost solicitat să preia, ca administrator delegat, conducerea Uzinelor și Domeniilor Reșița, devenindu-le și unul dintre principalii acționari. Auschnitt a salvat U.D.R. din pragul falimentului și le-a dezvoltat într-un uriaș al industriei metalurgice.

La sfârșitul anilor 1930 el a fost forțat să renunțe atât la poziția administrativă cât și la proprietatea asupra pachetului majoritar de acțiuni de la Reșița, în urma unui scandal și a unui proces în justiție instrumentate pe fondul conflictului cu membri ai camarilei regelui Carol II. Pentru câțiva ani, până în 1939, Max a fost un apropiat al acestuia, fiind primit în cercurile intime ale Palatului împreună cu rivalul său în afaceri, Nicolae Malaxa. Căderea din grațiile regale a început să se petreacă din pricina marilor interese politice și economice ale regimului, în momentul în care industria grea românească a intrat sub interesul direct al Germaniei naziste, iar cei doi mari industriași s-au poziționat pe păreri contrare privind oportunitatea ca aceasta să fie pusă la dispoziția directă a Berlinului. Apoi, fractura a fost agravată de interpunerile lui Ernest Urdăreanu, la acel moment ministrul Casei Regale, nemulțumit de presupusa micșorare a „atențiilor” pe care Auschnitt le făcea, împreună cu Malaxa, în favoarea lui Carol II, a Elenei Lupescu și a apropiaților lor.

Deposedarea lui Max Auschnitt de autoritatea sa asupra industriei grele românești s-a făcut printr-un proces înscenat pentru nereguli financiare în administrarea Domeniilor Reșița, în urma căruia el a fost condamnat la 6 ani de închisoare. A făcut 2 ani de detenție la Văcărești, unde a redactat renumita scrisoare prin care i-a cedat lui Nicolae Malaxa acțiunile deținute la U.D.R. La acel moment, la conducerea Domeniilor fusese deja instalat Ernest Urdăreanu. După abdicarea lui Carol, când la conducerea statului se afla mareșalul Ion Antonescu, pedeapsa lui Max Auschnitt a fost comutată la muncă în serviciul comunității (1942), pe care i-a fost permis să o execute în întreprinderile Titan–Nădrag–Călan. Prețul acestei libertăți a fost cedarea Uzinelor sale către statul român. Procesul i-a fost rejudecat în anul 1944, iar verdictul a fost întors, recunoscându-i-se nevinovăția.

Intuind pericolul regimului comunist, simțind deja presiunile noilor politici, după 1947 a emigrat în Statele Unite. Acolo, reunit cu Edgar, a dezvoltat o afacere în industria maselor plastice, promovând o tehnologie inovativă de închidere a pungilor (un precursor al sistemului ziploc).

Imperiul industrial și financiar construit de Max Auschnitt a avut dimensiuni realmente impresionante, ramificațiile sale extinzându-se înspre cele mai reputate companii europene din domeniile industriei grele, metalurgice și de armament. Legăturile sale cu compania englezească Vickers l-au conectat la unul dintre cei mai mari constructori interbelici de nave maritime și aeronautice. Auschnitt a făcut parte din consiliile de administrație sau a avut capital investit în firme din Anglia, Monaco, Austria, Polonia, Iugoslavia.

În România a făcut parte din conducerea Societății Române de Telefoane și a fost vicepreședinte al marii Bănci Chrissoveloni. Pe fondul calității sale de administrator al Domeniilor Reșița, dar și al întregii sale poziții  profesionale, a fost președintele Asociației generale de Industrie din Banat și vicepreședintele Uniunii Generale a Industriașilor din România.

***

Viața privată

În anul 1924, Max Auschnitt s-a căsătorit cu o fată evreică. Soția a murit de tânără, dar cuplul a reușit să aibă un fiu, pe Steven.

La începutul anilor 1930, Max a încercat să se recăsătorească. Logodnica sa era o englezoaică, Eleonore Brooke, fiica lui Charles Vyner Brooke, Rajahul Alb al Sarawakului.

Rajahii Albi au reprezentat o dinastie monarhică englezească (familială) care au fondat și guvernat statul Sarawak pe coasta de NV a insulei Borneo. Întemeietorul dinastiei, James Brooke, a fost un ofițer britanic care a venit în sprijinul Sultanului de Brunei în lupta acestuia împotriva pirateriei și insurgenței. Pentru victoria înlesnită, Brooke a fost recompensat cu dreptul de a guverna independent asupra provinciei Sarawak / Kuching. Statul a fost constituit în anul 1841. În 1946, urmașii lui Brooke și-au cedat drepturile de guvernare Imperiului Britanic.

(Nigel Barley, „White Rajah: How an itinerant British soldier became king of a tropical island paradise”, The Telegraph)

Logodna s-a destrămat, dar în 1935 Max s-a convertit la catolicism pentru a se căsători cu Livia Pordea. Aceasta era fiica lui Augustin Pordea – om politic liberal, fost primar al Clujului și vicepreședintele Camerei Deputaților la acea vreme – și câștigătoarea din anul 1930 a concursului de frumusețe Miss România. Livia i-a mai dăruit un fiu, Robert, dar a divorțat la scurt timp după ce Max s-a strămutat în Statele Unite.

Max Auschnitt la Galați

În epocă, despre Max Auschnitt se scria că, deși evreu, arăta un mare spirit caritabil față de creștini. Educat în demnitatea poziției sale sociale, el exersa firesc filantropia care se aștepta de la rang, și avea totodată flerul omului de afaceri, înțelegând importanța morală și materială a investiției întoarse în comunitate. Deși nu petrecea foarte mult timp în orașul în care se născuse, simpatia localnicilor față de Auschnitt rămânea vie datorită urmelor vizibile pe care el le lăsa prin școlile și bisericile îngrijite pentru ei, ori în sacii de porumb împărțiți țăranilor săraci atunci când recoltele proaste îi aruncau în pragul foametei.

Pentru protipendadă, Auschnitt era modelul bogăției nemăsurabile, dar și promotorul modernității, chiar al avangardismului, atunci când acesta avea și funcționalitate. Fabrica sa, de pildă, era singurul stabiliment din oraș în care se folosea mașina de scris. Posesiune foarte scumpă, aparatul denota o atitudine aproape revoluționară. Nu îl foloseau nici serviciile statului și nici măcar întreprinderile mari, mai predispuse la inovație. Printre particulari, chiar și aceia mai deschiși către mode și modernizări, instrumentul era aproape de negăsit. Singur avocatul și primarul Emil Codreanu s-a lăsat înduplecat de experiență, primind un aparat de scris probabil tot din partea lui Auschnitt, de care îl lega o prietenie strânsă.

În anul 1921, Auschnitt a cumpărat, pe strada Domnească, una dintre cele mai impunătoare și mai impresionante case ale orașului. Ea a fost ridicată în jurul anului 1900 de Elie Climis, fiul bogatului negustor Dimitrie Climis, același care a construit și frumosul Grand Hotel în anii premergători Primului Război Mondial. Max nu a folosit clădirea drept reședință ci, pe măsura mărimii și aspectului său, a închiriat-o Consulatului Italian. În 1928 el a vândut-o unui bogat negustor grec, Alexandros Keusseoglou, în familia căruia a rămas până la naționalizarea din anul 1951. În perioada comunistă clădirea a fost folosită, printre altele, de Muzeul de Istorie Modernă și Contemporană sau de organizația județeană a UTC.

Surse bibliografice:

• Serviciul Referințe al Bibliotecii Județene „V. A. Urechia” din Galați
• Ioan Scurtu, Istoria românilor în timpul celor patru regi, vol. III, București, Ed. Enciclopedică, 2010
• Teodor Iordache, Albumul Galaților 1935-1936, Tipografia Bucovina, Galați
• Tudose Tatu, Istoria trudită a fabricilor uitate, Galați, 2008
• Crișan V. Mușețeanu, Opere alese I. Lumea copilăriei mele, Editura Muzeului de Istorie Galați, 2013
• George Popescu în dialog cu Ioan Scurtu, „Doi industriaşi din perioada interbelică. Nicolae Malaxa şi Max Auschnitt”, romania-actualitati.ro/emisiuni/istorica/doi-industriasi-din-perioada-interbelica-nicolae-malaxa-si-max-auschnitt-id89148.html
• Matei Mircioane, „De la Reşiţa prin America şi înapoi. O scurtă istorie a familiei Auschnitt”, acum.tv/articol/47326/
• George Damian, „Scrisul de mână al lui Max Auschnitt. Şi puţină istorie economică a României”, bucurestiivechisinoi.ro/2012/03/scrisul-de-mana-al-lui-max-auschnitt-si-putina-istorie-economica-a-romaniei/
• „Casa Auschnitt, bijuteria din centrul Galațiului”, sothebysrealty.ro/property/casa-auschnitt-bijuteria-din-centrul-galatiului
• Fișa lui Osias Auschnitt pe ancestry.com – ancestry.com/genealogy/records/osias-ausschnitt-24-11txwz9

Fișa lui Osias Auschnitt pe findagrave.com – findagrave.com/memorial/83343559/osias-ausschnitt