Casa Sebastian Eustațiu

Conform documentelor puse la dispoziție de documentaristul istoric local Ion Cașu,  familia amiralului Sebastian Eustațiu deținea în Galați două imobile. Casa în discuție este situată pe:

Str. Melchisedec Ștefănescu nr. 2, fosta Vultur, Eduard Beneș si Ulița de privit, colț cu Mihai Bravu.

Casa a fost construita în anul 1928 de Magdalena Eustațiu, soția amiralului Sebastian Eustațiu, fost comandant al Marinei Militare Romane. Ulterior casa a fost vânduta soților Saly și Pincas Horovitz. Aceștia locuiau la Bucurețti, casa fiind închiriată doctorului Enescu. În anul 1949 casa este revânduta către soții Constantin și Iordana Brăileanu. După cumpărarea casei, soții Brăileanu n-au locuit în aceasta casă, fiind nevoiți în 1950 să părăsească orașul Galați. Astfel au fost nevoiți să își mute domiciliul in Timișoara. La data naționalizării din 1950 casa era locuită de doctorul Enescu. Dupa acestă dată casa din Vultur nr.2 a fost locuită pe rând de doctorul Satmari pâna în 1960, apoi de alți chiriași. Familia Brăileanu revendică casa după 1990 dar deși casa era naționalizată cu decretul 92/1950, nu figurau în tabelul anexa al decretului cu casa nationalizata. Povestea este investigată de doamna Violeta Ionescu, într-un articol al Ziarului Viața Liberă (06 08 1996). Ce se intamplase… l-au trecut in anexa la decret pe fostul proprietar si ctitor, Eustațiu Magdalena.

Ion Cașu

Sebastian Eustaţiu s-a născut la 1 decembrie 1856 la Bucureşti, fiind fiul lui George şi al Smarandei. La 15 septembrie 1872, a fost admis la Şcoala fiilor de militari, pe care a absolvit-o în anul 1875. La 16 iulie 1875, a devenit elev al Şcolii Militare de Ofiţeri din Bucureşti, absolvită în iunie 1877 cu gradul de sublocotenent.

După absolvire, s-a ambarcat pe nava franceza La  Loire cu care, în anii 1884-1885, a efectuat ocolul pământului.

Repartizat la regimentul 4 Linie, a participat la Războiul de Independență, distingându-se în timpul luptelor de la Grivița și Smârdan. A activat la Regimentul 4 Infanterie (1877-1879), Corpul Flotilei (1879-1886), comandantul Șalupei Smârdan (1883), a fost ofițer secund pe bricul Mircea (8 aprilie-14octombrie 1886), comandandtul canonierei Grivița (1886-1888), comandantul bricului Mircea (1mai-1octombrie 1888), directorul Școlii Copiilor de Marină (1888-1889), comandantul Companiei  Vaselor pe crucișătorul Elisabeta în cadrul Depozitului Flotilei (1889-1890), comandantul yachtului regal Ștefan cel Mare (1890-1892), căpitan de port clasa I la Căpitănia portului Constanța din cadrul Inspectoratului Porturilor (1892-1895), respectiv al Portului Brăila (1895-1896), secund pe crucișătorul Elisabeta (1898-1899), șef de stat-major la comandamentul Flotilei (1900-1901), directorul Arsenalului Marinei (1904-1908), comandantul Diviziei de Dunăre (1908-1909), comandantul Marinei Militare (1909-1917).

Prin transformarea în 1909 a Școlii de Aplicații a Sublocotenenților în Școala Navală Superioară și a Școlii de Marină în Școală de Submecanici și Submaiștri de Marină, învățământul de marină a cunoscut o evidentă îmbunătățire calitativă. Sub conducerea sa fermă, Marina a dat în 1913 un sprijin valoros armatei, elogiat în revista Marea Noastră de contraamiralul Ion Georgescu.

În perioada neutralității (1914-1916) a propus și a insistat în numeroase rânduri pentru întreprinderea unor măsuri de dotare corespunzătoare cu armament și de pregătire de luptă a Marinei Militare.

In anul 1881, la 3 octombrie, prin inaltul decret nr. 2408 lua nastere scoala copiilor de marina la Galati care primea elevi cu varste cuprinse intre 12-15 ani, scolarizare fiind de 3 ani. Scoala pregatea initial numai militari cu grade inferioare. Cei care consimteau sa urmeze scoala se obligau ca dupa terminarea ei sa serveasca in flotila inca patru ani, termen care se putea prelungi la cerere prin reangajare. Pana in anul 1904 isi va desfasura activitatea pana cand se va transforma in Scoala de Marina a Maestrilor Militari si de Specialitate. În primul an de război 1916-1917 a condus Comandamentul Marinei, cu sediul la Galați, care avea în subordine Serviciul Transporturilor. Apărarea maritimă a sectorului Sulina, apărarea Podului de la Cernavodă-Fetești, depozitele generale de la Galați, Arsenalul Marinei, Șantierul Naval Fernic și Corpul de Aviație. În urma schimburilor care au fost operate în corpul de comandă al armatei, la 9 iunie 1917 a fost numir director superior în cadrul Direcției Marinei din Ministerul de Război.

A lucrat la Iași în această funcție până la data de 31 august 1917 când a demisionat, fără însă a fi trecut în cadrele de rezervă ale armatei.

În anii următori și-a continuat activitatea în folosul Marinei, fie prin scris, fie în Parlamentul Țării, ca senator de drept în timpul primei guvernări a mareșalului Alexandru Averescu. A avut inițiativa instituirii din veniturile personale a unor premii pentru orfanii marinarilor din Orfelinatul de la Țiglina.

• Ordinul Steaua României clasa a-V-a
• Crucea Trecea Dunării
• Medalia Apărătorii Independenței și Medalia comemorativă rusă (1897)
• Ordinul Crucea României clasa a-V-a și clasa a-IV-a
• Ordinul francez Legiunea de Onoare în grad de ofițet (1894)
• Semnul onorific de aur pentru 25 de ani de serviciu (1899)
• Ordinul rus Sf.Ana clasa a-II-a (1901, cu prilejul vizitei cuirasatului rus ROTISLAV și a unei escadre ruse)
• Ordinul Steaua  României în grad de ofițer (Î.D.R. nr. 1609 din 1902)
• Ordinul rus Sf.Stanislas (1903)
• Ordinul austriac  Coroana de fier clasa a-II-a (1909)
• Ordinul Coroana României în grad de comandor (1910)
• Ordinul sârbesc Sf.Sava clasa a-I-a
• Ordinul Steaua României în grad de comandor (1914)
• Medalia Avântul Țării (1913)