Articol documentar realizat cu susținerea Prutul S.A.
Numele bisericii Vovidenia derivă din cuvântul slavon vovideni, însemnând „ceea ce se face văzută” și indicând înspre momentul biblic al Intrării în biserică a Maicii Domnului, hramul lăcașului.
Vovidenia a fost zidită în 1790, prin stăruința banului* Ion Cârjă. Pe locul ei existase o biserică mai veche, din vălătuci, ridicată de un negustor, Stăvrică. Portretul acestuia este pictat în pridvorul bisericii celei noi. Noul lăcaș a fost sfințit și slujit de preotul Gheorghe Avram, la acea vreme protopop de Covurlui.
Fiica lui Gheorghe Avram, Teodosia, a fost mama generalului Alexandru Cernat, șeful Marelui Cartier General al Armatei Române în timpul Războiului de Independență, născut în satul Vârlezi în 1828.
Banul Ion Cârjă a construit biserica Vovidenia pe propriile pământuri, la capătul viilor care i se întindeau până la cele ale lui Hagi Stoian (în zona străzii Arieșului de astăzi). Urmașul său, serdarul** Manolache Cârjă, și-a vândut din moștenire la mijlocul anilor 1830. În mahalaua Vovideniei s-a ridicat atunci vestitul han al boierului Costache Ventura, devenit ulterior hotelul Moldavia, loc de întâlnire și popas pentru elita epocii și călătorii de seamă. După ce, încă din vremea pârcălăbiei lui Alexandru Ioan Cuza, autoritățile au încercat fără succes să o tocmească pentru instalarea birourilor administrative ale județului, clădirea a fost dezafectată și demolată înspre sfârșitul sec. XIX. Începând cu anii 1910, în locul ei a fost înălțat Palatul de Justiție al Galațiului. Astăzi, el servește Rectoratului Universității „Dunărea de Jos“.
În anul 1821, în timpul represaliilor otomane contra mișcării revoluționare grecești eteriste, biserica Vovidenia a fost incendiată, rămânându-i numai pereții. Până în 1823 ea a fost refăcută și sfințită din nou, de episcopul Gherasim Clipa al Romanului.
În 1851 i s-au făcut primele reparații ample. Catapeteasma a fost „zugrăvită și poleită” (sculptată şi acoperită cu praf de aur). De atunci datează tâmpla sculptată din lemn de cireș, care poate fi admirată și astăzi.
Până în anul 1863, atunci când a fost făcută secularizarea averilor mănăstirești, Vovidenia a servit drept catedrală a Galaților. Aici au depus în anul 1857 jurământul către popor Alexandru Ioan Cuza și Costache Negri, după ce au fost aleși în Divanul Ad-Hoc, menit să se îngrijească de unirea politică a celor două Principate. Familia Cuza a avut și alte legături directe cu parohia Vovideniei, participând aici la slujbele importante ale anului. Devenit domnitor al Unirii și al reformelor de stat, Al. I. Cuza a venit pentru ultima oară la biserică în anul 1865, la înmormântarea mamei sale, Sultana. Ea a fost înhumată în curtea lăcașului, în partea dreaptă, lângă altar. În 1873, atunci când și fiul ei s-a stins (în exil, la Heidelberg), Sultanei i-au fost strămutate osemintele la moșia Ruginoasa, în cavoul familiei. Piatra ei de mormânt a rămas la Galați, locul fiind astăzi marcat printr-un cenotaf. Din micul cimitir amenajat la începutul sec. XIX în jurul Vovideniei s-au păstrat și lespezi din anii 1815, 1838, 1841, 1855 şi 1858. Înscrise în litere chirilice, textele lor au fost descifrate, traducerile păstrându-se în arhiva parohială.
Biserica a primit noi reparații în anul 1886, făcându-i-se atunci și o a treia sfințire, în ziua hramului. În 1901 a fost ridicată turla-clopotniță de pe pridvor.
În 1944 a fost grav avariată în timpul bombardamentului aviației americane. Activitățile de cult au fost reluate doar un an mai târziu.
Lucrări ample de reparație s-au desfășurat și între anii 1951-1964. Începând din 1957, pictorul Ion Musceleanu a refăcut interiorul bisericii în tempera și a poleit catapeteasma cu foiță de schlagmetal.
Cutremurul din 1977 a cauzat stricăciuni atât de severe încât autoritățile comuniste, profitând de context, au propus demolarea bisericii și exproprierea pământurilor pentru construirea unor blocuri de locuințe. Intenția a fost abandonată numai după intervențiile specialiștilor în istorie și presiunile externe ale UNESCO. Cu greu, statul a alocat în anul 1984 fonduri pentru refacerea turlei, dar nu și pentru alte tipuri de reparații.
Având structura de rezistență profund afectată, la cutremurul din 1990 Vovideniei i s-au prăbușit turlele de deasupra pronaosului și a Sfântului Altar. Molozul acumulat în interiorul bisericii i-a afectat pardoseala din marmură de Carrara. De data aceasta, lăcașul a primit intervenții majore de reclădire şi consolidare, care au durat până în 1994. Corpul clădirii a fost consolidat cu stâlpi şi centuri din beton. Pictura interioară, distrusă de umezeală și igrasie, nu a mai putut fi recuperată și a fost refăcută în 1995-1997 de Cristian Condurache, Petru Tulei și Dan Bălan.
Biserica Vovidenia a fost din nou sfințită în anul 2002.
În patrimoniul ei se păstrează bunuri de mare preț istoric și cultural: obiecte de cult și icoane seculare, litografii, o bibliotecă de carte veche. Printre documentele păstrate în arhivele bisericii, actul religios cu cea mai înaintată vârstă este un certificat din anul 1867, eliberat pentru cununia tinerilor Gheorghe Obreja (21 de ani) și Maria Alevra (19 ani).
Surse bibliografice:
- I. C. Beldie, Schițe istorice asupra județului Covurlui, Galați, 1925
- Gh. N. Munteanu-Bârlad, Galații, 1927
- Corneliu Stoica, Ion T. Dragomir, Mihalache Brudiu, Muzee și monumente gălățene, 1974
- Eugen Drăgoi, Paul Păltănea, Biserica Vovidenia Galaţi. Pagini de istorie, mărturii de credinţă, Ed. Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 2002
- Domnitorii și ierarhii Țării Românești. Ctitoriile și mormintele lor, Ed. Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, 2009
- „Plăcile comemorative de la Biserica Vovidenia”, în Corneliu Stoica, Monumente de for public din municipiul Galați, Ed. Axis Libri, Galați, 2015
- Istoricul Bisericii Vovidenia, bisericavovidenia.ro
- Serviciul Referințe al Bibliotecii „V. A. Urechia” Galați
