Articol documentar realizat cu susținerea Prutul S.A.
În anii de sfârșit ai sec. XIX și până în anul 1906 (atunci când Familia Regală și cea mai înaltă elită politică centrală inaugurau solemn și cu pompa cuvenită Palatul Administrativ al Galaților), autoritatea Prefecturii Covurluiului a fost găzduită în imobilul vecin.
Casa a fost ridicată la începutul anilor 1870 de italianul Dimitrie Bozini (Buzini), comerciant de manufactură, cu prăvălii de desfacere la Galați și la Iași, și proprietar de pământuri, cu o moșie în comuna Măcișeni (astăzi sat în comuna Corni).
Este posibil ca menirea inițială a imobilului să fi fost aceea de locuință, dar în documentele de arhivă ea apare cel mai des închiriată unor stabilimente diverse. În anul 1877, în timpul războiului român pentru independență, el a fost pus la dispoziția Crucii Roșii, pentru organizarea unui spital militar rusesc. În anul următor, de pace, în casă se instala o școală particulară, Institutul profesorului A. Radu.
Până în prima jumătate a anilor 1890 clădirea a ajuns în proprietatea moștenitorilor familiei, Aristide D. H. Buzini şi Buzine D. H. Buzini (ortografiat și ca Bozin Bozini; absolvent al Liceului Alecsandri în promoția anului 1892 și student la medicină). Fie pentru a ieși dintr-o dificultate financiară, fie din dorința de a obține capital, cei doi au contractat diverse împrumuturi la particulari (printre care negustorul Evloghie Gheorghiev, la care vom reveni) și la stat, ipotecând imobilul acesta și o altă casă deținută pe strada Dogăriei. Frații Buzini nu au izbutit să ramburseze creditele, iar casele au fost reținute. Cea din strada Domnească, având act de ipotecă pe numele lui Evloghie Gheorghiev, a ajuns cumva în patrimoniul Creditului Funciar Urban, în proprietatea căruia va rămâne din anii 1908-1910 până la mijlocul anilor 1920.
Frații Gheorghiev (Gheorghieff)
Evloghie Gheorghiev și fratele său, Hristo, au fost nume de marcă ale comunității bulgare din România, negustori cu mari afaceri de import–export desfășurate prin prăvăliile deschise la București, Galați și Brăila, aflați în legătură permanentă de schimb cu porturi din Balcani și din întreaga lume. La mijlocul sec. XIX ei desfăceau la Galați cantități importante de coloniale (ceai, cafea, cacao, mirodenii ș.a., în general produse alimentare aduse din țări exotice, majoritatea aflate sub guvernarea marilor puteri occidentale), dar și de bunuri provenite din porturile bulgărești și sârbești (orez, migdale, anason, piei de capră, scumpie, aba, rogojini). Investind cu fler capitalul strâns din negoț, frații Gheorghiev s-au implicat și în afaceri de arendă, luând sub administrare pământuri întinse din moșiile boierilor deja împământeniți, proprietăți ale Văcăreștilor ori Bibeștilor, de pildă. Cu bogăția adunată ei au cumpărat pământ și case în orașele în care își desfășurau afacerile, și au dezvoltat suficientă putere financiară pentru a activa și ca bancheri și creditori.
Bogați și influenți, având nu numai o imensă capacitate financiară, ci și o puternică autoritate social-politică în interiorul diasporei bulgare, Evloghie şi Hristo Gheorghiev s-au implicat vizibil în susținerea cauzei naționale a poporului lor, fiind ocrotitori ai inițiativelor sociale și culturale din interiorul țării, dar și finanțatori-coordonatori ai mișcării revoluționare anti-otomane dezvoltate în anii 1860-1870 în afara granițelor sale, într-un circuit complex și clandestin, ramificat în toate porturile și așezările europene în care erau stabilite colectivități de bulgari. Din această calitate, frații Gheorghiev s-au aflat în fruntea Societății de Binefacere constituite la București pentru emigranții bulgari (de serviciile căreia a profitat și renumitul revoluționar Hristo Botev, care s-a aflat pentru o perioadă și la Galați, v. casa de pe strada Nicolae Bălcescu nr. 33), dar și la baza Comitetului revoluţionar bulgar, care se preocupa de organizarea planurilor, atragerea voluntarilor și colectarea resurselor necesare mișcării de independență națională.
Prin extensie firească, ei au fost înclinați să ofere ajutor moral și material pentru intențiile românești de modernizare și separare politică față de Constantinopol, numărându-se printre donatorii veniți în sprijinul inițiativelor sociale și culturale ale autorităților de la București și Galați. În capitala țării, în anul 1891, Evloghie Gheorghiev a oferit sume consistente de bani pentru înfiinţarea Fundaţiei Universitare a lui Carol I, dublând donația regală de ctitorie, iar în Galați, încă din anul 1883, el și-a donat case deținute în strada Cuza pentru beneficiul Spitalului Elisabeta Doamna – Caritatea Gălăţeană.
Familia Geshov
Încă de la mijlocul sec. XIX, frații Gheorghiev s-au aflat în legătură strânsă de afaceri și de prietenie cu o altă familie ilustră de bulgari, Geshov. Împărtășind interesele în negustorie, dar și idealurile privind independența politică și emanciparea națională a poporului bulgar, cele două familii s-au apropiat atât de mult încât, după dispariția lui Evloghie și Hristo, ambii fără moștenitori, marea lor avere a rămas în grija lui Ivan Evstratie Geshov.
Născut în 1849, Ivan E. Geshov provenea dintr-o familie de mari negustori şi bancheri. Tatăl său, împreună cu cei 4 frați, constituise încă din 1834, în Philippopolis (numele vechi al Plovdiv-ului), o companie foarte prosperă de comerț și creditare, ale cărei afaceri se extinseseră până la Viena, Constantinopole și Manchester.
Ivan a trăit în Anglia, unde a făcut studii superioare, la Owens College şi Victoria University, apoi a preluat activitățile familiei, alături de propriii frați. Întors în Bulgaria natală, el s-a implicat în politica de eliberare națională și construcție post-otomană a țării, devenind unul din liderii Partidului Liberal din Estul Rumeliei. În anul 1883, cu puțin înainte de nașterea primului său fiu, Ivan avea în responsabilitate directoratul Băncii Naţionale Bulgare. După ocuparea mai multor funcții politice în statul bulgar modern, poziția sa publică avea să culmineze cu cea de prim-ministru al Bulgariei (1911-1913).
În 1897, atunci când a devenit legatarul testamentar al prietenilor săi, Hristo și Evloghie Gheorghiev, Ivan Geshov era ministrul de Finanțe al Bulgariei. El s-a ocupat de realizarea cavoului celor doi frați, înhumați în Cimitirul Bellu, pe care l-a comandat arhitectului Ion Mincu și sculptorului Frederic Storck.
Câțiva ani mai târziu, Mincu avea să fie constructorul impunătorului Palat Administrativ al Galaților, iar Storck realizatorul celor 2 statui din marmură de Cararra, Agricultura și Industria, care îi împodobesc fațada.
Până la propria dispariție, în anul 1924, Ivan s-a dedicat administrării patrimoniului Gheorghiev și recuperării unor proprietăți și active blocate în litigii.
Casa Bozini devine Casa Gheorghiev, devine Casa Geshov
Una dintre proprietățile recuperate avea să fie imobilul din strada Domnească, pe care Evloghie Gheorghiev ajunsese să o dețină, la finele anilor 1890 – începutul anilor 1900, în urma executării poliței de ipotecă neplătite de frații Aristide și Buzine Buzini.
Casa trecuse cumva în proprietatea Creditului Urban Bucureşti, nu se știe încă cum. Cel care a readus-o în drepturi particulare a fost Evstratie Ivan Geshov, fiul lui Ivan, la 2 ani după moartea tatălui său.
Născut la Plovdiv în 1884, Evstratie Ivan era fiul cel mai mare din 5 copii, negustor și el, precum întreaga sa familie. El a devenit proprietarul imobilului din Galați în anul 1926, făcându-i și reparații majore.
Nu există semne că Evstratie Ivan Geshov ar fi folosit casa drept reședință ori pentru alt scop personal direct. El a murit în 1941.
În timpul ocupației sovietice de după Al Doilea Război Mondial, clădirea a fost folosită de Comandamentul rus. De altfel, Corpul ofițerilor sovietici a fost instalat peste drum, în fostul Palat Cultural al Societății „V. A. Urechia”. În anul 1949, în casa de pe Domnească au fost aduse birourile Şantierului Naţional „Gheorghe Gheorghiu Dej”. Ea a fost naționalizată în 1950. În anii 1960 a găzduit Casa Pionierilor. După 1990, corpul său principal, cel de la stradă, a fost închiriat Uniunii Judeţene a Sindicatelor Libere.
Surse bibliografice:
- Informații publicate de domnul Ion Cașu, cercetător independent
- Informații publicate de domnul Marcel Capriș, cercetător independent
- Marius Mitrof, „Casa Geshov – O istorie necunoscută a unui monument istoric din Galaţi”, în Danubius. Acta Symposium, I, Galaţi, 2016
- Valentin Bodea, „Aspecte ale comunităţii bulgare din Galaţi”, în Danubius. Acta Symposium, I, Galaţi, 2015
- Georgeta Filitti, „O ctitorie care dăinuie. Fundația Universitară Carol I”, în Ziarul Metropolis, ziarulmetropolis.ro/o-ctitorie-care-dainuie-fundatia-universitara-carol-i/
