Articol documentar realizat cu susținerea Prutul S.A.
*necesită verificarea informațiilor pentru nr. 36
De-a lungul sec. XIX, mulți greci aflați sub stăpânire otomană au început să părăsească locurile natale, precum și alte zone ale Imperiului unde își desfășurau activitățile negustorești, și s-au stabilit în spațiul românesc, în jurul rutelor și așezărilor comerciale. Aici, chiar dacă au păstrat conexiuni puternice cu propria identitate etno-culturală, ei s-au integrat rapid în viața economică și socială cosmopolită. De aceea, vechile porturi Galați și Brăila au avut comunități grecești foarte bine constituite (la finele anilor 1880, grecii reprezentau în Galați al treilea grup etnic, ca mărime, după români și evrei) și ferm plasate din punct de vedere financiar. Unii dintre membrii lor au devenit adevărați stâlpi ai societății locale, promotori și constructori ai modernității. Pentru Galați, astfel de nume de referință istorică au fost Constantin Sacomanu, Epaminonda Lambrinidi, Aristide Serfioti, Dimitrie și Elie Climis, frații Papadopol, familiile Negroponte, Chrissoveloni, Mantu, Venieris, Hepites ș.a.
Familia Kavallioti a fost una dintre cele mai renumite membre ale comunității istorice grecești din portul Galaților, având rădăcini vechi și puternice în tradiția politică, economică și socială a orașului.
Originea familiei este plasată, în unele surse, în orașul Kavala din nordul Greciei, pe argumentul construit în jurul potrivirii dintre cele două nume. Alte surse ne povestesc despre un refugiu început tocmai în sec. XVIII din Macedonia, atunci când un strămoș al familiei, un preot, ar fi fugit împreună cu 2 fii din calea represiunilor otomane, încercând să își facă drum până la Viena. Nepoții acestuia ar fi ajuns în Galați, unul dintre ei învățător, altul negustor.
La finele sec. XIX și începutul sec. XX, „patriarhul” familiei a fost Gheorghe Cavallioti, avocat de elită, mare proprietar rural și urban, om politic liberal, primar al orașului și parlamentar în numele județului Covurlui.
Gheorghe [George] N. Cavallioti (1852-1914)
Nu este clar dacă Gheorghe Cavallioti s-a născut la Galați sau dacă s-a stabilit aici în a doua jumătate a sec. XIX, așa cum indică unele surse. Cert este că la începutul anilor 1880 el avea suficientă putere materială și autoritate socială încât să fie deja unul dintre membrii elitei conducătoare a orașului.
În anul 1880 numele său apare pe autorizația de construcție a unui imobil la intersecția străzilor Tecuci și Zilei. Clădirea va deveni una dintre cele mai cunoscute și mai longevive prăvălii ale vechiului târg – Câinele negru. În aceeași zonă extinsă a pieței, Gheorghe Cavallioti apare doi ani mai târziu ca proprietar de prăvălii pe străzile Frumoasă (segmentul străzii Traian cuprins între strada Tecuci și strada Brăilei) și Cealâcu („strada piezișă”, actuala str. Democrației). Până la începutul anilor 1900, familia va ajunge să dețină imobile (4 prăvălii și 2 apartamente de închiriat) și pe o bucată din strada Traian, în segmentul dintre intersecția ei cu strada Tecuci, la un capăt, și Farmacia Ținc, la celălalt.
Tot la începutul anilor 1880, Gheorghe Cavallioti era deja foarte activ pe scena politică a orașului. Avocat de profesie, el s-a alăturat liberalilor, fiind chiar unul dintre fondatorii unui grup de discuții și inițiativă locală denumit Liga progresului naţional, alături de Ilie Doiciu și Georges Antachi (liberali, dar mari proprietari de pământuri). Interesat de viața publică, deja remarcat în comunitatea gălățeană, Cavallioti a început să ocupe poziții înalte în administrația orașului. Între 1881 și 1883 el s-a numărat printre consilierii comunali, iar în 1884–1885 a servit chiar ca primar al Galaților. Ani mai târziu, în plină maturitate profesională, a candidat și câștigat un loc de senator în Parlamentul țării (primul mandat în 1895, reales în 1901). Membru în toate asociațiile de seamă ale generației sale, fie ele politice, culturale, filantropice, sau social-mondene, Gheorghe Cavallioti a fost un nume de referință, alăturându-se, în momentele cele mai importante ale vieții comunității, acelor voci care au militat pentru continuitate și progres. În 1892, de pildă, el s-a aflat în fruntea acțiunilor de protest împotriva degradării statutului Școlii comerciale, unul dintre cele mai importante stabilimente educaționale ale orașului.
Mai multe despre istoricul acesteia și despre momentul de criză față de care reacționa comunitatea locală, în Traseul Palatelor –› Palatul Școlilor Comerciale.
Moștenirea Cavallioti pentru comunitate – Proprietatea impunătoare de pe strada Iancu Fotea, alături de Biserica Greacă
Deși au avut proprietăți în multe zone ale orașului, grecii din Galați au ocupat compact un segment întins de la strada Domnească până în zona târgului vechi, având ca puncte majore de reper clădiri precum biserica ridicată în anul 1866 (sfințită în 1872), liceul Comunității (ridicat în curtea bisericii), berăria și restaurantul Olympos, Cinema-ul Central, casele Cavallioti.
În 1883, Gheorghe Cavallioti a solicitat autorităților orașului să i se aprobe construcția unei case cu atenanse pe strada Foti. Mulți ani mai târziu, în 1914, cu puțin înainte de dispariția sa, el a dorit să dărâme construcția și să ridice alta în locul ei. Finalitatea proiectului avea să se arate problematică – atunci când noua clădire a fost terminată, autoritățile au constatat că ea nu respecta liniile de proprietate ale terenului lui Cavallioti. Imobilul depășea lotul privat și uzurpa, în linie, aproape 1m din cel public. Situația era complicată, singura soluție – răscumpărarea spațiului, procedurile greoaie. Avocatul a reușit totuși să achite datoria, iar conflictul s-a aplanat.
De-a lungul perioadei interbelice, clădirea a funcționat ca spațiu închiriabil: apartamente la etajele superioare, câte 3 pe fiecare palier, și spații comerciale la parter (printre chiriași – o cafenea, un depozit de medicamente).
După naționalizarea comunistă, în ea au fost instalate birouri sindicale, birouri UTC, o tipografie și o sală de expoziții pentru Uniunea Artiștilor Plastici. Până în anii 1970 inclusiv, a existat un corp corespondent străzii Domnești, în care a funcționat Farmacia nr. 4 a orașului. Acesta a fost demolat și reconstruit în corpul existent astăzi. Începând din anul 1988, aici a fost organizat sediul central al Muzeului de Istorie. Singura parte rămasă din clădirea originală este cea dinspre strada Iancu Fotea.
Vechea reședință a familiei Cavallioti
La moartea avocatului Gheorghe Cavallioti, numeroasa sa familie (ar fi avut 8 sau 9 moștenitori) a avut de împărțit o avere impresionantă, compusă din proprietăți funciare și imobiliare.
Printre imobilele din orașul Galați, familia avea încă în proprietate una dintre primele ei reședințe, o casă ridicată la sfârșitul sec. XIX de Anastase Cavallioti. Gheorghe Cavallioti ridicase masiva clădire de la 1914 chiar în fața ei. Casa avea două antreuri, o galerie lungă, 7 camere mari de locuit, alte 4 camere, bucătărie, pivniță și atenanse. În anul 1913, ea i-a fost oferită drept dotă uneia dintre fiicele familiei, Fotina, proaspăt căsătorită cu doctorul Mircea Oardă. Moștenitorii lor au fost deposedați la naționalizarea din anul 1950.
În Cimitirul Eternitatea…
… se poate vedea monumentul funerar pe care Gheorghe Cavallioti i l-a comandat sculptorului D. Colios, în anul 1908, în amintirea mamei și soției sale.
Surse bibliografice:
- Covurluiul, 1892, diverse ediții
- Serviciul Referințe al Bibliotecii Județene „V. A. Urechia”
- „George Cavalioti [fişă biografică]”, în Parlamentul romîn, București, 1903
- „Senatorii de Covurlui”, în Indicatorul oraşului Galaţi, editat de Prefectura Poliției, f.a.
- „Primarii oraşului Galaţi (1865-1900)”, în Costache Vârlan, Petrache Botzan, Presa, politica și comerțul gălățean, Tipografia Basarabia, 1937
- Valentin Bodea, Monumente istorice și personalități din orașul Galați, Ed. Sinteze, 2015
- Istoricul Paul Păltănea, citat de Anca Melinte în „12 greșeli ale istoriei au fost reparate”, Imparțial, nr. 1032, 29 aprilie 2003
- Marius Mitrof, consilier al Direcției pentru Cultură Galați, citat de Remus Basalic în „Detalii neştiute despre Casa Cavaliotti, sediul Muzeului de Istorie”, Viața Liberă, an 27, nr. 8096, 21-22 sept. 2016
- Cristian Căldăraru, „Muzeul de Istorie, Galați” în Axis Libri, an 2, nr. 4, septembrie 2009
- Mihaela Denisia Liușnea, „Cimitirul Eternitatea din Galați – monument de cultură urbană. Studiu de caz: Monumente funerare cu semnătură”, în Teologie și Educație la Dunărea de Jos, nr. 19/2021
- Ioana Ignat, „Institutul Elen Venieris din Galați”, în Studii danubiene, An 2, nr. 2, 2010
- Marius Mitrof, „Despre grecii din Galați în presa sfârșitului de secol al XIX-lea”, în Cătălin Negoiță (coord.), Mediamorfoze II. Presa minortiăților etnice din România, Tritonic, 2016
- Oana Cernat, „Nababii Galaţiului de altădată”, Adevărul, ediție online, 02 august 2015
- Informații publicate de domnul Ion Cașu, cercetător independent
