Articol documentar realizat cu susținerea Prutul S.A.
Înființată în anul 1909 de Heinrich Juster și Adolf Haldner, fabrica de frânghii, sfoară și filatură Năvodul a fost una dintre cele mai mari și mai reputate companii industriale ale Galațiului de-a lungul secolului XX.
Deși a fost constituită pe capital multietnic, în epocă ea a fost cunoscută drept parte din patrimoniul economic al comunității germane, o imagine întărită mai ales prin lunga și devotata conducere asigurată de Adolf Haldner, un „I. G. Duca industrializat” – așa cum îl numeau, cu amuzament îngăduitor, semenii – care a supravegheat bunul mers al afacerii timp de 3 decenii.
Comunitatea germană din Galați s-a format de-a lungul secolelor XVIII și XIX, pe fondul mai multor factori. Primul a fost activitatea comercială intensă desfășurată în această perioadă de către Austria și Prusia cu sau prin intermediul Principatelor române. Altul a fost tranzitarea regiunii, pe Dunăre sau pe uscat, a etnicilor germani atrași în programul țarist de colonizare a Novorussiei și Sudului Basarabiei. Dintre miile de germani originari din Wurttemberg, Renania, sau din jurul Varșoviei, unii au ales să nu mai înainteze către regiunile menționate și s-au stabilit în Galați. Un alt factor a fost afluxul de persoane venite ca mână de lucru calificată, în special maiștri și ingineri, în condițiile dezvoltării economice a orașului și a țării.
Întregul fond social al fabricii Năvodul se afla în proprietatea exclusivă a celor doi parteneri principali, care aveau răspundere nelimitată. Din anul 1916 Juster și Haldner au transformat compania în S.A.R., împărțind acțiunile cu membri ai familiilor lor, dar și cu o serie de investitori cu experiență, precum bancherul Alfred Rubinstein, comercianții Isidor Grünspan și Apostol Popa, industriașul Max Fischer, avocatul Alexandru Gussi și colonelul Cristodulo Georgescu.
Alfred Rubinstein era acționar în nume propriu, dar reprezenta și interesele Băncii Jacques Rubinstein, una dintre cele mai vechi unități de creditare din portul Galaților.
Încă din 1891, Isidor Grünspan făcea comerț de agentură pe comision, adică era împuternicit să cumpere și să vândă produse în numele și beneficiul altor întreprinderi sau persoane. O altă direcție a afacerii sale, foarte profitabilă în lumina nevoilor specifice ale activităților portuare și negustorești, era cumpărarea, vânzarea și închirierea de saci pentru transportul mărfurilor. Compania lui Grünspan avea sediul pe strada Belvedere (cu aproximație, astăzi zona promontoriului străzii Portului).
Apostol Popa și-a început cariera drept agent maritim dar a devenit, peste ani, una dintre cele mai importante figuri ale activității de comerț și industrie din Galați și din țară. El a fost administrator delegat al filialei din București a companiei vieneze de transport și logistică Schenker (înființată în anul 1872, aceasta și-a deschis reprezentanța românească în 1874; astăzi este una dintre cele mai mari nume de profil de pe mapamond) și consul onorific al Poloniei la Galați. În administrația de stat, Apostol Popa a fost preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie din Galaţi, vicepreşedinte al Uniunii Camerelor de Comerţ şi Industrie din România, preşedinte al Academiei de Export. A fost senator de drept, în numele Camerei de Comerţ din Bucureşti.
Născut în județul Muscel, cu liceul la București, la Sf. Sava, și facultatea de Drept la Paris, Alexandru Gussi s-a stabilit la Galați după ce a primit aici un post de procuror și a intrat în Baroul de Covurlui. Avansând în carieră, a ajuns prefect de poliție al orașului, dar și prefect de județ, în 3 rânduri (1908-1910, 1914-1916, 1916-1918). A fost senator liberal.
Zeci de ani, în fabrica Năvodul s-a prelucrat cânepă și s-au produs frânghii, odgoane, plase pescărești, sfoară. La început, toată producția s-a desfășurat prin eforturile a numai câteva zeci de lucrători. În 1922, compania și-a atins prima perioadă de apogeu, devenind cea mai mare fabrică de profil din oraș. Sediul ei de pe strada Traian tocmai ce fusese reconstruit și dotat cu cele mai moderne instalații: mașini pentru scărmănat, răsucit și tors cânepa, pentru lustruit și ghemuit sfoara. În acel an, capacitatea fabricii a crescut la 1,5 tone de frânghii, odgoane și sfoară în 8 ore de lucru. Până la finalul anului s-au produs 98 tone de frânghii și 87 tone articole de sforărie. Tot în acel an s-au început pregătirile pentru instalarea unei secții pentru chingi de mori, fitiluri de lămpi, lumânări și scăpărat. În 1927 s-a înființat și o secție pentru frânghii și sfori din manila (o fibră textilă extrasă din frunzele unei plante exotice), folosite la legatul snopilor de cereale. Până în 1930-1931, Năvodul a ajuns să producă anual 800 tone de articole. Avea atunci între 120 și 150 lucrători. Poate una dintre cele mai grăitoare mărturii ale succesului și stabilității afacerii a fost faptul că, în anul 1937, ei i-a fost deschisă o sucursală la București.
În 1948 autoritățile noului regim au naționalizat patrimoniul S.A.R. Năvodul și i-au schimbat temporar denumirea în Fuiorul. Radiată la Registrul Comerțului, fabrica a fost comasată în Centrala Industrială a Inului şi Cânepii, care a reunit toate filaturile, țesătoriile, fabricile de vată şi de aţă din ţară.
În următoarele decenii, Întreprinderea Textilă Năvodul a continuat să funcționeze drept una dintre cele mai mari producătoare de profil din regiune și să exerseze un interes constant față de inovare și dezvoltare. În anii ’70 au început să fie introduse fibre sintetice, din ele rezultând produse îmbunătățite și mai performante pentru menirea lor finală, precum super-cord-ul pentru balotarea furajelor (înlocuitor pentru legătura de sârmă) ori sfoara polipropilenă pentru ambalarea textilelor (înlocuind sfoara de cânepă).
Surse bibliografice:
- Serviciul Infoghid al Bibliotecii Județene „V. A. Urechia”, Galați
- Arhivele Naționale ale României, descrierea fondului Centrale industriale. Centrala Industrială a Bumbacului
- Legea 119/11 iunie 1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi
- Petre Lăzărescu, Radu Volbură, Siluete gălățene, Editura Radu Volbură, 192-
- Gh. N. Munteanu-Bârlad, Galații, 1927
- Teodor Iordache, Albumul Galaților, 1935-1936, Tipografia Bucovina
- Simionescu, Țara noastră, ed. II revăzută și adăugită, Cap. 26. „Industria”, Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”, 1938
- Tudose Tatu, Istoria trudită a fabricilor uitate, Galați, 2008
- Hugo Prager, Dumitru Stemer, „Istoricul comunității germane la Galați”, în Buletinul Fundației Urechea, nr. 11/2010
- Tudose Tatu, Adrian Pohrib, Industriași și comercianți gălățeni, harnici și de temut. Mărci de fabrică și comerț (1890-1940), Patronatul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Galați, 2013
- Identități multiculturale la Dunărea de Jos, s.n., s.l., 2014
- Mircea Munteanu, Contribuții la istoria francmasoneriei din Orientul Galați în secolele al XIX-lea și XX, Ed. Zigotto, Galați, 2018
- Constantin Ardeleanu, „The consulates”, Black Sea Project – Port Cities, cities.blacksea.gr/en/galatz/
- „La întreprinderea Năvodul Galaţi, preocupări pentru diversificarea producției.”, în Viața Nouă, an 29, nr. 8938, 12 septembrie 1973
