Articol documentar realizat cu susținerea Prutul S.A.
Despre Ludwig Josiek (1866-1932) se crede că era la origine ceh sau evreu (sau ambele), existând indicii documentare care să susțină fiecare posibilitate.
În 1890 el a fondat o companie, pentru care avea să solicite înregistrarea mărcii de fabrică și comerț 3 ani mai târziu. În iulie 1893, ziarele locale anunțau iminenta inaugurare a fabricii de paste făinoase Josiek et Comp. Aceasta s-a deschis în ianuarie 1894.
Complexul fabricii, aflat pe strada Dogăriei, era mare, având 1650 mp. Despre clădirea centrală se spune că avea la momentul acela cele mai mari dimensiuni din oraș, ca suprafață totală. Situată în valea inundabilă a orașului, ea a fost construită după un plan special, pe teren înălțat față de proprietățile învecinate. Cantitatea de pământ necesară pentru asanarea locului ar fi fost adusă din Vadu Ungurului și s-ar fi ridicat la 20 000 de tone, cărate în tot atâtea drumuri de căruțe cu boi.
Clădirea a fost proiectată pentru producție la scară mare, înălțată pe mai multe etaje. Ea a cuprins secții de producție, hale de uscare a produselor, secții de împachetare, depozite de materii prime și produse finite, secții de confecționare a ambalajelor și lăzilor de transport, un atelier de fierărie pentru repararea utilajelor ș.a. La inspecțiile sanitare, imobilul era apreciat drept unul care respecta normele moderne de igienă în activitatea industrială.
Fabrica lui Ludwig Josiek a fost unul dintre cele mai moderne stabilimente industriale de profil din spațiul regățean. Ea era iluminată electric şi avea dotări tehnice deosebite: malaxoare de mare capacitate, acţionate mecanic, ventilaţie, camere de uscare cu temperatură controlată, ascensoare. Utilajele erau comandate de la firme germane, conducătoare de piață în ceea ce privea producția de mașinării diverse. Linia de fabricaţie era semi-automatizată, lucru foarte rar pentru acele timpuri. În secția pastelor făinoase, desfășurată de-a lungul a 3 săli mari, funcționa un cazan cu aburi de la firma Esslingen, marca Tenbrink, a cărui instalație de ardere nu producea fum, ceea ce oferea posibilitatea ca fabrica să treacă fără probleme de normele privind distanța minimă de amplasare în raport cu orașul și zonele sale rezidențiale. Suprafața de încălzire a acestui cazan era de 30 mp, pentru întreținerea sa consumându-se 250-300 kg de cărbune la fiecare 12h. O altă mașinărie cu capacități impresionante pentru acea vreme era malaxorul secției de făinoase, care putea frământa mecanic până la 2 tone de pastă în 12h.
Cu sprijinul tehnologiilor moderne, dar și datorită faptului că fabrica a beneficiat de prevederile Legii pentru încurajarea industriei naționale (1887), având scutiri vamale, scutiri de la plata taxelor către stat, județ și primărie, reducere de 45% pentru transportul pe cale ferată ș.a., producția s-a dezvoltat vertiginos încă din primii ani de activitate. O mare parte din ea era destinată exportului. Înainte de primul război mondial, Josiek et Comp exporta în Bulgaria şi Transilvania, iar în perioada interbelică a reușit să pătrundă pe piețele din centrul și vestul Europei, făcând prin calitatea produselor sale oarece competiție pastelor italiene. Restul era comercializat pe piața românească, iar materiile prime erau exclusiv de origine internă. Fabrica nu avea agenție de intermediere, produsele fiind trimise direct către cumpărători.
Calitatea produselor și performanțele comerciale ale fabricii Josiek au fost recunoscute rapid, pentru prima dată în 1894, atunci când pastele sale au obţinut medalia de aur la Expoziţia Cooperatorilor organizată la Bucureşti. Au urmat apoi alte premii cu importantă greutate morală. În 1900, la celebra Expoziţie Universală de la Paris, macaroanele lui Josiek au fost premiate cu medalia de argint. În 1903, la Expoziţia Ştiinţelor organizată la Atena, fabrica a luat medalia de aur. Se pare că producătorii italieni, de regulă campioni neînfrânți, de această dată rămași pe locul 2, au iscat atunci un scandal, acuzând juriul de corupție. În 1904, la Expoziția Agrară de la București, apoi iarăși în 1906, la Expoziția Jubiliară organizată pentru celebrarea a 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, fabrica Josiek a primit diploma de onoare și medalia de aur.
În 1894 fabrica a deschis o linie de biscuiţi englezeşti şi franţuzeşti. Aici s-au făcut renumiții biscuiți Carol, considerați de lux, comandați numai de casele particulare cele mai bogate și mai fine, având în vedere că un kilogram costa, pare-se, aproximativ cât două zile de lucru ale unui muncitor. În anul 1908 a fost deschisă și o secție de gofreturi (gaufrette = vafă, napolitană) umplute cu paste dulci (vanilie, ciocolată, zmeură etc).
O ștanță manuală cu marca pentru biscuiții Carol se păstrează în patrimoniul Muzeului Județean de Istorie „Paul Păltănea”. Ea a fost donată în 1975 de către Maria Nimferatos, unul din ultimii acționari ai companiei, înainte de confiscarea ei de autoritățile comuniste.
În anul 1915, în expectativa generală a intrării în război, fabrica Josiek și-a adăugat în portofoliu un produs pe care avea să îl comercializeze cu mare succes în următoarele 3 decenii: pesmeţii militari, ambalaţi în cutii din metal închise ermetic. De altfel, fabrica de la Galaţi a devenit principalul furnizor de pesmeţi al Armatei Române, chiar și al armatei Bulgariei, având pentru mult timp exclusivitate în acest sens.
În jurul anului 1900 fabrica avea aproape 30 de angajați, cei mai mulți români, dar şi câțiva străini, care ocupau funcțiile administrative și de specialitate tehnică. Bărbaţii erau angajaţi permanent, iar femeile, care predominau, erau plătite cu ziua. Până în 1908 personalul fabricii s-a ridicat la 50-60 de angajați. Ludwig Josiek, care își avea și reședința în complexul fabricii, se ocupa de treburile tehnice și comerciale, secondat de câțiva maiștri specializați.
Cu tehnică modernă, materie primă la îndemână, capacitate mare de producție și o ofertă diversificată de produse de bună calitate, recunoscute la nivel național și european, fabrica de paste făinoase și biscuiți din Galați a avut ani de prosperitate și de dezvoltare continuă. Deseori însă, succesul comercial a fost puternic incomodat de incongruența obiceiurilor de consum ale populației. Pastele, vândute în cantități mici, și cu prețuri mai mari decât alte alimente, concurau acerb, de pildă, cu orezul, cu care românii erau mult mai familiarizați și care era mai ieftin.
În anul 1922 Ludwig Josiek a vândut fabrica mai multor investitori, ale căror interese au fost reprezentate de bancherul Ludwig Nimferato. Numele companiei a fost schimbat în Societatea anonimă de paste făinoase şi biscuiţi, fostă Josiek. Producția a continuat fără impedimente și a obținut rezultate comerciale foarte bune, existând indicii că în jurul anului 1937 fabrica s-ar fi dezvoltat chiar în direcția unei francize, închiriindu-și numele de piață unei fabrici de paste făinoase din Turcia.
Complexul fabricii a fost afectat în timpul celui de-al doilea război mondial, având nevoie de reparații după bombardamente. Din alte puncte de vedere, situația de război a fost favorabilă producției, aproape toată fiind în acel moment îndreptată către satisfacerea comenzilor de pesmeți și macaroane pentru soldați și bucătăriile de campanie ale armatei.
Imediat după instalarea regimului comunist, fabrica a fost naționalizată și parțial închisă. Într-o parte a curții sale a fost amenajat un grajd comunal, unde se pare că ar fi ajuns să fie păstrată, ca suport de hamuri…, statuia din bronz a lui Ion C. Brătianu, dislocată cu brutalitate din Piața Sf. Apostoli (mai multe detalii în fișa dedicată monumentului).
În 1950 fosta fabrică Josiek a fost trecută în patrimoniul Întreprinderii de Morărit și Panificație Galați. Numele i-a fost schimbat în Dunăreana, așa cum a rămas în memoria multor localnici, iar până în anul 1989 a continuat să fie cea mai mare fabrică de biscuiți vrac din Moldova și cel mai mare furnizor de pesmet militar din țară.
Surse bibliografice:
- Covurluiul, 1893, diverse ediții
- „Raport asupra constatărilor făcute în inspecţiunea făbricelor din Galaţi. Fabrica de paste făinoase Josek, str. Dogăriei 199”, în Nicolae Stravescu, Raport general de hygienă al oraşului Galaţi pe anul 1907, Stabilimentul grafic „Moldova”, Galați, 1908
- Tudose Tatu, Istoria trudită a fabricilor uitate, Galaţi, 2008
- „Ludwig Josiek & Co – o fabrică cu adevărat modernă, ce mai poate fi văzută, abandonată”, în Tudose Tatu, Adrian Pohrib, Industriaşi şi comercianţi gălăţeni, harnici şi de temut. Mărci de fabrică şi comerţ (1890-1940), Galați, 2013
- Valentin Bodea [muzeograf Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”, Galați], „Biscuiţii Carol de la Galaţi”, Historia, ediție electronică, historia.ro/sectiune/general/biscuitii-carol-de-la-galati-573218.html [21.08.2023]
- Costel Crângan, „Povestea fabricii de paste Ludwig Josiek din Galaţi, celebră acum un secol”, Adevărul, ediție online din 01.10.2017, actualizat 05.08.2022, adevarul.ro/stiri-locale/galati/povestea-fabricii-de-paste-ludwig-josiek-din-1813334.html [28.08.2023]
