Articol documentar susținut de
Prima casă de rugăciune a evreilor din Galați a fost atestată în anul 1730, în Valea orașului. Până în 1750, în această zonă s-au deschis succesiv mai multe spații asemănătoare. Ele erau imobile simple, cu o singură încăpere. Cele mai multe au fost întreținute de gildele profesionale, numele lor regăsindu-se în titulatura lăcașului.
Primul templu important al Comunității a fost Sinagoga Mare (1780). Ea a fost ridicată pe strada Podul de Piatră (ulterior numită Marc Aureliu, lega strada Brașovenilor de Vadul Sacalelor; astăzi toate acestea sunt dispărute de pe harta edilitară a orașului). Aici a fost și primul sediu cunoscut al Epitropiei Comunității. În spatele Sinagogii Mari se întindea terenul pe care s-a construit ulterior hala de pește a orașului. Din pricina tensiunilor și a violențelor care izbucneau periodic în Valea orașului între creștini și evrei, Sinagoga Mare a fost de mai multe ori atacată și vandalizată. Refăcută de fiecare dată, clădirea a fost iremediabil avariată de marele cutremur din anul 1940 și a fost demolată în 1942.
Pe măsură ce a crescut numărul evreilor care locuiau stabil în oraș, a crescut și nevoia de îmbogățire a caselor de rugăciune și al sinagogilor. Numărul lor a crescut mult în secolul XIX, mai ales în a doua jumătate. Apoi, în perioada interbelică, legea cultelor (1928, care garanta libertatea religioasă și protecție din partea statului) a încurajat dezvoltarea numărului și dimensiunii lăcașurilor de cult mozaic. Până la începutul anilor 1940, în Galați se formaseră 22-24 (unele surse merg chiar înspre 28) de astfel de spații religioase, care deserveau nevoile spirituale a circa 15 mii de suflete (în scădere față de anul 1930, când în oraș trăiau circa 20 mii de evrei). Dintre toate acestea, cele mai mari erau Templul Coral din strada Cuza Vodă (intențiile ridicării sale s-au conturat încă din 1863, construirea a început abia în 1881, inaugurarea a fost în 1885; clădirea s-a ruinat la cutremurul din 1940) și Templul Meseriașilor de pe strada C. A. Rosetti (astăzi Dornei), singurul rămas până în ziua de astăzi.
Templul Meseriașilor a fost ridicat de Societatea de ajutor mutual și binefacere a meseriașilor israeliți din Galați, fondată în anul 1875, pe când lider al Comunității era Iosif Brociner (mai jos, câteva detalii despre persoana și familia sa).
Evreii din Galați s-au organizat în gilde și corporații profesionale încă din anii 1820. Societatea Meseriașilor a fost una dintre formele lor cele mai vechi de asociere. Scopurile sale principale erau întrajutorarea membrilor și desfășurarea de acte caritabile în sprijinul celor nevoiași. În afara Templului, Societatea sprijinea financiar și alte instituții și organizații importante pentru comunitatea evreiască, precum Spitalul Israelit, Căminul Copiilor (orfelinat), azilul de bătrâni din strada Israelită/Războieni, o școală, și diverse ale asociații sociale. Una dintre primele realizări ale Societății Meseriașilor a fost deschiderea, în anul 1876, a unei școli primare, în locul din strada C. A. Rosetti/Dornei în care este astăzi Templul.
Societatea Meseriașilor a avut o casă de rugăciune proprie, aflată în apropierea terenului pe care a ridicat ulterior Templul. Terenul acestuia a fost cumpărat în anul 1889. Fondurile necesare pentru materiale și alte sarcini au fost asigurate de asociație, din cotizații, donații și colecte publice. Construcția în sine a fost în cea mai mare parte executată de meșterii evrei. Piatra de temelie a fost așezată în 1892, iar lucrările s-au încheiat 3 ani mai târziu. Inaugurarea s-a ținut anul următor.
Ritul Templului Meseriașilor a fost cel așkenaz, iar el a jucat un rol esențial în viața Comunității, mai cu seamă după distrugerea Templului Coral de pe strada Cuza.
În anul 1899, atunci când economia țării a fost grav lovită de efectele secetei, iar mii de familii de evrei au emigrat în căutarea unor condiții mai bune de viață, Templul Meseriașilor a adăpostit sute de persoane ajunse la Galați pentru a lua vapoarele care urmau să le ducă înspre Europa și restul Lumii. O menire asemănătoare, profund nefericită, a fost dată Templului și în anul 1941, atunci când aici au fost reținute, în regim de lagăr de muncă, sute de persoane, timp de mai multe luni.
În anul 1926, pe unul din pereții Templului s-a așezat o placă aniversară, dedicată celor 30 de ani trecuți de la inaugurarea sa. În anul următor s-au făcut reparații capitale și o extindere, aproape o reconstrucție.
În cel de-al Doilea Război Mondial, după actul de la 23 august 1944, atunci când trupele germane s-au retras din Galați distrugând o mare parte din oraș și din centrul său vechi, Templul Meseriașilor a fost incendiat.
La începutul anilor 2010, Comunitatea s-a îngrijit de refacerea clădirii. Cu ajutorul fondurilor donate de asociații internaționale, Templul a fost redeschis în anul 2014. În interior, parterul este ocupat de prima parte a spațiului de cult (destinat părții masculine), iar etajele găzduiesc galeriile-lojă (pentru partea feminină) și un muzeu al istoriei și culturii evreilor din Galați.
Breslele evreilor din Galați au finanțat multe lăcașuri de rugăciune. Pe unele dintre ele le-au construit în vecinătate imediată. De pildă, în aceeași curte, chiar dacă în perioade diferite, au fost ridicate Sinagoga Mare și Templul Croitorilor, ori Templul Meseriașilor și Sinagoga Fierarilor.
Aceasta din urmă a fost construită în anul 1884. Ea și-a desfășurat activitatea în strada C. A. Rosetti (astăzi Dornei) încă din 1864, dar a fost inițial constituită (1856) la intersecția străzilor Tecuci și Traian (unde au fost ulterior construite imobilele deținute de familia grecească Cavaliotti, v. secțiunea dedicată). Pe atunci, ea era o simplă casă de rugăciuni. În clădirea care a supraviețuit până astăzi alături de Templul Meseriașilor funcționează în prezent cantina rituală a Comunității evreiești.
Fragmente de destine evreiești din Galați – frații Brociner:
Născut la Iași, absolvent de Drept la Universitatea Cuza, Iosif Brociner (1846-1918) s-a stabilit la Galați în 1867, împreună cu frații săi și tatăl lor, pentru a desfășura activități comerciale. S-a remarcat în anii Războiului de Independență prin funcția administrativă (secretar al comisiei responsabile de întreținerea ambulanțelor frontului), dar mai ales prin eforturile deosebite de a obține drepturi de cetățenie pentru evreii din România. A întreținut relații directe și active cu membrii comunităților evreiești din țară și din marile capitale europene, pentru a asigura unitatea procesului de negociere cu autoritățile de stat. A colaborat cu puterea românească de guvernare și a intermediat discuțiile acesteia cu reprezentanții comunității evreiești internaționale. A organizat la Galați prima conferință generală a reprezentanților comunităților evreiești din România și a fost inițiatorul unei uniuni naționale a comunităților evreiești.
Fratele său, Andrei Brociner, a contribuit la deschiderea primei școli israelito-române de fete din Galați. În timpul Primului Război Mondial, el a fost voluntar la spitalul pentru răniți organizat în incinta Spitalului Israelit.
Un alt frate, Mauriciu Brociner, a fost unul dintre cei circa 1000 de evrei care au luptat pentru țară în Războiul de Independență, și primul militar evreu care a primit grad de ofițer. A fost decorat ca erou al bătăliei de la Grivița. După război, a lucrat ca împiegat de cancelarie la oficiul vamal din Galați și ca funcționar la Ministerul de Război. În anul 1882 a intrat în serviciul Curții Regale, în Mareșalatul Palatului. În 1907, la propunerea administratorului Curții Regale, Louis Basset, a fost numit șef al Serviciului Palatului și al Mareșalatului Curții. După moartea regelui Carol I, a fost păstrat pe funcție de regele Ferdinand, lucrând și în serviciul direct al reginei Elisabeta.
Surse bibliografice:
- Avram Vacs, „A short presentation about Galatz Jewish Community”, reprodus pe JewishGen, kehilalinks.jewishgen.org/galati
- Monografia comunității israelite din Galați, din cele mai vechi timpuri până în prezent, Galați, Tipo-Litografia Moldova, 1906
- Lucian Zeev Herșcovici, Violeta Ionescu, O istorie a evreilor din Galați. File de cronică de la începuturi până la marea emigrare, vol. 1, Ed. Hasefer, București, 2018
- Arthur Viorel Tuluș, „Sinagogile comunităţii israelite din Galaţi”, în Danubius, nr. 1/2016
- Tudor Vișan-Miu, „Mauriciu Brociner (1855-1946): Funcționar și pensionar al Casei Regale”, în Studium, vol. 13 (2020)
- Dragoș-Cristian Căldăraru, „O descriere a orașului Galați din 1942”, în Danubius, nr. 1/2019
