În ultimele decenii ale secolului XIX, în spațiul Vechiului Regat românesc s-a deschis un amplu proces de modernizare și construire politică, economică și socială. Consolidarea identității statale, precum și formarea unor structuri care să ilustreze autonomia morală și funcțională a țării au început prin constituirea treptată a marilor instituții naționale.
În acest context, în anul 1880 principele Carol I a promulgat Legea pentru înființarea unei bănci „de scompt și circulațiune”, creând fundamentele legale pentru formarea Băncii Naționale a României. Capitalul ei de start a fost impresionant valoric, gândit astfel pentru a oferi populației o bază precisă în care să se poată încrede. În plus, pentru ca biletele sale de bancă să exprime suficient prestigiu, BNR a fost fondată drept societate anonimă, acțiunile sale provenind în cumul de ⅔ de la creditori particulari (de la unele dintre cele mai puternice și mai stabile afaceri bancare ale epocii, precum băncile Chrissoveloni și Marmorosch-Blank, dar nu numai) și doar ⅓ de la Stat.
Prin aceeași lege de constituire a Băncii Naționale centrale a fost prevăzută deschiderea concomitentă a unor sucursale în Galați, Brăila, Iași și Craiova, orașe cu tradiție în concentrarea activităților economice și circularea resurselor financiare ale fostelor Principate. Înființarea acestor sucursale, precum și a multor altora, în următorii ani, în puncte diverse ale țării, a permis populației să angajeze credite ieftine, prin scontarea hârtiilor de bancă chiar în orașul sau zona de desfășurare a activităților agricole, industriale, comerciale.
Sucursala BNR de la Galați s-a deschis pe 16 martie 1881 și a fost una dintre trei sucursale care au avut profit încă din primul an de activitate. Prin nume precum Borghetti, Mantu, Nicolau, Herter, Metaxa, Theologu, Mendel, Swaab, Polichronie, Nicola, Fulger, Agemolu, Chrissoveloni, Dobrovici – familii de tradiție, cu experiență solidă în producție, comerț, finanțe – componența primelor sale consilii de conducere a ilustrat coloratura cosmopolită a orașului din acele timpuri, port internațional și centru de importante inițiative antreprenoriale.
Primul director al sucursalei BNR din Galați a fost Antoniu Borghetti, un „bătrân fost comerciant și mare industriaș”, precum îl descriau gazetele locale. El a condus instituția până în 1890, când s-a retras din cauza stării de sănătate. A murit 3 ani mai târziu, în vârstă de 76 de ani.
În primii ani de funcționare, toate sucursalele BNR și-au desfășurat activitățile în sedii închiriate. Pentru banca din Galați a fost reținută una dintre casele familiei Kalergi, utilizată până atunci de un hotel, Dacia.
Frații Nicolae și Anton Kalergi erau la rândul lor bancheri. Firma Kalergi frères et Cie se număra printre cele admise de către BNR înspre colaborare, pe baza reputației și a bonității lor. Afacerea își avea sediul în București, pe strada Lipscani.
În anul 1885, autoritățile centrale au pornit procedurile de ridicare a unor sedii permanente pentru Bancă, fiind organizate concursuri pentru planurile și devizele clădirilor din orașele Galați, Brăila și Iași.
Terenul pentru sediul din Galați fusese cumpărat încă din 1883, pe strada numită atunci Văduvoiu, apoi Municipală. Pe măsură ce lucrările au avansat, spațiul s-a dovedit insuficient și a trebuit extins. Mai mult, săparea fundațiilor s-a dovedit problematică, la Galați ca și la Iași, din cauza hrubelor care coborau „mai jos de nivelul pivnițelor vechilor locuințe” (extras dintr-un document de circulație internă a BNR, reprodus în Mihaela Tone, Cristian Păunescu, Istoria Băncii Naționale a României în date). Imobilul din Galați și sediul central al Băncii, în București, au fost amândouă proiectate de arhitectul parizian Albert Galeron.
Născut în 1846, Galeron a urmat cursurile Școlii de Belle-Arte, începând din 1867. Diploma nu a obținut-o decât 2 decenii mai târziu, deși între timp a participat la numeroase concursuri și saloane de arhitectură. Soția sa, Bertha de Calonne, oarbă și surdă, a fost poetă, iar una dintre scrierile sale – Dans ma nuit – a fost prefațată de regina Elisabeta a României, sub pseudonimul său literar, Carmen Sylva. Galeron a participat la Expozițiile Universale de la Paris din anii 1889-1900 și a fost premiat pentru multe dintre proiectele sale. El a avut relații strânse de prietenie cu familia domnitorului român Gheorghe Bibescu, ai cărui fii au studiat la pensionatul tatălui lui Galeron. Posibil ca această legătură să îi fi determinat participarea la concursul de proiecte pentru clădirea Băncii Naționale și cea a Ateneului Român. Albert Galeron s-a aflat în România între 1883 și 1894, primind și un post public – directoratul Eforiei Spitalelor Civile.
În 1886, sediul BNR din Galați și cele ale celorlalte sucursale mari erau aproape finalizate. Ele au fost receptate definitiv în 1888.
Surse bibliografice:
- Vocea Covurluiului și Covurluiul, 1881, 1893, diverse ediții
- Mihaela Tone, Cristian Păunescu, „Sucursale şi agenţii ale B.N.R (1880-1930)”, în Magazin Istoric, an 42, nr. 3 (492), martie 2008
- Mihaela Tone, Cristian Păunescu, Istoria Băncii Naționale a României în date. Vol. 1. 1880-1914, Oscar Print, București, 2010
- „București, Brăila, Craiova, Galați, Iași – orașe privilegiate” în Gheorghe Gherghinescu, Banca Națională a României – sucursala Craiova. Băncile în Cetatea Băniei, vol. I Evoluții istorice până la Primul Război Mondial, Oscar Print, București, 2015
- Virgil Guruianu, „Inscripţie pe piatră şi un pergament la temelia clădirii Băncii Naţionale – sucursala Galaţi”, în Dominus, an 2, nr. 23, decembrie 2001
- Oana Marinache, Traseu urban București: arhitect Albert Galeron, București, Ed. Istoria Artei, 2013