Articol documentar realizat cu susținerea Prutul S.A.
Biserica Sf. Precista este cea mai veche clădire din orașul Galați, datând din vremea domnitorului Vasile Lupu. Anterior construcției sale, pe același loc s-au aflat, de-a lungul secolelor, alte 3 spații de cult, purtând același hram. Ultima fusese o biserică de lemn ridicată în 1641 de un negustor pe nume Teodor.
În 1647, unul dintre fiii acestuia, Constantin, împreună cu frații Dia și Șerbu Coman, tot negustori, au tocmit meșteri transilvăneni care să ridice o biserică din piatră și cărămidă. Asemeni altor construcții din acele timpuri, pentru ea s-a folosit mult material adus de la castrul roman de la Tirighina. După numele unuia dintre ctitori, lăcașul a fost cunoscut și drept Biserica Dii, așa cum a numit-o Miron Costin în Cronica sa.
Precista s-a aflat sub îngrijirea bogasierilor și a abagiilor, adică a breslelor negustorilor de țesături, primii comercianți de pânzeturi fine, din care se confecționau căptușelile hainelor de preț, ceilalți vânzători de stofe groase de lână, din care se confecționau haine țărănești.
Pentru întreținerea sa, ctitorii Precistei au înzestrat-o atât înainte, cât și după închinare cu proprietăți care să îi aducă venituri constante: moșii, terenuri, case sau locuri de case, magazine sau locuri în care să se constituite prăvălii, crâșme ș.a. Una dintre posesiunile ei principale a fost moșia Cișmele. Mai mult, din anii 1730 și până la mijlocul secolului XIX, Precistei i s-au permis privilegii asupra vităritului (încasarea de la țărănime și negustori a dijmei pentru vite, adică a celei de-a zecea părți a valorii animalelor pe care le dețineau ori vindeau).
Încă de la ctitorul Teodor, Precista i-a fost închinată mănăstirii Vatoped de la Muntele Athos. Cât timp s-a aflat sub această ascultare, ea a avut egumeni trimiși, cel mai probabil, de acolo. Între 1848 și 1850, și apoi la 1853, Precista apare în documente ca fiindu-i metoc mănăstirii Golia din Iași. După 1863 și aplicarea reformelor secularizante ale domnitorului Alexandru Ioan Cuza, ea s-a desprins de dependență și a devenit biserică de mir.
Datorită poziției și caracteristicilor sale structurale (fiind un complex fortificat), Precista a servit deseori drept loc de popas pentru călători de cel mai înalt rang. Este foarte probabil ca, la 1762, aici să fi fost găzduiți ambasadorul Angliei la Constantinopol, Sir James Porter, și însoțitorul său, Ruggiero Giuseppe Boscovich, gânditor și om de știință de seamă al epocii, și mulți alții asemenea.
Având ziduri groase de până la 1,80 m, precum și alte elemente de arhitectură caracteristice defensivei militare, Precista a fost folosită de localnici și străini deopotrivă, timp de câteva zeci de ani, și drept cetate de refugiu și apărare. Ea a fost una dintre puținele clădiri din portul Galaților care, datorită construcției sale solide, a rezistat incendierilor orașului, chiar dacă a fost prădată și arsă ea însăși de mai multe ori.
În Moldova, bisericile fortificate au apărut în epoca lui Miron Barnovschi Movilă, care a reușit în numai 3 ani de domnie (1626-1629 și câteva luni de zile în 1633) să ctitorească un număr impresionant de lăcașuri de cult. El a ridicat prima asemenea biserică în 1626, la Toporăuţi (Iași), acolo unde familia sa își avea moșia de reședință. Practica fortificării bisericilor a fost continuată și extinsă sub Vasile Lupu, pe fondul instabilităților politice și al constantelor amenințări ale armatelor străine asupra Principatelor.
După cum a descris-o Paul de Alep* în 1653, biserica Precista a avut inițial 3 turle, în vârful cărora se aflau cruci mari aurite. Atât ele cât și clopotnița din curte aveau metereze de luptă. În biserică, accesul înspre zona fortificată (cea mediană) se făcea pe o scară construită în spațiul obținut prin îngroșarea cu 0,9 m a pronaosului și pridvorului, pe latura de nord. Această dublare a zidurilor scării era o tehnică de construcție utilizată în Ardeal, întâlnită în Moldova la biserica Sfântul Ilie din Toporăuţi şi la Sfântul Ioan Botezătorul din Iaşi, ambele ctitorii ale lui Miron Barnovschi. La mijlocul urcușului, sub treptele scării, meșterii Precistei au introdus o trapă manevrată prin scripeți care, o dată deschisă, așeza în calea asediatorilor o posibilă cădere de 7 m, oprindu-le înaintarea. Între timp, cei refugiați în interiorul fortificației își puneau la adăpost obiectele de preţ într-o încăpere specială de deasupra altarului.
La protecția Precistei a apelat în 1769 Constantin Vodă Mavrocordat, domn erudit, iluminist și reformator, de 9 ori ales de boieri pe tronurile Țării Românești și Moldovei, care se retrăsese de la Iași în contextul desfășurării războiului ruso-turc început cu un an mai înainte. Urmărit de trupele țariste, Vodă a fost rănit într-o altercație cu un ofițer imperial. S-a întors la Iași și a pierit acolo în urma complicațiilor rănii.
Biserica i-a adăpostit, la 1821, și pe revoluționarii și negustorii greci încă rămași în Galați după represaliile otomane în contra mișcării eteriste. Zidurile fortificate i-au ajutat să reziste unui asediu de 2 săptămâni, iar numai trădarea a dus la prinderea și executarea lor. Turcii au profanat atunci mănăstirea, au dărâmat clopotniță și turlele bisericii, au incendiat-o și transformat-o în hambar şi grajd pentru vite. După 1821, Precista nu a mai jucat rol militar defensiv, ci a fost folosită numai drept lăcaș de cult. Viața duhovnicească și-a reluat cursul normal abia din 1831, iar reparațiile complete în urma distrugerilor suferite nu s-au încheiat decât înspre 1859.
Structural, biserica a fost avariată grav la cutremurul din anul 1940 și a trebuit să fie închisă până în 1942. Restaurată complet la mijlocul anilor ’50, după proiectul arhitectului Eugen Chefneux, Precista a fost declarată monument istoric.
Pe fondul tradiției sale de deținere și protejare a unui patrimoniu prețios din punct de vedere istoric și cultural, începând cu anii 1970 Precista a găzduit o expoziție permanentă de artă medievală (texte, arme, obiecte rituale, veșminte de cult, icoane vechi românești, grecești și rusești, carte veche). Muzeul a funcționat până în anul 1989, din 1990 biserica fiind redată cultului.
După un amplu proces de restaurare între 1991 și 1993, ea a fost resfințită în 1994.
În 1999 a fost vizitată de Patriarhul ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I.
Surse bibliografice:
- Covurluiul, 1893, diverse ediții
- C. Beldie, Schițe istorice asupra județului Covurlui, Galați, 1925
- Gh. N. Munteanu-Bârlad, Galații, 1927
- Teodor Iordache, Albumul Galaților (1935-1936), Tipografia Bucovina
- Corneliu Stoica, Ion T. Dragomir, Mihalache Brudiu, Muzee și monumente gălățene, 1974
- Domnitorii și ierarhii Țării Românești. Ctitoriile și mormintele lor, Ed. Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, 2009
- Florin Marinescu, „Mănăstirea Precista din Galaţi, metoc al Mănăstirii athonite Vatoped. Date preliminare”, în Studii Danubiene, an 1, nr. 1, 2009
- Cristian Dragoș Căldăraru, „Biserica fortificată Precista (I)”, în Axis Libri, an 2, nr. 5, decembrie 2009
- Cristian Dragoș Căldăraru, „Biserica fortificată Precista (II)”, în Axis Libri, an 3, nr. 6, martie 2010
- Cristian Dragoș Căldăraru, „O descriere a orașului Galați din anul 1942”, în Danubius, nr. 1/2011
