Articol documentar realizat cu susținerea Prutul S.A.
Fostă mănăstire de călugări, Mavromol este singura ctitorie domnească care a dăinuit în Galați, și locul în care a funcționat, între 1765 și 1821, prima școală a orașului (nu însă prima școală publică, care se va deschide la 1832, la mănăstirea Metoc).
Din anii 1930, ctitorirea voievodală este rememorată prin stema moldovenească așezată deasupra portalului de intrare, lucrat în mozaic.
În documentele vechi, numele mănăstirii apare sub mai multe forme (Mavromor, Mavramol, Mavromol), toate derivând din contopirea a două cuvinte grecești – mavron (negru) și ammólithos (piatră, stâncă). El i-a fost dat prin închinarea față de mănăstirea omonimă din Constantinopol.
Anul exact al zidirii bisericii Mavromol nu este cunoscut și a fost mult timp dezbătut de istorici. Un consens s-a format asupra faptului că ridicarea ei ar fi fost începută de Gheorghe Duca Vodă în ultimii ani ai celei de-a trei domnii moldovenești (însemnând circa 1681-1683) și că ar fi fost terminată de fiul său, Constantin, în perioada 1701-1703. Domnitorul (tatăl) ar fi cerut ca planurile să se asemene celor ale unei alte ctitorii ale sale, mănăstirea Cetățuia din Iași.
Grec la origini, Gheorghe Duca a fost Domn în 4 rânduri (al Moldovei în 1665–1666 și 1668–1672, al Țării Românești în 1674–1678, din nou al Moldovei în 1678–1683) și hatman al cazacilor ucraineni (1681). Fiul său, Constantin, a domnit în Moldova în 1693–1695 și 1700–1703. A fost sprijinit la tron nu de tatăl său, care deja pierise, ci de Constantin Brâncoveanu, cu una dintre fiicele căruia era căsătorit.
După ce a fost arsă de turci în 1735, mănăstirea a fost închinată Mitropoliei Moldovei din Iaşi, de către beizadeaua Grigore, fiul lui Constantin Duca. Ea a primit atunci și primul stareț pământean. Mavromol a fost incendiată și în 1821, în timpul represaliilor otomane împotriva eteriștilor greci. Odorul ei cel mai de preț – icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu pruncul în brațe, îmbrăcată în argint, adusă de Mitropolitul Veniamin Costachi al Moldovei de la schitul din Constantinopol, după ce acesta fusese desființat – a fost atunci refugiat peste Prut.
În epoca sa, Mavromol a fost cea mai importantă mănăstire a Galaților. Aceasta datorită vieții duhovnicești, dar și a consistentei averi cu care fusese înzestrată de ctitori, ori pe care o acumulase prin daniile credincioșilor de seamă, români și greci deopotrivă.
Printre proprietățile mănăstirii s-au numărat moșiile Țiglina, Filești, Cavadinești, Horincea, Valea lui Manolache, Butura (în comuna Fârțănești), Cuca, Șerbești, comuna Șendreni, Rogojeni (comuna Suceveni), Șivița, Movila Turcului în Tulucești, Oncai (în Bălăbănești), Milești în Smulți, și alte 5 moșii neidentificate.
Până în a doua jumătate a secolului XVIII, Mavromol a devenit suficient de bogată încât să poată întreține o școală domnească, prima de felul său în oraș. Localnicii s-au adresat Domniei, cerând voia de a forma „o școală elinească și grecească adunată”, în care să se predea, adică, și formele cele vechi, și cele noi ale limbii. La 1765, printr-un hrisov care s-a păstrat până în epoca noastră, domnul Grigore Alexandru Ghica și-a dat permisiunea iar, la un an de la înființare, prima școală a Galaților își avea și cel dintâi dascăl moldovean. Așezământul a fost pus sub îngrijirea lui Nicolae Ventura, fost mare cămăraș, pârcălab de Galați, și a unei epitropii formate din boieri și negustorii cei mai bogați. Fiii acestora erau, de altfel, cei care aveau acces la învățătură. Epitropia trebuia să se îngrijească de înzestrarea școlii, dar și „să cerceteze” buna cuviință a dascălilor. Școala și-a întrerupt activitatea în 1787-1792, anii unui nou război ruso-turc, atunci când orașul a fost distrus din temelii, rămânându-i în picioare numai zidurile bisericilor. Ea a putut fi reînființată doar 10 ani mai târziu, prin voia Domnului Alexandru Moruzzi, la rugămintea Mitropolitului Veniamin Costachi. Cursurile au fost închise definitiv în 1821, orașul fiind din nou ruinat. Egumenul Mavromolului a fost nevoit să se refugieze în Basarabia, iar în 1829, când mănăstirea a fost preluată de un nou stareț, în actele ei de inventar școala ori patrimoniul ei nu au mai fost pomenite.
În 1863, după secularizarea averilor mănăstirești, Mavromol a devenit biserică de mir și parohie de sine-stătătoare. Viața monahală i se restrânsese încă din primul deceniu al secolului, în 1810 ea mai ținând doar 2 călugări.
Aspectul așezământului s-a modificat de-a lungul timpului, prin amenajări la interior și exterior. Intervențiile s-au văzut necesare începând cu mijlocul secolului XIX, când biserica se afla „aproape de dărâmare din pricina vechimii și a cutremurelor”. Începute în 1845, primele reparații au fost încheiate abia în 1860. În acei ani s-au adăugat elemente de structură (un pridvor, o veșmântărie pentru hainele preoțești) care mai târziu, la mijlocul anilor 1930, au fost îndepărtate, fiind considerate adăugiri neconforme planurilor originale. În 1865 a fost instalat clopotul cel mare, iar în 1870 a fost așezată catapeteasma, adusă de la mănăstirea Sf. Sava din București. În același an a fost construită casa parohială, aflată inițial în împrejmuirea bisericii, astăzi separată de ea prin Aleea care îi poartă numele. La începutul anilor 1910 au fost consolidate clopotnița, pridvorul, și montate strane din lemn de tei. Intrarea în biserică a primit forma actuală, lucrată în mozaic și purtând stema Țării Moldovei, în 1936. Pardoseala din mozaic venețian a fost montată în 1967. Picturile au fost refăcute în ulei de Gheorghe Cardaș, în 1938, și în frescă, de Gheorghe Răducanu, în 1973-1975. În anul 1995 a fost așezată placa rememorând importanța istorică a mănăstirii și a școlii pe care ea a ținut-o, cea dintâi a orașului.
Biserica Mavromol a ținut în 2 rânduri rolul de catedrală a Galaților: întâi în 1903–1907 (când biserica Sf. Nicolae de pe strada Ion Creangă, care avea la acea vreme calitatea de catedrală, a trebuit să fie închisă din pricina afectărilor produse de un cutremur major), apoi între 1952 și 1954 (când marele lăcaș al Sf. Apostol Andrei, purtând în acei ani tot hramul Sf. Nicolae, a trecut printr-un proces amplu de reparație și de refacere a picturii interioare).
Surse bibliografice:
- I. C. Beldie, Schițe istorice asupra județului Covurlui, Galați, 1925
- Gh. N. Munteanu-Bârlad, Galații, 1927
- Hr. și G. Flamaropol, Primul anuar-ghid al municipiului Galați pe anul 1927, Societatea de Editură Științifică-Culturală
- Teodor Iordache, Albumul Galaților, 1935-1936, Tipografia Bucovina
- Corneliu Stoica, Ion T. Dragomir, Mihalache Brudiu, Muzee și monumente gălățene, 1974
- Petru Copceac, Eugen Drăgoi, Biserica Mavromol din Galaţi, Ed. Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos, Galați, 1987
- Sorin Geacu, Biserici din Eparhia Dunării de Jos în anul 1921, Ed. Arhiepiscopiei Dunărea de Jos, Galați, 2021
- Domnitorii și ierarhii Țării Românești. Ctitoriile și mormintele lor, Ed. „Cuvântul Vieții” a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, 2009
- Identități multiculturale la Dunărea de Jos, material Primăria Galați, proiect REGIO, f.a., f.l.
- „Biserica Mavromol”, pe Patrimoniul multietnic din Galați, proiect al Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” și al Institutului Național al Patrimoniului, galatimultietnic.ro
