Articol documentar realizat cu susținerea Prutul S.A.
În fața sediului Regionalei C.F.R. Galați (în anii 1880, proprietatea comerciantului și industriașului Epaminonda Lambrinidi) încă rezistă unul din însemnele comunitare ale politicii istorico-propagandistice din primul deceniu al regimului comunist în România: monumentul creat pentru a păstra vie în memoria populară imaginea (reconstruită) a unuia dintre „eroii” luptei de clasă, Spiridon Vrânceanu, vatman și participant la revolta sindicală desfășurată în oraș în iunie 1916.
Revolta s-a dezvoltat în contextul puternicelor tensiuni social-economice acumulate pe fondul greutăților determinate de desfășurarea războiului, însemnând dezechilibrarea economiei locale din pricina afectării circulației vaselor internaționale prin port, mutarea sau închiderea activității multor afaceri comerciale și industriale, creșterea puternică a ratei șomajului, scumpirea împovărătoare a traiului, dificultatea de obținere a alimentelor ș.a.m.d. Prinsă în situații fără scăpare, din ce în ce mai neliniștită, muncitorimea din portul Galați a început să reacționeze încă din octombrie 1914 față de îngreunarea progresivă a condițiilor de viețuire. Ea a cerut mai întâi sprijinul autorităților municipale, în formă de ajutoare și împrumuturi pentru achiziționarea directă a alimentelor și materialelor de bază (făină, porumb, fasole, cartofi, lemne pentru încălzire etc). Astfel de solicitări s-au înmulțit de-a lungul următoarelor luni de zile, iar deseori municipalitatea a reușit să aprobe crearea de credite extraordinare. Împrumuturile, din ce în ce mai mari și mai numeroase, s-au acumulat, iar rambursarea a devenit condiționată de reluarea activității comerciale în port. Din punct de vedere social și financiar, situația cea mai gravă era a docherilor care se ocupau de manipularea cherestelei, aceștia rămânând fără locuri de muncă încă din august 1914, atunci când au fost sistate exporturile de lemn prin portul Galați.
Situația muncitorilor portuari s-a agravat până ce a culminat în evenimentele de la mijlocul lunii iunie 1916. Conflictul direct cu autoritățile s-a iscat atunci când, la începutul lunii, delegația trimisă să înmâneze primarului un memoriu cu cererile docherilor a fost întâmpinată cu dispreț de către ajutorul de primar (un anume Mițescu), care a refuzat să stea de vorbă cu reprezentanții muncitorilor, motivând că „nu stă de vorbă cu toți derbedeii” (v. Florin Daniel Mihai, Mișcarea muncitorească din portul Galați…, p. 129). Jigniți și revoltați, muncitorii au hotărât să organizeze o adunare de protest la Regal, una dintre sălile de întrunire publică din oraș. Pe 12 iunie, zi de duminică, procesiunea lor a fost întoarsă din drum de autorități. Restricționați la sediul lor din strada Canalului, din Port (astăzi strada Gheorghe Stroiciu), muncitorii au stabilit, într-o ședință sindicală la care a fost prezent inclusiv revoluționarul Christian Racovski, ca în următoarea zi să declanșeze grevă generală și să mărșăluiască înspre Prefectura orașului pentru a protesta împotriva războiului, a condițiilor de trai și de muncă, și a îngrădirii drepturilor sindicale. În noaptea de 12 spre 13 iunie, adunați în cârciumile de pe străzile Sindicatelor și Dogăriei, muncitorii ar fi fost încurajați de Racovski și alți agenți ruși să dea formă cât mai vocală manifestațiilor de a doua zi, și nu numai. A doua zi dimineață, Racovski ar fi plecat la Brăila, pentru a nu fi de față la cele ce aveau să se întâmple.
Pe 13 iunie, au luat parte la grevă muncitori portuari, lucrători de la Societatea de Tramvaie, fabrica de lemne Goetz, fabricile de cuie, cizmari, croitori, funcționari, lucrători ceferiști, muncitori de pe Șantierul Naval. Unii dintre ei au oprit lucrul, dar cei mai mulți s-au alăturat coloanei de manifestație. Aceasta a pornit din strada Portului spre debarcader. Acolo, greviștii au fost opriți de un cordon de soldați și polițiști. Militarii au deschis focul atunci când muncitorii i-au atacat cu violență, încercând să spargă bariera. Violențele au produs mai mulți răniți și 10 morți, printre cei din urmă și vatmanul Spiridon Vrânceanu, aflat în primele rânduri ale mulțimii. El a fost împușcat în piept de un soldat ori, conform unor surse, chiar de un ofițer – sublocotenentul Decebal Eliade, comandantul forțelor armate, care ar fi reacționat în disperarea momentului, după ce Vrânceanu îl lovise până la sângerare și îl deposedase de sabia din teacă. (Unele surse istorice ne spun că sublocotenentul Decebal Eliade nu ar fi condus el însuși detașamentul militar, ci ar fi fost subordonat locotenentului Emil Papadopol). Date despre revolta de la Galați au ajuns până în presa internațională a vremii, în ziarele americane și franțuzești.
În anii 1950, figura lui Spiridon Vrânceanu a fost mistificată și valorificată propagandistic de autoritățile comuniste. Bustul său, realizat în piatră artificială de sculptorul Vasile Vedeş, a fost înălţat la 9 martie 1958 pe locul în care, până în 1949, se aflase statuia lui Alexandru Moruzi, unul dintre primarii care au contribuit la sistematizarea edilitară timpurie a Galaților. La evenimentul de dezvelire a bustului lui Vrânceanu ar fi fost invitați să cuvânteze și doi vechi sindicaliști: Constantin Neniță, militant al mișcării muncitorești, și Ștefan Buhoci, participant la demonstrația din 13 iunie 1916.
Născut în județul Hotin, Vasile Vedeș (1915-1998) a absolvit în 1950 Institutul de Arte Plastice din București. A fost profesor la Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin” din Galați încă de la înființarea acestuia, în septembrie 1956 (pe atunci instituția se numea Liceul de Muzică şi Arte Plastice). Vedeș a realizat în Galați busturile lui Spiridon Vrânceanu și Spiru Plăcintaru (altă figură reconstruită istoric de propaganda comunistă, de această dată în relație cu revolta țărănească din anul 1907), expuse pe domeniul public, dar și busturi ale lui Nicolae Mantu, Mihail Sadoveanu, Ionel Jora, care se află în patrimoniul Muzeului de Arte Vizuale. În 1962, împreună cu sculptorii Constantin Dimofte și Justin Năstase, Vedeș a realizat basorelieful Sportul, amplasat în incinta Complexului Sportiv „Dunărea”. A lucrat și artă bisericească, pentru Catedrala Arhiepiscopală din Galați, Catedrala Episcopală din Constanța, bisericile Sf. Trei Ierarhi și Sf. Vasile din Galați, biserica din comuna Voluntari (București), biserica Mănăstirii Cocoş (Tulcea).
În anii comunismului, numele lui Spiridon Vrânceanu a fost purtat de o stradă din zona centrală a Galațiului: fosta stradă Brătianu, care cobora din strada Traian până în strada Nicolae Bălcescu (fostă Mavromol, fostă General Berthelot). Numele unui alt personaj implicat în evenimentele din iunie 1916 – Gheorghe Stroiciu, locotenent al lui Christian Racovski – este și astăzi purtat de o stradă aflată în Valea orașului, în fosta zonă de concentrare a forțelor sindicale din Port (numită pe vechi strada Canalului).
Un alt mod prin care autoritățile comuniste au căutat să marcheze evenimentele din iunie 1916 este monumentul aflat pe strada Portului, în vecinătatea Palatului Navigaţiei și a sediului fostului Institut de Cercetare și Proiectare pentru Construcții Navale (ICEPRONAV, astăzi parte a grupului ICE Marine Design).
Surse bibliografice:
- Florin Daniel Mihai, Mișcarea muncitorească din portul Galați (de la mijlocul secolului al XIX-lea și până în 1945), teză de doctorat [manuscris], Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, 2019
- Corneliu Stoica, Ion T. Dragomir, Mihalache Brudiu, Muzee și monumente gălățene, 1974
- Corneliu Stoica, Monumente de artă plastică din județul Galați, Școala gălățeană, 2003
- Corneliu Stoica, Monumente de for public din municipiul Galați, Axis Libri, 2015
- Corneliu Stoica, Destine artistice. Membri şi colaboratori ai Filialei Galaţi a U. A. P. R. care au fost (1951-2017), Axis Libri, Galați, 2017
- Cornelia Mazilu, „«Revoluţionarul» inventat de bolşevici care încă are statuie în centrul unui mare oraş din România”, Adevărul, ediție electronică din 06.02.2021, actualizat 02.08.2022, adevarul.ro/stiri-locale/galati/revolutionarul-inventat-de-bolsevici-care-inca-2075135.html [25.08.2023]
