Articol documentar realizat cu susținerea Prutul S.A.
ALEXANDRU IOAN CUZA
Alexandru Ioan Cuza s-a născut în 1820 la Bârlad. Tatăl său a fost Ion Cuza, dregător cu funcții de spătar, ispravnic și postelnic în județele Fălciu și Covurlui.
Educat în pension francez, Alexandru Cuza și-a fost dat bacalaureatul la Paris. Revenit acasă la 17 ani, a fost integrat cadet în forța militară moldovenească, unde a servit timp de 3 ani. În 1842 a primit prima funcție civilă, aceea de președinte al Tribunalului Covurlui, pe care a păstrat-o până în 1845.
Apropiat al cercurilor liberale, Alexandru Ioan Cuza a fost o prezență nelipsită de la adunările ținute de Costache Negri în conacul său de la Mânjina, devenind curând unul dintre chipurile esențiale ale mișcării pașoptiste. Arestat la Iași la ordinul domnitorului Mihail Sturdza, trimis la Galați pentru a fi predat autorităților otomane ce așteptau la Măcin, Cuza a reușit să eludeze detenția și să părăsească țara, datorită eforturilor soției sale, Elena Rosetti, și sprijinului vice-consulului englez, Charles Cunningham. Reunit cu revoluționarii moldoveni exilați în Blaj și Bucovina, Cuza a făcut parte din Comitetul care a continuat revendicările de reformare a sistemului politic al Țărilor Române, și a călătorit la Viena, Paris și Constantinopol, susținând cauza pașoptiștilor. După ce Poarta l-a înlocuit pe Sturdza, numindu-l pe Scaunul Moldovei pe mai-liberalul Grigore Alexandru Ghica, care a înțeles rosturile mișcării revoluționare și a susținut (re)integrarea exilaților în viața politică a statului, Cuza a fost repus în funcții administrative înalte.
În perioada 1851-56 el s-a aflat alternativ în fruntea Judecătoriei Covurlui, a fost director al Departamentului Dinlăuntru (echivalentul Ministrului contemporan de Interne) și locțiitor al pârcălabului de Covurlui, Costache Negri, prietenul său apropiat, alături de care a lucrat în următorii ani pentru îmbunătățirea administrației regionale. În 1856 Cuza l-a înlocuit pe Negri în fruntea Pârcălăbiei, dar a păstrat funcția doar 1 an de zile. În 1857 a demisionat, protestând față de ilegalitățile comise de caimacamul (locțiitor de Domn) Nicolae Vogoride, cel care avea să încerce deturnarea votului Adunărilor Ad-hoc pentru ca rezultatele să fie favorabile autorităților otomane. După ce sabotajul acestuia a fost deconspirat de propria soție, Ecaterina „Cocuța” Conachi, iar votul național refăcut, Alexandru Ioan Cuza și Costache Negri au fost aleși deputați, reprezentându-i pe gălățeni în Divanul boieresc. În 1859, în procesul de votare a Domnului Moldovei, cei doi au fost rivali neintenționați, iar Negri, deși ales de colegii săi ca primă opțiune pentru ocuparea tronului, și-a cedat poziția în favoarea lui Cuza.
DREGĂTORII CUZA ȘI GALAȚII
Numele Cuza poartă însemnătăți deosebite pentru istoria modernă a Galaților. Cu zeci de ani înainte ca fiul său să ocupe aceeași funcție, Ion Cuza a fost el însuși pârcălab de Covurlui, numit intermitent între anii 1827 și 1831. El a rămas la Galați și în perioadele în care nu a ocupat o funcție administrativă oficială, numărându-se printre persoanele care aveau dreptul de a vota și alege ispravnicii locali. Având această poziție, Ion Cuza a fost și unul dintre epitropii Spitalului Spiridoniei (1836), fiind deci un întemeietor al primei unități medico-sanitare stabile din oraș.
Ironic, istoria i-a așezat împreună, în calitatea de epitropi ai Spitalului, pe Ion Cuza, tatăl celui care avea să unifice Principatele, și pe boierul Toderiță Balș, notoriul caimacam antiunionist.
Atunci când a condus la rândul său Pârcălăbia Covurluiului, Alexandru Ioan Cuza a urmărit să aplice măsuri de sistematizare și modernizare a administrației. Din porunca sa directă s-au făcut demersuri pentru ca birourile instituției, aflate pe atunci în case închiriate în Vadu Ungurului, să fie mutate în localul hotelului Moldavia, aflat pe locul actualului rectorat al Universității „Dunărea de Jos” (construit în perioada interbelică pentru a fi Palatul de Justiție al județului).
CASA CUZA
Pe când și-a ocupat funcțiile dregătorești în Fălciu și Covurlui, Ion Cuza avea deja în proprietate, încă din anul 1807, o parte din moșiile pe care le-a administrat de-a lungul vieții (Bărboși și Bujorul, o parte din moșia Deleni). Despre casa din târgul Galați, aflată în Mahalaua Poștei, pe Ulița de lângă mal, în care familia a locuit până în 1870, nu se cunoaște cu siguranță dacă a fost cumpărată, construită de Ion Cuza, sau obținută prin zestrea soției sale, Sultana Cozadini, cu care se căsătorise în 1819.
Cert este că fiul său și-a petrecut o parte din copilărie în ea, până să fie trimis la studii în Franța. Apoi, înainte de a fi ales domnitor al Moldovei și al Principatelor Unite, pe când a deținut funcțiile de președinte al Judecătoriei și pârcălab al județului Covurlui (perioada 1844 – 1858), Cuza-fiul a locuit tot în casa părinților.
După înscăunare, el s-a stabilit la Iași și București, casa din Galați rămânând să fie locuită de mama sa văduvă și, ocazional, de soția sa, Elena, fire introvertită și discretă, care s-a detașat de viața mondenă a capitalelor pe cât de mult i-a fost cu putință. Sultana Cozadini Cuza s-a sfârșit în 1865 și a fost înhumată în curtea bisericii Vovidenia; ulterior, rămășițele i-au fost mutate pe moșia fiului său, la Ruginoasa.
Nu se cunoaște bine cine a ținut casa și ce utilitate a avut ea în timpul domniei, ulterior al exilului lui Cuza. În 1864, o parte din ea ar fi fost ocupată de D. Ward, consulul Angliei la Galați. Se știe că, după moartea soțului ei (1873), Elena Cuza a rămas strâmtorată și a fost nevoită să înstrăineze proprietatea. Vândut în 1884, imobilul și-a schimbat de mai multe ori proprietarii și funcționalitatea. El a ajuns, nu se știe exact la ce dată, în proprietatea doctorului gălățean Dumitru Vizzu, nume subțire în Galațiul antebelic, și a soției acestuia, Pulcheria. Separată de soț în favoarea unui ofițer, căpitanul Ioan Isvoranu, și recăsătorită cu acesta, Pulcheria ar fi scos din nou casa la vânzare în anul 1907, pentru a-i plăti ipoteca. Atunci ar fi făcut și autoritățile locale primele încercări de achiziție a clădirii, dorind-o pentru instalarea Bibliotecii „V. A. Urechia”, la acea dată încă găzduită de Liceul Alecsandri, ori pentru organizarea unui muzeu local. În anii 1909-13, vila a fost închiriată avocatului Grigore Trancu-Iași. Gazdă de evenimente culturale cu invitați de renume, el a adunat aici scriitori precum Ștefan Octavian Iosif, Mihail Sadoveanu, Cincinat Pavelescu, dar și pe istoricul A. D. Xenopol.
Din 1913, Pulcheria Isvoranu a închiriat proprietatea către Şcoala secundară de fete „Mihail Kogălniceanu”, evacuată în anii 1916-18 pentru a face loc unui spital pentru răniţi şi refugiaţi. Școala a revenit în 1918, dar nu a mai putut folosi clădirea decât până în 1920, când o surpare a făcut-o nesigură. Nereușind să o transfere autorităților ori particularilor din Galați, Pulcheria Isvoranu a vândut clădirea unor particulari din Iași, Adolf Theitler și Aneta Iamandi, care au dorit transformarea ei în hotel.
MUZEUL „CASA CUZA”
Posibilitatea ca semnificația și demnitatea clădirii să se piardă într-o istorie uitată i-a determinat pe gălățeni să se organizeze pentru răscumpărarea ei.
Gândul de întemeiere a unui muzeu în casa aflată cândva în folosința familiei Cuza s-a conturat în anul 1907, o primă solicitare de aprobare a unei asemenea întreprinderi fiind transmisă Senatului țării. Acțiunea a stagnat apoi, cel puțin până când vânzarea clădirii către A. Theitler și A. Iamandi a pus presiune pe comunitatea locală. În anul 1921 s-a format un comitet special, care să se ocupe de obținerea sprijinului autorităților de la București și a fondurilor necesare. Subscripțiile publice și apelurile pentru donații s-au deschis în 1924. Atât strângerile de fonduri, cât și negocierile cu proprietarii și moștenitorii lor au înaintat foarte greoi. Demersurile efective pentru transferul proprietății s-au făcut abia în anii 1937-38. La acel moment, clădirea se afla aproape părăsită, într-o stare avansată de deteriorare, și a avut nevoie de restaurare din temelie. La eforturile de refacere a imobilului au contribuit, cu donații și materiale, și cei doi mari industriași ai țării, Max Auschnitt și Nicolae Malaxa, ambii având legături directe cu Galații (v. segmentele dedicate familiilor lor).
Inaugurarea muzeului dedicat lui Cuza Vodă a avut loc, simbolic, pe 24 ianuarie 1939, la 80 de ani de la alegerea sa ca Domn al ambelor Principate Române. Evenimentul a fost tratat cu toată solemnitatea și a avut o amploare precum puține alte sărbători locale. Notabilităților gălățene li s-au alăturat cele mai înalte reprezentanțe guvernamentale (printre care Rezidența Regală a Ținutului Dunării de Jos și Ministerul Educației Naționale), diplomatice (Galațiul reunind încă peste 20 de consulate străine), politice și militare, religioase (din partea tuturor comunităților spirituale) și social-culturale. Un concert simfonic extraordinar al Orchestrei Radio București a adus la Galați artiștii Operei Regale Române.
În prima sa formă, patrimoniul Casei Cuza Vodă s-a constituit din obiecte care au aparținut familiei și apropiaților ei, recuperate de la moștenitori și donatori, dar și din fondul donat de învățătorii Ecaterina și Paul Pașa, care formaseră, încă din anul 1913, prima colecție muzeală permanentă și publică din oraș.
Absolvent al Școlii Normale din Bucureşti, Paul Pașa (1872, Bârlad – 1949, București) a fost revizor și inspector școlar, apoi institutor la Școala Primară de Băieți nr. 6 din Galați (1911). Numit director al școlii în anul 1913, Pașa, alături de soția sa, Ecaterina, a închegat aici o colecție de obiecte diverse, gândind-o inițial ca sursă de materiale didactice și ca mijloc de îmbunătățire a procesului de educație a copiilor. Eclectică și eterogenă, urmând mai curând modelul instinctiv al colecțiilor particulare decât o organizare muzeografică coerentă, colecția reunea „animale și păsări împăiate, numeroase obiecte vechi de piatră și de metal, lut, marmură, documente, monede, medalii, probe din bogățiile pământului românesc, costume, stampe, hărți, obiecte istorice (…) obuze, schije, obiecte militare”. Pe măsură ce inițiativa soților Pașa a câștigat sprijinul moral și financiar al comunității, colecția lor s-a dezvoltat într-un muzeu școlar permanent, devenind apoi una dintre cele mai bine organizate colecții regionale, dar și prima instituție muzeală propriu-zisă a Galațiului. Întregul lor fond a fost predat Casei Cuza Vodă. O parte a stat ulterior la baza creării muzeului local de știinţele naturii.
Inventarul Muzeului Cuza cuprinde astăzi obiecte de mare semnificație pentru istoria particulară a familiei și intimilor săi (mobilier, îmbrăcăminte, accesorii, artă decorativă, documente, cărți, scrisori, monede, medalii ș.a), pentru specificul vieții politice, economice, sociale și culturale a epocii, ori pentru evenimentele de anvergură la care a luat parte, direct sau indirect, Domnitorul. Colecția permanentă a fost organizată în jurul a două mari subiecte de interes: imaginea familiei Cuza și imaginea societății mondene din a doua jumătate a sec. XIX – prima parte a sec. XX. În clădirea anexă proprietății s-a deschis o a doua expoziție permanentă, de numismatică, medalistică și filatelie.
Surse bibliografice:
- Valentin Bodea, Monumente istorice și personalități din orașul Galați, Ed. Sinteze, Galați, 2015
- Costin Croitoru (ed), Pagini din trecutul muzeografiei gălățene, Ed. Istros a Muzeului Brăilei, 2009
- Ion Aldea, „Muzeul Cuza Vodă (1913-1948). Pagini de istorie muzeografică la Galați”, în Studii și articole, nr. 5 (2020), Ed. Axis Libri
- Paul Păltănea, „Casa părintească din Galaţi a domnitorului Alexandru I. Cuza – Muzeu de Istorie” [extras], în Silviu Văcaru, Aurica Ichim (coord), Lucrările Simpozionului Naţional «Monumentul – Tradiţie şi viitor», ediţia a VII-a, Iaşi, 2005, Trinitas, Iași, 2006
- Viorica-Steluța Pisică, „Restaurarea din anul 1938 a Casei Cuza Vodă din Galaţi”, în Danubius, vol. 1/2004
- Paul Păltănea, „Casele din Galați ale lui Cuza Vodă”, în Viața Nouă, an 26, nr. 7848, 10 martie 1970
- „Placă memorială consacrată lui Alexandru Ioan Cuza” în Ioan Lupescu, Monumentele Unirii, Ed. Sport-Turism, București, 1985
- „Reşedinţa din Galați a lui Alexandru Ioan Cuza, o emblemă a istoriei orașului de la Dunăre”, matricea.ro (Asociația Matricea Culturală), interviu cu muzeograf Elena Ingrid Bahamat
- Muzeul „Casa Cuza Vodă”, ghidulmuzeelor.cimec.ro (Institutul Național al Patrimoniului)
- Casa „Cuza Vodă”, migl.ro (Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați)
- Serviciul Referințe al Bibliotecii „V. A. Urechia” Galați
