Articol documentar realizat cu susținerea Prutul S.A.
Ideea înființării unei reprezentanțe diplomatice rusești în portul Galaților a apărut înspre sfârșitul secolului XVIII și a avut la bază puternice interese politice și comerciale.
Începuturile negoțului rusesc în regiune au fost stimulate de contextul geopolitic creat prin încheierea tratatului de pace ruso-otoman de la Kuciuk-Kainargi din 1774, care a presupus liberalizarea navigației comerciale în zona Mării Negre și a Dunării de Jos, liberalizarea comerțului terestru între cele două imperii, posibilitatea Rusiei de a-și trimite consuli oriunde credea necesar în interiorul teritoriilor aflate sub dominație otomană, dar și arogarea dreptului Rusiei de a interveni la Poartă în chestiuni ce priveau direct situația Țărilor Române. Aceste condiții au sprijinit puternic dezvoltarea relațiilor comerciale dintre Rusia și portul dunărean. În jurul anului 1795, după liniștirea situației militare, politice și economice deranjate prin desfășurarea unui nou război, de această dată ruso-austro-turc (1778-1792), Petersburgul a început să privească aprobator ideea de înființare a unui comisariat consular la Galaţi.
Creșterea rapidă a dinamicii raporturilor comerciale și stabilirea tot mai multor supuși imperiali la Galați (mai cu seamă în perioada războiului din anii 1806-1812, când nu numai negustorii ruși înșiși au cerut protecția imperială, ci și numeroși negustori de alte origini, care au solicitat protecția oficială a Petersburgului) au impus din ce în ce mai mult necesitatea deschiderii unei reprezentanțe instituționale, care să supravegheze, coordoneze și protejeze interesele negustorilor ruși din regiune. Sub aceste condiții, consulatul țarist existent deja la Iași a instalat la Galați un comisar (Pavel Renski). Primul agent consular rusesc – care a purtat oficial acest titlu – a fost un anume Arghiropolo, numit în post înainte de anul 1821. În 1825 Rusia a înființat oficial agenția consulară de la Galați. Ea avea să fie ridicată la rangul de consulat în anul 1836.
Locul exact în care și-a desfășurat pentru prima dată activitățile reprezentanța rusească din oraș nu este cunoscut. Este însă de așteptat ca el să fi fost ales cât mai aproape de zona portuară, acolo unde se afla, de altfel, în acele vremuri, vatra orașului, foarte puțin dezvoltat în rest. De-a lungul timpului, consulatul rus a funcționat în diverse spații închiriate, așa cum era uzanța vremii.
După evenimentele anilor 1878 și 1883, însemnând obținerea independenței românești de stat și orientarea oficială a țării din punct de vedere politico-militar către Tripla Alianță, relațiile dintre Rusia și România s-au desfășurat cu răceală și suspiciune, dar și cu momente de acalmie și bună colaborare, care au culminat, după tensiuni și așteptare îndelungată, cu semnarea unui tratat comercial bilateral, în 1906.
Din anii 1890 și până în 1904, consulatul rusesc de la Galați a avut mai mult coordonatori, printre care Alexander Romanenko, Nicolas Ladyjensky, și principele Lobanov de Rostov. Figura cu cea mai vie memorie istorică a rămas însă cea a ultimului consul rus de la Galați, delegat la Comisiunea Europeană a Dunării, numit în post în jurul anului 1904 – contele Pierre de Kartamischew. Și el diplomat de carieră, Kartamischew avea o experiență bogată, construită în Bulgaria încă din 1884.
Diplomat de carieră și consilier de stat, Alexander Romanenko a fost consul al Rusiei la Galați timp de 30 de ani (1863-1892, fiind și decanul corpului consular) și reprezentant în Comisiunea Europeană a Dunării. În 1892 a fost decorat cu Ordinul Coroana României în grad de mare ofițer. S-a stabilit în Galați și a deținut aici mai multe proprietăți.
Revenind o clipă la localizarea consulatului, cunoaștem că prima atestare documentară a sediului său este din anul 1897, când se pare că el se afla într-un imobil aflat la intersecția străzilor Codreanu (astăzi Eroilor) și Mavromol (astăzi Nicolae Bălcescu). În jurul anului 1900, instituția își avea sediul pe strada Sf. Nicolae (astăzi Ion Creangă). La 1908 consulatul era înregistrat pe strada Domnească, pe tronsonul dintre actualele străzi Gării și Basarabiei. Curând după aceea, el a fost mutat pe strada Holban, actuala Culturii, unde avea să rămână până în jurul anului 1913, când se pare că era deja mutat pe strada Iancu Foti. La intrarea în imobilul de pe strada Holban, care a supraviețuit până astăzi, era în acele vremuri expusă, pe o placă ovală de mari dimensiuni, stema imperială cu vulturul bicefal, confecționată din zinc aurit. Imobilele în care și-a desfășurat activitățile consulatul rus în anii 1897 (posibil), 1908-1910 și 1916-1918 (aici fiind și ultima locuință a consulului) există și astăzi (vezi foto).
În anul 1914, în momentul asasinării arhiducelui Franz Ferdinand, consulul Pierre de Kartamischew se afla cu familia la Constanța, la bordul yachtului Carolus Primus al Comisiunii Europene a Dunării. Întors la Galați, el a primit vizita prefectului orașului, cu care se afla în relații amicale, împreună cu care a ajuns la concluzia că, în urma hotărârilor politice luate de Consiliul de Coroană de la Sinaia, țările lor se aflau în stare de potențial conflict, ceea ce ar fi însemnat că reprezentanța consulară trebuia să fie sigilată, iar familia consulului să se retragă în Rusia. Tensiunile au fost ușurate numai după asumarea neutralității României și semnarea convenției ruso-române din septembrie/octombrie 1914. Însă o relativă liniște nu s-a așezat în consulatul rus decât după intrarea României în război de partea Antantei. Tensiunile au escaladat din nou o dată cu izbucnirea revoluției bolșevice și precipitarea evenimentelor până la ruperea relațiilor diplomatice dintre cele două țări, dar și pe fondul unor întâmplări îngrijorătoare desfășurate chiar în oraș, anume lupta din 7-8 ianuarie 1918 dintre trupele române și cele rusești, bolșevizate, aflate într-o retragere dezorganizată și distrugătoare.
În aceste condiții generale, consulatul rus s-a închis, stema imperială a trebuit să fie coborâtă de pe fațada sediului său, la fel portretele țarilor și ale membrilor familiei imperiale, de pe pereții interiori. Consulatul s-a adaptat în debandadă la nevoia de a se „curăța” de materialele și documentele care i-ar fi putut compromite membrii în fața propriilor autorități. Stema a fost „refugiată” pe ascuns la moșia Negrilești, moștenită de fiica consulului, Natașa, de la soțul său.
Consulul Kartamischew a devenit persona non grata pentru autoritățile românești, acum aflate sub directivele unui guvern pro-german. În aprilie 1918, de la reședința din strada Codreanu, consulul, soția și fiica sa au fost arestați de Siguranța românească și interogați sub acuzații de spionaj, încurajarea agitațiilor, împotrivirea la alipirea Basarabiei la România ș.a. Eliberați pe rând din arest, ultimul fiind consulul însuși, membrii familiei au fost ținuți sub pază la domiciliu până în august 1918, când au fost expulzați din România.
Surse bibliografice:
- Covurluiul, anii 1890, ediții diverse
- Lista corpului consular în România la 1 august 1889, f.ed.
- Gheorghe N. Munteanu-Bârlad, „Galaţii pe vremea lui Mihai Sturza. 1834-1849. Consulate străine”, în Dunărea de Jos, an 1, nr. 9, mai 1909
- Gheorghe Jurgea-Negrilești, Troica amintirilor. Sub patru regi, Ed. Cartea Românească, București, 2007
- Elena-Ingrid Bahamat, „Spaţiu privat în oraşul Galaţi (1883-1914). Atitudini şi stări de spirit”, în Danubius, 1/2008
- Valentin Bodea, Monumente istorice și personalități din orașul Galați, ed. Sinteze, 2015
- Patrick O’Brien, Jurnalul unei călătorii în Principatele Dunărene în toamna și iarna anului 1853, traducere, introducere și note de Constantin Ardeleanu, Humanitas, 2016
- Marius Mitrof, „Imobilul în care a locuit Pierre de Kartamischew, ultimul consul al Rusiei la Galați”, în Nicoleta Ciachir (coord.), Confluențe româno-slave de-a lungul timpului, Lyuben Karavelov Regional Library, Ruse, 2017
- Constantin Ardeleanu, „Galatz – Administration – Foreign consuls – Consulates”, Black Sea Project Port Cities, cities.blacksea.gr/ [22.08.2023]
