Articol documentar realizat cu susținerea Prutul S.A.
În baza înțelegerilor politico-economice (capitulații) încheiate cu Imperiul Otoman, Imperiul Britanic a avut dreptul de a întreține reprezentanțe consulare în oricare dintre provinciile aflate sub autoritatea Constantinopolului.
În Principatele Române, primul agent consular britanic acreditat a fost Francisc Summerers, primit de către domnitorul Alexandru Moruzi în anul 1800. Summerers era fratele vitreg al consulului Rusiei la București. Poarta i-a acceptat numirea oficială abia în anul 1803 și i-a aprobat aria de autoritate asupra Țării Românești și Moldovei deopotrivă, cu extindere a jurisdicției de la București asupra Iașiului, Brăilei și Galațiului. De-a lungul următoarelor decenii, urmărindu-și interesele geopolitice și economice, Anglia a deschis consulate suplimentare la Gurile Dunării, la Tulcea și Sulina.
În acei ani de început, Anglia se afla într-o poziție de inferioritate diplomatică prin comparație cu celelalte Mari Puteri (Rusia, Austria, Prusia sau Franța), ale căror interese în spațiul românesc erau deja protejate de misiuni consulare, chiar dacă relativ tinere și ele.
După Francisc Summerers, reprezentantul supușilor britanici în Principate a fost William Wilkinson, fiul reprezentantului Danemarcei la Smirna. Mandatul începându-i în anul 1814, acesta a activat în perioada în care, urmând prevederilor Tratatului de la Paris care a încheiat Războaiele Napoleoniene, Insulele Ioniene au intrat sub protectorat britanic, ceea ce a însemnat că diplomații englezi din spațiul românesc aveau să reprezinte de atunci înainte și interesele acestor noi supuși. După anul 1835, o mare parte dintre ionieni a ales să treacă sub protecția consulatului grecesc, nou înființat ca efect al procesului de formare a statului grec independent. Pentru acel interval de 2 decenii însă, putând invoca dreptul cetățeniei britanice, mulți greci stabiliți în târgurile și porturile Principatelor pentru a face comerț internațional au avut interesele protejate de reprezentanții diplomatici britanici.
La Galați, serviciile consulare britanice se aflau în anul 1817 în grija unui anume Presa, în 1830-1832 sub cea a levantinului Spiridon Brizzi, în 1832-1834 în administrarea grecului Gheorghe Vlahaiti, iar după 1834 a lui Pepino Manzoli. Aceștia purtau titulatura de staroste și urmăreau mai ales protejarea intereselor negustorilor greci din port, care făceau export către Constantinopol și Mediterana și import din teritoriile imperiale britanice.
După 1834 starostia a fost înlocuită de instituția vice-consulatului. Prima persoană care a purtat titlul plin de viceconsul la Galați a fost scoțianul Charles Cunningham (1801-1861), care a deţinut funcţia între anii 1835-1861. Pentru un timp, între 1840 și 1847, el a avut în grijă, ca girant, și agenţia consulară a Franţei la Galați. Prin puterea țării sale, prin mandatul îndelungat, dar și prin propria reprezentativitate, construită de-a lungul mai multor decenii de activitate în mediul politico-economic al Moldovei, Charles Cunningham a fost una dintre cele mai importante figuri ale Galaților în timpul secolului al XIX-lea.
Perioada în care el și-a exercitat funcția a coincis cu creșterea continuă a interesului Britaniei față de zona Dunării de Jos, în contextul competiției ei europene cu Rusia, Austria și Franța. Urmărind interesele țării sale, plus fiind el însuși angrenat în activități comerciale, pe care a avut permisiunea de a le desfășura în paralel cu funcția sa diplomatică, Charles Cunningham a fost preocupat de îmbunătățirea navigabilității Dunării. De altfel, în afara importanței purtate de activitatea sa de specialitate consulară, Cunningham este creditat istoric ca fiind unul dintre inițiatorii unui proiect care avea să schimbe semnificativ maniera în care se desfășurau relațiile internaționale la mijlocul secolului, prin conturarea ideii de înființare a Comisiei Europene a Dunării drept măsură de controlare, protejare și supraveghere a comerțului pe fluviu și prin Marea Neagră, și de contracarare a tendințelor vădite ale Rusiei de a monopoliza distructiv administrarea Gurilor Dunării în vederea avantajării comerțului desfășurat prin portul Odessa.
În genere, consulatul britanic din Galați a fost considerat un punct important în rețeaua diplomatică europeană a Londrei, având în vedere că de aici se puteau intermedia legăturile cu reprezentanțele din teritoriile otomane, și menține comunicațiile și transferurile de bani către actori strategici (precum forțele britanice din Egipt ori corpul expediționar din Crimeea, în timpul războiului din 1853-1856). Charles Cunningham a avut un rol important în aceste fapte, fiind observatorul mișcărilor politicii românești, otomane și rusești în regiune.
Prin natura atribuțiilor sale, Cunningham a fost deseori profund implicat în evenimentele politice și sociale ale Galaților, și chiar în unele de importanță istorică națională. În urma mișcării revoluționare de la 1848, de pildă, numele lui este legat de soarta multor dintre cei 13 unioniști arestaţi la ordinul domnitorului Mihail Sturza. (Și) prin intervențiile viceconsulului Charles Cunningham, aceștia au avut parte de condiții ameliorate de reținere, iar șase dintre ei, printre care și viitorul domn Alexandru Ioan Cuza, au fost sprijiniți să obțină, din partea consulatului austriac, pașapoarte care le-au asigurat ieșirea din țară. Cunningham a intervenit şi pe lângă ambasadorul britanic de la Constantinopol pentru a uşura soarta altor 7 revoluţionari moldoveni, care fuseseră trimiși pentru detenție în teritoriile otomane. Neoficială, dar nu suficient de discretă, atitudinea lui Cunningham a stârnit reacții diplomatice, autoritățile otomane plângându-se de încălcarea neutralității britanice.
Un alt mod prin care Charles Cunningham și toți consulii străini interveneau în treburile autorităților locale era intermedierea pe care ei o făceau, prin puterea autorității țărilor pe care le reprezentau, în rezolvarea frecventelor conflicte inter-etnice iscate în portul multicultural. Viceconsulul Cunningham a fost, de pildă, unul dintre persoanele direct implicate în cercetarea și înregistrarea istorică, în date extrem de clare, a evenimentelor din anul 1859, atunci când un conflict între greci și evrei s-a dezvoltat într-o altercație comunitară violentă și sângeroasă, încheiată cu victime multiple, mai ales în rândul celor din urmă.
Charles Cunningham a murit în anul 1861, după 26 de ani de carieră diplomatică la Galați, și a rămas alături de orașul care l-a găzduit pentru atât de mult din viață, fiind înmormântat în Cimitirul istoric Eternitatea.
Sediul consulatului englez din Galați a funcționat, de-a lungul timpului, în localuri închiriate, cel mai adesea aflate pe strada Domnească ori în zona Portului, așa cum a fost cazul celor mai multe dintre reprezentanțele diplomatice din oraș.
Unul dintre puținele momente în care îl putem localiza cu exactitate imagistică este în jurul anului 1914, atunci când el se afla la intersecția străzilor Domnească și Zimbrului (astăzi Basarabiei), pe aceeași parte pe care se afla Institutul Catolic de Domnișoare „Notre Dame de Sion”.
Surse bibliografice:
- Lista corpului consular în România la 1 august 1889, f.ed.
- List of British Consular Officials in the Ottoman Empire and its former territories, from the sixteenth century to about 1860, 67 pp., levantineheritage.com [29.08.2023]
- Constantin Ardeleanu, „Galatz/ Administration / Foreign Consuls/ The consuls”, Black Sea Project Port Cities, cities.blacksea.gr/en/galatz/1-8-2/ [29.08.2023]
- Constantin Ardeleanu, „Masacrul din Galați” (aprilie 1859) – un episod din istoria comunității evreieşti de la Galați”, în Analele Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi, Seria 19, Istorie, tom VII, 2008
- Ana-Maria Cheșcu, Reprezentanţe consulare europene la Galaţi în prima jumătate a secolului al XIX-lea (Anglia, Franţa, Sardinia), Ed. PIM, Iaşi, 2016
- Vasile Docea, Străinii de-alături. Explorări în istoria minorităților și a comunicării interculturale, Ed. Universității de Vest, Timișoara, 2006
- Marius Mitrof, „Despre grecii din Galați în presa sfârșitului de secol al XIX-lea”, în Cătălin Negoiță (coord.), Mediamorfoze II. Presa minortiăților etnice din România, Tritonic, 2016
- Oana Buțurcă, „Aspecte privind activitatea grecilor ionieni din porturile Brăila, Galaţi şi Sulina în perioada 1815-1861”, în STUDIUM, an III (2013), nr. 1-2 (5-6)
- Paul Brummell, „Britain and the Lower Danube”, Foreign, Commonwealth and Development Office, blogs.fcdo.gov.uk/paulbrummell/2017/05/30/britain-and-the-lower-danube/ [29.08.2023]
- Victor Cilincă, „Comori de patrimoniu – Părintele Comisiei Europene a Dunării nu a mai plecat acasă”, Viața Liberă, ediție electronică, 09 ianuarie 2016
