Articol documentar realizat cu susținerea Prutul S.A.
Bazele activității culturale a Armatei s-au așezat în anul 1876, atunci când, prin adoptarea unor statute oficiale de către adunarea generală a corpului ofițerilor din garnizoana București, a fost format Cercul Militar al Armatei Române. Procesul prin care mai multe astfel de asociații s-au constituit treptat pe întregul teritoriu național s-a intensificat după obținerea independenței de stat în anul 1878.
Înființarea Cercurilor militare a avut legătură cu un proces de diversificare a relațiilor dintre Armată și societatea civilă, a sporirii implicării ofițerilor în viața socială, culturală, sportivă a garnizoanei și a comunității locale, dar și a măririi atenției acordate specializării corpului ofițeresc. Încă de la început, printre scopurile lor fundamentale s-au numărat întărirea spiritului și solidarității de corp, perfecționarea cunoștințelor și capacităților de specialitate militară, îmbogățirea culturii corpului ofițeresc, îmbunătățirea manierelor de petrecere a timpului liber, dezvoltarea legăturilor directe ale ofițerilor cu societatea civilă, chiar încurajarea și valorificarea abilităților lor artistice.
Planșa de activități social-culturale al Cercurilor militare era diversă și, pe cât permiteau capacitățile bănești, prin ea se încerca acoperirea cât mai multor nevoi posibile pentru îngrijirea intelectuală și morală a corpului ofițeresc român. Prin intermediul Cercurilor se desfășurau concursuri de selecție a ofițerilor care urmau să plece la studii în străinătate. Ele aveau biblioteci proprii, cărți și reviste în limba română și în limbi străine. Erau organizate șezători literare și artistice. În funcție de mărimea, importanța și potența financiară a garnizoanei, puteau fi organizate, pentru militari și familiile lor, cursuri pentru învățarea limbilor străine (franceză, germană, engleză, italiană, rusă, ungară, bulgară ș.a.), cursuri de muzică, conferințe susținute de specialiști militari sau civili, petreceri diverse (baluri și serate, mese oficiale și banchete, dineuri). Marile săli de bal ale Cercurilor militare erau deseori închiriate pentru cele mai mari evenimente mondene ale orașelor, la care erau invitate cele mai reprezentative chipuri ale elitelor locale. În acest sens, în afara funcționalității lor evidente, multe Cercuri militare – inclusiv cel din orașul Galați – au găzduit și unele dintre cele mai apreciate cluburi pentru domni.
Un alt rost esențial al Cercurilor militare a avut natură economică, prin intermediul lor fiind organizate cămine, popote și restaurante speciale, apreciate mai ales de ofițerii necăsătoriți sau de tinerele cupluri, care abia începeau să își formeze propriile gospodării. În acest mod, Cercurile au îndeplinit și un rol socio-moral, „procurarea unor avantaje materiale” creând condițiile potrivite pentru ca ofițerii „să nu mai frecventeze localuri sub valoarea lor socială”. Ele au avut, de altfel, și un rost foarte important în integrarea comunitară a noilor ofițeri, atât în interiorul cât și în afara colectivului garnizoanei. În acest sens, unul dintre cele mai așteptate evenimente mondene ale anului era „balul bobocilor”, în care tinerii ofițeri erau prezentați public superiorilor lor și notabilităților locale.
Cercurile Armatei funcționau ca orice altă societate social-culturală cu personalitate juridică, având membri fondatori, de drept, și voluntari, ședințe lunare consemnate în procese-verbale, un buget atent calculat și aprobat de adunarea generală. Fondurile pentru activități erau strânse din cotizații (variind, în funcție de criterii particulare, între 0,5% și 2% din solda de grad sau pensie), din cupoanele efectelor publice aflate la Casa de Depuneri și Consemnațiuni, din chirii, subvenții de la Ministerul de Război, donații și legate testamentare ș.a.m.d.
În anul 1882, Legea asupra organizării comandamentelor militare a împărțit teritoriul țării, din punct de vedere militar și strategic, în 4 mari regiuni. Fiecăreia dintre acestea i-a fost repartizat un Corp de Armată, comandamentele fiind instalate în orașele București, Craiova, Iași și Galați. În anul 1896, Cercurilor militare din aceste garnizoane li s-a acordat statutul de persoană juridică. Astfel, ele au fost recunoscute ca instituții de interes general al Armatei.
Primul sediu al Cercului Militar din Galați s-a aflat pe strada Mihai Bravu. Acesta era închiriat, iar faptul că asociația își consuma ¾ din venituri pentru plata utilizării imobilului a determinat autoritățile să înceapă demersuri pentru construirea unui local propriu. Complexul de pe strada Eroilor (numită Codreanu în epocă) a fost dat în folosință începând cu anii 1898-1899, primul corp de clădire fiind proiectat de un arhitect italian.
Instituția Cercurilor militare a fost desființată în anul 1949 și înlocuită cu modelul sovietic al Caselor Armatei, forma de asociere liberă și privată devenind un instrument direct al politicii de stat. În timpul noului regim, pentru un număr de ani, în sediul Casei Armatei a fost găzduită o parte a Bibliotecii „V. A. Urechia”. Imobilul a fost restituit Ministerului de resort la începutul anilor 1970.
Surse bibliografice:
- Anghel Constantinescu, Monografia Sfintei Episcopii a Dunărei de Jos, Atelierele Socec, București, 1906
- Elena-Ingrid Bahamat, „Timp liber şi mondenitate în Galaţii sfârşitului de secol XIX şi începutului de secol XX”, în Danubius, 1/2009
- Petre Otu, Cercul Militar Național, Editura Militară, București, 2011
- Petre Otu, „Instituţia cercurilor militare în armata română”, în Calendarul tradițiilor militare, an 3, 2012, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei
- Marius Nicolae Pop, Instituții culturale ale Armatei Române, Editura Meritocrat, Cluj-Napoca, 2022
- Serviciul Referințe al Bibliotecii „V. A. Urechia” Galați
