Articol documentar realizat cu susținerea Prutul S.A.
Istoria uneia dintre cele mai vechi și mai prestigioase instituții de învățământ locale a început în anul 1867, atunci când Ministerul Instrucțiunii Publice și al Cultelor a aprobat înființarea la Galați a unui gimnaziu (la acel moment, cu o singură clasă). Hotărârea a venit pe firul reformei educaționale instituite prin Legea învățământului din anul 1864, care stabilise că fiecare județ trebuie să aibă măcar o școală de treaptă secundară. La acea vreme, Galațiul fusese cât pe ce să nu primească aprobare pentru gimnaziul său, deoarece unul exista deja la Bârlad, iar proximitatea fusese considerată suficientă. Decizia s-a finalizat totuși în beneficiul orașului, în foarte mare parte datorită insistențelor lui V. A. Urechia, a cărui viață avea să devină profund legată de dezvoltarea politică și socio-culturală a regiunii, dar și a faptului că în Galați funcționau din ce în ce mai multe școli particulare etnice. Deși în acea epocă nu își purta încă numele, „Vasile Alecsandri” a fost primul gimnaziu teoretic de stat din Galați.
Primul local al școlii a fost închiriat și s-a aflat într-un imobil de pe strada Brăilei. Întregul spațiu de activitate se rezuma la un etaj – un salon, o odaie mare, două camere și două sălițe. Deschiderea solemnă a școlii s-a făcut pe 26 noiembrie 1867.
Primul director a fost profesorul Ioan Cetățianu. El preda limbile română și latină, istoria și geografia. Rămânând în funcție până în anul 1890, a devenit și cel mai longeviv conducător al liceului. La început, colectivul de profesori a mai numărat doar 2 persoane, Gheorghe Ghimbășanu (științe fizico-naturale și religie) și Nicolae Sabin (matematici, limba franceză, caligrafie). În condițiile în care școlarizarea de masă, mai cu seamă cea privind studiile secundare, se afla abia în primii ani de organizare, la fel de restrânsă a fost prima serie de elevi: doar 6 copii.
Pe parcursul următorilor ani, crescând treptat numărul de elevi încadrabili la studii secundare, gimnaziul s-a dezvoltat de la clasa unică la 3 clase. În anul 1887 el a devenit liceu cu 7 clase, iar din 1899-1901 au funcționat 8 clase, atât bugetare cât și extrabugetare (finanțate din taxe școlare și contribuții ale părinților).
Până să i se construiască localul propriu (1888-1890), școala și-a desfășurat activitățile în diverse spații închiriate: din strada Brăilei s-a mutat pe strada Făinăriei (în zona Pieței Vechi), pe strada Foti (pe locul unde s-a ridicat ulterior impunătorul imobil al familiei Cavalliotti), pe strada Instrucției (înapoi în zona Pieței Vechi). Terenul de pe strada Mavromol (numită apoi general Berthelot, astăzi strada Nicolae Bălcescu) pe care s-a ridicat actualul complex al liceului a fost cumpărat de municipalitate în timpul mandatului lui Constantin Ressu (tatăl pictorului Camil Ressu). În afara diverselor dependințe, spațiul cel nou s-a format în jurul unui grup de 5 clădiri: școala în sine, sala de gimnastică, locuința pentru director (existentă și în prezent), locuințele pentru servitori și portar (astăzi dispărute).
Pentru foarte mult timp, instituția nu a avut nici o denumire – spunându-i-se, simplu, Gimnaziul sau Liceul. În 1892, directoratul a propus să i se atașeze numele poetului Vasile Alecsandri, ca omagiu nu numai pentru însemnătatea culturală pe care acesta a purtat-o în formarea identitară și națională a poporului român, ci și ca recunoaștere a rolului pe care Alecsandri l-a jucat drept militant unionist în interiorul grupului politic format de Costache Negri la Mânjina. Instituția a fost depersonalizată după reforma învățământului din 1948, până în 1964 ea numindu-se, incolor, Școala Medie nr. 1 Galați.
În timpul Primului Război Mondial, liceul a fost rechiziționat pentru uzul armatei, ca spital, așa cum s-a întâmplat cu majoritatea localurilor de școală din oraș. Cursurile au fost suspendate în 1916-1917, apoi s-au reluat în sediul școlii germane de pe str. Lascăr Catargiu (astăzi Gării). A revenit în propriul spațiu abia în toamna anului 1918.
În anul 1922, în complexul liceului a fost ridicată o aripă nouă, în partea de SV a localului dintâi.
În afara Școlii Normale de Învățători, Liceul Alecsandri a fost una dintre primele unități de învățământ gălățene care să aibă internat pentru elevii lipsiți de posibilități, pe care îl punea la dispoziție și altor școli medii din oraș. Printre inițiatorii proiectului a fost Simion Gheorghiu, membru al comitetului Liceului (președintele său din 1927), care s-a oferit în 1923 să sprijine construirea stabilimentului, având dorința ca el să-i poarte numele și ca municipalitatea să ofere un loc cât mai apropiat de școală. Terenul necesar și restul fondurilor au fost puse la dispoziție de autorități, în timpul mandatului de primar al lui Ștefan H. Ștefan. Nici una dintre cerințe nu a fost până la urmă îndeplinită. Spațiu pentru imobil nu s-a găsit decât la intersecția străzilor Carnabel și Zimbrului (numită la acea vreme Piața Cerealelor), iar căminul a primit la urmă numele ministrului Instrucțiunii, Constantin Angelescu, în prezența căruia a fost inaugurat, în iarna anului 1925. Deși gândit special pentru elevii de la „Vasile Alecsandri”, internatul s-a deschis pentru toate școlile secundare de băieți din oraș. El a intrat în proprietatea efectivă a liceului abia în 1937. În jurul aceluiași an au început lucrările și la căminul coloniei (taberei) de vară pe care școala o înființase pentru elevii săi la Cheia, în județul Prahova.
Administrator general al Uzinei de Gaz Aerian din Galați, apoi director al filialei Băncii Naționale, Simion Gheorghiu a fost un activ susținător al dezvoltării comunitare. Mai multe despre Simion Gheorghiu în fișa dedicată.
Clădirile școlii au fost grav avariate de cutremurul din noiembrie 1940. Ele au fost reparate de urgență dar, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, din primăvara anului 1944, au fost ocupate de trupe, apoi folosite din nou drept spital militar (întâi german, apoi sovietic). Patrimoniul liceului a fost trimis în refugiu în alte județe, dar o parte din arhivă și materialele didactice s-a pierdut. Activitatea didactică a fost afectată, corpul didactic fiind mobilizat pe front, iar elevii, atinși de nevoi materiale, risipiți prin satele județului.
În perioada comunistă, Liceului Alecsandri i s-au făcut intervenții materiale (lucrări de reparare, consolidare, amenajare ș.a.), dar i-a fost modificat, de mai multe ori, și statutul instituțional. În ultima parte a regimului, atunci când învățământul a fost puternic tehnicizat iar majoritatea liceelor industrializate, „Vasile Alecsandri”, unul dintre puținele care și-au păstrat și ținuta teoretică (matematică-fizică), a primit profil mecanic, fiind legat de Întreprinderea de Mecanică Navală și de Laminorul de Tablă Subțire, care îi detașau ingineri și maiștri drept cadre didactice.
După 1990, Liceul a devenit școală afiliată UNESCO și a legat numeroase parteneriate cu instituții asemănătoare din Europa și din lume (Franța, Anglia, S.U.A., Belgia, Republica Moldova ș.a). În 1996 a primit statutul de colegiu, în 2000 pe cel de colegiu național, iar în anul 2007 a fost recunoscut drept școală europeană.
În jurul Liceului Alecsandri s-a concentrat, pentru o perioadă îndelungată, activitatea intelectuală din oraș, și s-a format unul dintre primele și cele mai puternice nuclee culturale gălățene, de aici pornind multe inițiative de deschidere de tipografii, editare de publicații, organizare de evenimente și activități cultural-artistice.
În anul 1891, profesorii Liceului s-au alăturat inginerilor Arghire Chiriac şi Ioan Ciuciu atunci când aceștia au avut inițiativa constituirii la Galați a unei filiale a Ligii Culturale patronate de Nicolae Iorga. Aceasta avea să devină una dintre principalele asociații de cultură națională, militante pentru „unitatea culturală, morală şi sufletească între toţi românii din ţară şi din afară”.
Mai înainte, în cuprinsul Liceului a fost așezată și prima formă a bibliotecii orașului, constituită de V. A. Urechia în anii 1889-1890. Una dintre sălile care au găzduit fondul de carte și de obiecte diverse ce compuneau patrimoniul Bibliotecii este astăzi Cancelaria liceului.
De altfel, respectând datoria morală pe care instituția lor și-a însușit-o încă de la începuturi față de cultivarea spiritului orașului, absolvenți ai Liceului (promoțiile 1902-1904) au fost și cei care, în mod simbolic, au oferit primele sume de bani pentru fondul de ridicare a unui Palat gălățean al Culturii (actualul local al Teatrului Dramatic). Tot în cuprinsul Liceului au fost constituite, în 1919, Societatea „V. A. Urechia”, care trebuia să patroneze amplul proiect formulat în jurul misiunii culturale imaginate de acesta, și Universitatea Populară, care deschidea publicului o linie de cunoaștere și dialog cu unii dintre cei mai valoroși membri ai elitei politice, economice, culturale, profesionale.
Încă din ultimele decenii ale secolului XIX, atunci când dimensiunea și calitatea procesului său educativ s-a conturat din ce în ce mai bine, Gimnaziul/Liceul Alecsandri a dat serii de absolvenți care au întărit onorabil rândurile elitei naționale. Spicuim dintre sutele de nume demne de rememorat: lingvistul August Scriban, pictorul Camil Ressu, istoricii Constantin Velichi, Emil Vârtosu, Nicolae Docan, Mircea Petrescu-Dâmbovița, Paul Păltănea, matematicianul Cristian Calude, compozitorul și muzicologul Dimitrie Cuclin, generalul Eremia Grigorescu, chirurgul Eugen Aburel, economiștii Gheorghe Zane și Virgil Madgearu, compozitorul Ionel Fernic, industriașul Max Auschnitt, inginerul Nicolae Caranfil, criticul literar Ovid S. Crohmălniceanu, actorul și compozitorul Temistocle Popa, cosmonautul Dumitru Dediu, inginerul, scriitorul, dizidentul Gheorghe Ursu.
Surse bibliografice:
- Maria Brăilescu, Mihail Brăilescu, Corneliu Goldu, Colegiul Național Vasile Alecsandri Galați (1867-2007), Ed. Sinteze, Galați, 2007
- Valentin Bodea, Monumente istorice și personalități din orașul Galați, Ed. Sinteze, Galați, 2015
- Violeta Ionescu, „Învățământul gălățean de-a lungul vremii. Școli publice cu predare în limba română. Școli primare publice de băieți”, în Studii și Articole, nr. 5, 2020, Ed. Axis Libri, Galați
- Teodor Iordache, Albumul Galaților, 1935-1936, Tipografia Bucovina, Galați
- Valentin Bodea, „Cultura în oraşul Galaţi (1918 – 1948)”, în Danubius, nr. 1/2019
- Gh. N. Munteanu-Bârlad, Galații, 1927
- Colegiul Național „Vasile Alecsandri” – cnva.eu – Istoric
