Articol documentar realizat cu susținerea Prutul S.A.
Povestea românească a familiei italiene Dall’Orso a început de la toscanul Cesare Giovanni Battista, ajuns la Galați în anul 1843, via Constantinopol, după aventuri demne de marile romane. Neguțător de ulei de măsline, Cesare își pierduse averea în speculă și, pentru a evita temnița din Livorno-ul natal, fugise la Constantinopol. Prins și dus totuși la închisoare, reușise să evadeze și să se urce pe un vas care să-l scoată clandestin din capitala otomană. Cuprins de deznădejde, la bord încercase să își pună capăt zilelor. Alte circumstanțe ale vieții sale s-au pierdut în legendă, dar știm că Cesare a ajuns totuși în portul Galaților și că aici și-a reluat meseria de negustor.
Afacerile trebuie să i se fi redresat și să fi devenit foarte profitabile, pentru că fiul său Augusto (francizat Auguste, după moda europeană) avea să moștenească suficiente resurse care să îl susțină, în ultimele decenii ale sec. XIX, în construirea uneia dintre cele mai solide poziții în interiorul elitei economice, politice și sociale a portului dunărean.
În 1866 Auguste Dall’Orso se număra printre inițiații proaspăt constituitei Loji masonice gălățene „Discipolii lui Pythagora”, ceea ce însemna că statutul tatălui său – ori cel propriu, deja – era suficient de bine construit încât tânărul să fie considerat o componentă importantă în sistemul (în special financiar) ce lega întreaga comunitate cosmopolită a orașului.
Din comerț, cel puțin o parte a afacerilor familiei s-a ridicat natural și în jurul activităților de creditare, pentru că Auguste a fost ales ca având suficientă competență încât să fie angajat, la 1878, la Banca României din Galaţi. Unele surse îl prezintă din start ca director al stabilimentului, altele ne spun că și-a început munca doar ca funcționar. Importantă este integrarea sa în procesul prin care statul român, proaspăt independent, începea să își întărească funcțional instituțiile, prin asocierea expertizei unor persoane care demonstrau rezultate în domeniile în care profesau. Epoca era aceea în care, în spațiul românesc, specialitatea nu se putea încă forma în instituții proprii de învățământ și pregătire, și era obținută prin dinamica și mobilitatea profesională a compozitului social.
Familia a dezvoltat bine această linie de activitate, iar la începutul anilor 1900 avea propria casă de bancă, dezvoltată într-o societate bancară autorizată de Banca Națională, și la care era acționară inclusiv Banca Marmorosch Blank (și ea proaspăt înființată în 1904). Până în anul 1913 ea a fost absorbită de Marmorosch Blank, care i-a preluat birourile de la Galați, în fruntea noului stabiliment rămânând însă un Dall’Orso – fiul lui Auguste, Alphons.
În 1907, tatăl și fiul au investit capitalul societății bancare și capital personal în deschiderea Morii Steaua, „prima societate anonimă pentru exploatarea morii cu abur din Galați” (descriere din epocă, apud Tudose Tatu, Istoria trudită a fabricilor uitate). Aceasta a devenit în scurt timp una dintre cele mai mari mori ale României antebelice. Clădirile ei au fost distruse de bombardamentele germane, dar reconstruite între 1919-1922.
Cum importante erau locurile ocupate în interiorul unor circuite organice, figuri precum cea a lui Auguste Dall’Orso îndeplineau funcții diverse, pentru diverși solicitanți. Datorită relațiilor sale cu autoritățile românești și poziției în comunitatea financiară și comercială a regiunii, el a îndeplinit, începând cu anul 1876, și rolul de consul onorific al Danemarcei și Spaniei, supraveghind și îngrijindu-se de interesele acestor țări într-unul dintre cele mai importante porturi ale Europei.
Alături de alte nume, precum cel al medicului Aristide Serphioti ori al marelui comerciant Epaminonda Lambrinidi, Auguste Dall’Orso a format generația care, în ultimele decenii ale sec. XIX, au ales Galații ca vatră în care să își dezvolte profesiile și renumele, devenind puncte de reper pentru întreaga comunitate și contribuind la progresul ei treptat înspre un univers social modern.
Puține alte fapte pot lumina mai bine însemnătatea figurii lui Auguste Dall’Orso pentru Galații epocii decât acela că saloanele sale au fost alese pentru marele bal dat în onoarea domnitorului Carol I atunci când acesta a făcut prima sa vizită în oraș. În anul 1881, atunci când Vodă devenea Rege, iar România se înălța cu pas solemn în rândul puterilor europene, Auguste Dall’Orso a fost ales de semenii săi ca parte a delegației primite în audiență la Palat pentru a prezenta omagiile tuturor gălățenilor cu ocazia proclamării Regatului.
Alphons Dall’Orso
Născut la Galați, în 1865, Alphons a fost trimis de tatăl său în cele mai reputate orașe europene, pentru a se forma pe măsura statutului și responsabilităților care îl așteptau o dată cu preluarea afacerilor familiei. Școlit de mic la Geneva, cu studii superioare și doctorat în Drept la Berlin, Alphons s-a întors pentru a se îngriji de tot ceea ce Auguste Dall’Orso construise moral și material în interiorul societății gălățene.
Din patrimoniul particular, el a preluat societatea de creditare fuzionată cu banca Marmorosch Blank. La fel, demnitatea de reprezentant consular al Danemarcei la Galați.
Pentru oraș și județ, Alphons a fost consilier comunal, senator și deputat, dar și președintele Camerei de Comerț și Industrie. În această calitate, s-a aflat printre personalitățile care și-au folosit autoritatea pentru a insista ca primăria să aloce terenul necesar pentru construirea unui local al școlii comerciale.
Din aprecierile contemporanilor, Alphons Dall’Orso a fost una dintre cele mai fine și mai plăcute figuri din orașul generației sale, stimat și îndrăgit pentru bunătatea cu care își exersa autoritatea și pentru faptul că nu lăsa fără răspuns nici o rugăminte de ajutor, mai ales când vorba era despre cei nevoiași. A fost membru de rang al Comitetului Spitalului Elisabeta Doamna și al Societăţii culturale „V. A. Urechia”, susținător activ al intereselor multor societăți culturale și de binefacere, filantrop implicat personal în alinarea nevoilor organice ale comunității, precum ajutorarea sărmanilor din mahalalele târgului ori îngrijirea răniților din spitalele militare, în timpul Primului Război Mondial.
„Figură complect occidentală. De o noblețe progresist-conservatoare (…) Sânge de mediteranean, D-sa sa își încheie ziua printr-o privire retrospectivă: Am lucrat oare suficient azi?” (Petrică Lăzărescu, Radu Volbură, Siluete gălățene)
Ca și tatăl său, Alphons a fost un ocrotitor firesc al comunității catolice din oraș, de care a rămas apropiat și spiritual, și fizic: locuința sa privește și astăzi, de peste Calea Domnească, la bătrâna biserică romano-catolică. Acolo, în anul 1931, Alphons s-a sfârșit, în urma complicațiilor de sănătate cauzate de un diabet agravat. Orașul nu l-a uitat, ci „s-a perindat în jurul catafalcului, pentru a-i aduce elogii” (fragment din necrologul său).
„Cavalerul numărul unu. Om bogat, italianul, cu contor în port și cu casă frumoasă și grădină cu vie și livadă pe strada Domnească, nu s-a însurat și a murit băiat bătrân, ca și soră-sa. Era un bărbat frumos, înalt, subțire, cu mustața groasă în furculiță, exact așa cum purta Victor Emanuel cel dintâiu, cel care a făcut unirea Italiei. Întotdeauna el conducea cadrilul și lanciers-ul [n.n. la marile baluri ținute în Palatul Prefecturii, în primele decenii ale secolului XX]”
(Crișan Mușețeanu, nepotul marelui avocat Emil Codreanu, în memoriile sale – Opere alese (I) Lumea copilăriei mele)
Alte chipuri din familia Dall’Orso
Pe cât de importantă în protipendada gălățeană, familia Dall’Orso a avut prezențe discrete în documentele care ne-ar fi putut ajuta astăzi să le retrasăm pașii din viețile publice și private.
Din registrele genealogice internaționale știm că Auguste, căsătorit cu institutoarea Josephine Lacroze, a avut mai mulți copii: Alphons (Alfonso), Edgar (născut în 1866), și 2 copii nenumiți.
Edgar a fost suficient de vizibil, deoarece a devenit în anul 1895 secretarul reginei Elisabeta a României. Cultivat, iubitor de muzică, el însuși un bun bariton și violonist, Edgar a fost îndrăgit de suverană și primit în cercul de intimi cu care se înconjura mai ales atunci când se retrăgea la Peleș. Spre deosebire de cel al fratelui sau al tatălui său, chipul lui Edgar ne este cunoscut, deoarece el apare în multe dintre fotografiile realizate la Curtea regală din Sinaia, inclusiv în „tablourile vivante” pe care regina Elisabeta le aranja scenografic în saloanele sale de artă. De fapt, imaginea lui Edgar Dall’Orso a produs deseori confuzii pasionaților de istorie, deoarece înfățișarea lui părea asemănătoare cu cea a lui Mihai Eminescu. De aceea, până ca detaliul să fie corectat, pentru un timp s-a crezut că în fotografiile Reginei ar fi fost descoperite imagini inedite ale poetului. La momentul producerii lor însă, Eminescu nu mai era în viață. În memoriile unor personalități ale vremii (precum pianista Zoe Cămărășescu, domnișoară de onoare a Elisabetei, ori Sabina Cantacuzino, fiica cea mare a lui Ion C. Brătianu), Edgar Dall’Orso este descris ca având o fire plăcută, dar nonconformistă și îndrăzneață, care nu se stânjenea să întârzie la dineurile de la Palat (venind chiar în urma regelui Carol) ori să își exprime foarte deschis părerile, lucruri care îi atrăgeau antipatia altor curteni. Edgar i-a rămas secretar reginei până în 1914. S-a sfârșit 9 ani mai târziu și a fost înhumat la Paris, în renumitul cimitir Père-Lachaise.
Dintre ceilalți doi moștenitori ai lui Auguste, unul pare să fi fost o tânără, Corina. Ea a fost soția generalului Eustațiu Pencovici (1836-1899), considerat unul dintre cei mai bine pregătiți ofițeri ai generației sale, șeful Statului Major al Corpului 2 Armată în timpul Războiului de Independență și reprezentantul României în Comisia Europeană a Dunării în anii 1879–1901. Fiul lor, Mihail, născut în 1893, avea să devină înalt demnitar. Portretul lui a fost pictat de Gheorghe Tăttărescu.
Surse bibliografice:
- Vocea Covurluiului, 1881, diverse ediții
- Covurluiul, 1893, diverse ediții
- „Alfons Dall’Orso [necrolog]”, în Acțiunea, an 2, nr. 247, 11 aprilie 1932
- „Înmormântarea lui Alfonso Dall’Orso”, în Acțiunea, an 2, nr. 248, 12 aprilie 1932
- Constantin Ardeleanu, „The consuls”, Galatz Economy and Infrastructure, Black Sea Research Project – Port cities, cities.blacksea.gr
- Constantin Ardeleanu, „History of banks”, Galatz Economy and Infrastructure, Black Sea Research Project – Port cities, cities.blacksea.gr
- „Banca Națională a României, marile bănci, băncile provincial” în Gheorghe Gherghinescu, Banca Națională a României – sucursala Craiova. Băncile în Cetatea Băniei, vol. I Evoluții istorice până la Primul Război Mondial, Oscar Print, București, 2015
- Mircea Munteanu, Contribuții la istoria francmasoneriei din Orientul Galați în secolele al XIX-lea și XX, Ed. Zigotto, Galați, 2018
- Horia Nestorescu-Bălcești, Istoria ilustrată a francmasoneriei din România, vol. 2, Ed. Phobos, București, 2005
- Petrică Lăzărescu, Radu Volbură, Siluete gălățene
- Crișan Mușețeanu, Opere alese (I) Lumea copilăriei mele, Ed. Muzeului de Istorie Galați, 2013
- Tudose Tatu, Istoria trudită a fabricilor uitate, Galați, 2008
- Marius Mitrof, „Palatul Școlii Comerciale «Alexandru Ioan I», visul împlinit al negustorilor gălățeni” în Historia Urbana, nr. 29, 2021
- Codruța Șoroagă, „Structura şi organizarea Curţii Regale în perioada domniei lui Carol I: Casa Reginei Elisabeta”, în Philohistoriss, an VII, nr. 10, 2021
- Informații publicate electronic de domnul Marcel Capriș, cercetător independent
