Articol documentar realizat cu susținerea Prutul S.A.
Monumentul închinat lucrătorilor din docurile portului Galați a fost dezvelit în 1956, pentru a marca 50 de ani trecuți de la greva din anul 1906.
Având în vedere natura muncilor specifice mediului portuar, precum și prefigurările politice, economice și sociale desfășurate în spațiul românesc mai cu seamă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, acțiunile greviste au fost o manifestare obișnuită în portul Galați încă din anii 1870. În acest context, greva din iunie-iulie 1906, stârnită de muncitorii docheri, s-a conturat drept una dintre mișcările mai consistente și mai îngrijorătoare pentru autorități. Ea s-a pornit pe fondul concedierii unui număr mare de lucrători de la depozitele de cherestea. Cu aceștia s-au solidarizat muncitorii care se ocupau de încărcarea pe vase a manufacturii din docuri. Oprind lucrul, ei au reușit să obțină de la comercianți promisiuni privind măriri salariale și îmbunătățirea condițiilor de muncă. Când firmele patronale nu și-au respectat angajamentele, câteva sute de docheri au grevat din nou. Presiunile și intervențiile autorităților civile și militare, inclusiv încercările de a-i înlocui la lucru pe docheri cu soldați, postarea de gărzi înarmate la intrarea în docuri, devastarea și închiderea localurilor muncitorilor, arestări și concedieri ș.a. au amplificat nemulțumirile greviștilor, care au ajuns să organizeze o mare demonstrație pe străzile Galațiului, la care s-au alăturat circa 2000 de oameni. În presa vremii, despre această manifestație s-a spus că era una dintre cele mai mari din regat, și cu atât mai importantă deoarece avea loc în provincie. După aproximativ 3 săptămâni de neliniști, greva s-a încheiat, în ziua de 28 iulie 1906 prefectul orașului admițând cererile muncitorilor: reprimirea în lucru a celor concediați, înlăturarea supraveghetorilor abuzivi, abținerea autorităților de la aplicarea oricăror măsuri punitive față de greviști. Pe fondul neînțelegerilor continue dintre patroni și muncitori privind drepturile salariale, în luna noiembrie a acelui an avea să se mai înregistreze o mișcare grevistă, de mai mică amploare. Culminarea tuturor presiunilor urma să aibă loc anul următor, atunci când muncitorii cărăuși din cartierele Lozoveni și Vadu Ungurului s-au alăturat răscoalei țărănești, iar în oraș s-a dezvoltat rapid greva generală.
Monumentul docherilor a fost inițial amplasat pe strada numită în acele timpuri „13 iunie 1916”, lângă Laminorul de Tablă, viitorul INTFOR. În acea formă, soclul statuii avea integrate, pe două dintre laturi, reliefuri din piatră artificială, pe care erau înfățișate scene din munca uzuală a docherilor.
Monumentul a fost realizat de sculptorul Mircea Ștefănescu, aflat la mijlocul anilor 1950 la începutul carierei.
Mircea Ștefănescu, născut în 1929 la Oradea, a fost absolvent al Institutelor de Arte Plastice din Cluj și București. De-a lungul anilor ’60 a participat cu lucrări la numeroase expoziții internaționale de artă românească. A avut prima expoziție personală la București, în 1971. Este autorul mai multor lucrări monumentale, amplasate în București, Iași, Oradea, Râmnicu Vâlcea, Blaj, Eforie Nord, Costinești, Chișinău. A realizat în bronz statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare de la Podu Înalt, pentru care a primit premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române (1975). Unele dintre lucrările sale se păstrează la Muzeul Național de Artă al României și Muzeul Național Brukenthal.
Ștefănescu a realizat o statuie asemănătoare din punct de vedere tematic și stilistic pentru orașul Brăila. Acolo, monumentul Marinarul a fost ridicat în 1959, lângă clădirea vechii Căpitănii.
Ambele monumente sunt realizate în tiparul realismului socialist, un stil de artă creat în Uniunea Sovietică, ulterior importat de celelalte state aflate în sfera sa de influență, formulat conform conceptelor și normelor politice leniniste și staliniste, în vederea propagării modelului Omului Nou sovietic în mentalul colectiv. Unul dintre scopurile fundamentale ale realismului socialist a fost înfățișarea valorilor și idealurilor comuniste, precum emanciparea proletariatului. Una dintre modalitățile de transpunere plastică a acestei idei a fost, în cazul Monumentului docherilor ca și în multe altele, înfățișarea lanțurilor rupte, simbolul emancipării de sub oprimare. Realismul socialist a urmat 4 mari linii directoare:
- Arta trebuia să fie ușor de înțeles și relevantă pentru proletariat
- Arta trebuia să înfățișeze scene din viața normală, cotidiană a muncitorilor
- Arta trebuia să fie realistă în reprezentare
- Arta trebuia să fie partizană scopurilor statului și Partidului
Surse bibliografice:
- Corneliu Stoica, Monumente de for public din municipiul Galați, Axis Libri, Galați, 2015
- Florin-Daniel Mihai, Mișcarea muncitorească din portul Galați de la mijlocul secolului al XIX-lea și până în 1945, teză de doctorat [manuscris], Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, 2019
- Constantin Ardeleanu, „Port workers and port unions”, Black Sea Project Port Cities, cities.blacksea.gr/en/galatz/2-3-5/ [10.07.2023]