Articol documentar realizat cu susținerea Prutul S.A.
În anii 1920, de pe punțile vaselor ce urcau Dunărea dinspre Sulina călătorii aveau priveliștea Galaților în amfiteatru, terasat de la Valea veche până în Dealul târgului nou, și puteau urmări cu privirea „marile construcții ale Docurilor, cu magaziile și elevatoarele lor, bazinul Docului plutitor, pentru reparații de vapoare, și în bazin numeroase vapoare încărcând și descărcând mărfurile străine și din țară (…), mulțimea de coșuri înalte delà fabricile din vale, arsenalul Marinei Militare, și al soc. străine fosta Férnic, uzina de gaz, clădirea pescăriilor, o măreață și sistematică clădire, măreața moară modernă Steaua”.
(Gh. N. Munteanu-Bârlad, Galații, 1927)
Acest ansamblu, conturat progresiv începând cu ultimul deceniu al secolului XIX, impresionant deopotrivă prin dimensiunile construcțiilor și animația deosebită a vieții portuare, marca importanța purtată de portul moldovenesc în politica strategică și economică a României aflate în plin avânt de modernizare și dezvoltare. Dintre toate structurile și instalațiile ce compuneau nucleul portului Galaților, „Palatul” Pescăriilor Statului se înălța ca mărturie a unei tradiții ocupaționale prin care, timp de secole, localnicii își alcătuiseră un rost aparte în compoziția economică a Principatelor și a regiunii Dunării.
La începutul anilor 1910, autoritățile de stat au pus în derulare un program de organizare și eficientizare a comerțului mare cu pește și produse alimentare derivate. La baza lui se aflau studiile eminentului Grigore Antipa, la acea vreme directorul general al Pescăriilor Statului (în anii 1892-1914) și directorul Secției de Zoologie a Muzeului Național de Istorie Naturală, cercetător și viitor inovator de renume internațional. Argumentele acestuia privind necesitatea introducerii pisciculturii raționale în apele României, apoi propunerile sale concrete privind îmbunătățirea metodică a pescuitului și pescăriilor au așezat într-o lumină nouă rolul acestora în cadrul economiei naționale și mondiale.
Pe baza recomandărilor lui Antipa, Ministerul Agriculturii și Domeniilor a regândit circuitele de comercializare a peștelui, dorindu-le mai practice și mai sistematice, și a imaginat o rețea națională de mari hale de pescării. Printre acestea, Galațiului i-a revenit locul fruntaș, în virtutea tradiției sale de a fi cea mai importantă piață de pește a României, dar și cel mai mare oraș care avea acces concomitent la calea navigabilă a Dunării maritime și la rețeaua de căi ferate a țării.
„Instalațiunile ce se vor face în portul Galați sunt bazate mai întâiu pe ideea fundamentală că acest port va continua a rămâne și pe viitor centrul cel mai principal al comerțului de pescărie din țară. Tradițiunile ce și le-a făcut aici acest comerț, numărul mare al caselor comerciale ce se îndeletnicesc cu el și cu toate ramurile accesorii, poziția geografică foarte prielnică putând distribui peștele cu ușurință atât în Moldova cât și pentru Muntenia, situația sa în apropierea centrelor mari de producție și apropierea imediată a Brateșului și bălților din Dobrogea, […] fac ca acest port să fie dela sine indicat ca centrul comerțului de pescărie din țară și hala ce vom face-o aci va fi […] «inima pulsatoare a întregului nostru comerț de pescărie pentru toată țara»”.
(Fragment din studiul de fundamentare a Programului de construcție a halei de pește cu frigorifere din portul Galați și reorganizarea comerțului mare de pește, Serviciul Referințe al Bibliotecii Județene „V. A. Urechia” Galați)
Proiectul Halei a fost realizat de inginerul Ion Vidrașcu, șeful diviziei tehnice din Direcția Pescăriilor, om de încredere al lui Anghel Saligny, și a presupus:
- un cheu modern pentru vasele pescărești
- o hală acoperită, mare (cât pentru depozitarea a 150 tone zilnic), unde peștele să fie vândut în regim de licitație publică
- o hală pentru sortarea și ambalarea peștelui
- o hală mare de expediție feroviară, în care peștele să fie încărcat în vagoane frigorifice; calea ferată urma să fie construită pe sub hală, liniile Docurilor fiind legate cu liniile Portului
- spații pentru comercianții angrosiști
- un spațiu de încărcare pentru căruțe, care duceau peștele în zonele rurale
- o fabrică de gheață artificială, care să producă materialul frigorific necesar în anii în care gheața naturală se forma greu
- frigoriferele, cu 2 secțiuni (una pentru peștele proaspăt și una în care să se facă sărăturile)
- bazine pentru pește viu
În acest plan, numai hala principală și frigoriferele s-au întins pe 5500 mp. Scopul unui stabiliment de a asemenea anvergură a fost de a dezvolta producția de pește, a o conserva în stare proaspătă pentru un timp cât mai îndelungat, a o face mai accesibilă populației, a simplifica raporturile dintre pescari și consumatori.
Pescăriile de la Galați nu au fost însă gândite în scop strict utilitar, ci organizațional și comunitar. Ele au avut proiectate și o Casă pentru angajați (săli de dormit, de mese, de baie, de corespondență, bibliotecă), o cafenea-ceainărie (funcționa în incinta întreprinderii, către stradă), și servicii asociate, de asigurare și binefacere (o casă de economii, de împrumuturi, de asigurare și ajutor al pescarilor, ajutoare pentru văduve, pentru accidente de muncă, un birou de plasament).
Piatra de temelie a fost așezată cu mare fast în vara anului 1912, în prezența ministrului Agriculturii și Domeniilor, Ion Lahovary, iar inaugurarea clădirii s-a făcut după 3 ani, în prezența ministrului Alexandru Constantinescu. Doar 2 ani mai târziu, clădirea a fost bombardată în timpul Primului Război Mondial, apoi refăcută.
În perioada interbelică, Pescăriile Galaților și-au cunoscut apogeul în activitate. Instalațiile erau dintre cele mai moderne ale epocii. Mașinile funcționau „în dublu”, ceea ce însemna că producția și refrigerarea nu erau afectate dacă un set se defecta. Cantitățile de pește și icre vândute din Galați, deja semnificative, au devenit impresionante: peste 200 mii de tone anual. Prima bursă de pește din România, Pescăriile gălățene au devenit cea mai mare piață de profil din țară și una dintre cele mai mari debușee ale comerțului de pește și produse derivate din Europa. Cantități uriașe erau trimise la export, cu calitatea de produse de lux.
În anul 1927 Pescăriile erau deja „comercializate”, adică trecute din administrarea Statului în cea a Societății Frigul.
În anii de comunism, Pescăriile au funcționat drept Întreprinderea Piscicolă Galaţi. Clădirea a suferit modificări: în spațiul ceainăriei interbelice s-a desfiinţat planşeul dintre etaje, s-a modificat structura de rezistenţă şi s-a amenajat un nou depozit frigorifer. S-au desființat și coşul de la cazanul de abur, linia ferată şi rampa pentru bărcile pescarilor, toate acestea în anii 1970-1980.
În 1990 întreprinderea a devenit Pescogal SA. Activitatea a început să devină disfuncțională. Din anii 2000, clădirea a fost folosită drept depozit, apoi abandonată și lăsată să se degradeze.
FOTO INAUGURARE – Inaugurarea Halelor de pescărie din Galați. În mijlocul grupului, Alexandru C. Constantinescu, ministrul Agriculturii și Domeniilor, și Alexandru Gussi, prefectul județului Covurlui (Gazeta Ilustrată, 25 iulie 1915)
Surse bibliografice:
- N. Munteanu-Bârlad, Galații, 1927
- Viorica-Steluţa Pisică, „Halele de Pescării de la Galaţi”, în Danubius, nr. 1/2002
- „Punerea pietrei fundamentale a halei de pește din Galați”, în Albina, an 15, nr. 41-42, 8-15 iulie 1912
- „Palatul pescăriei din Galați”, în Gazeta Ilustrată, An 4, nr. 33, 25 iulie 1915
- „Întoarcere în timp… în urmă cu 110 ani, atunci când în Galați a fost pusă piatra de temelie a Pescăriilor Statului”, Serviciul Referințe al Bibliotecii Județene „V. A. Urechia” Galați, bvau.ro/cicblog
- Cornelia Mazilu, „Pescăriile Statului, prima bursă a peştelui din România”, în Adevărul, ediție electronică din 28 martie 2023
