Proiectul edilitar al Țiglinei

Galațiul a fost grav afectat în timpul desfășurării celui de-al doilea război mondial, având neșansa de a fi ținta directă a atacurilor ambelor tabere combatante, înainte și după anul 1944, având în vedere mișcarea de modificare a direcției de alianță politico-militară a țării. Mai întâi bombele aviației americane, apoi dinamita utilizată de armata germană aflată în retragere ostilă, au produs distrugerea irecuperabilă a unor segmente importante din ceea ce fusese compoziția urbanistică a vechiului oraș. La mijlocul anilor 1940, ceea ce numim astăzi zona centrului vechi, dar și alte zone de utilitate fundamentală în organizarea comunitară căpătaseră aspectul unui conglomerat de dărâmături indistincte, „estetica distrugerii” și disfuncționalitatea edilitară devenind noua realitate cotidiană a locuitorilor. Dintr-un complex de rațiuni politice și practice, autoritățile noului regim au prelungit termenul de intervenție structurată asupra acestei situații. Lucrările de refacere a spațiului comunitar au fost demarate progresiv începând din anii 1950, la mijlocul decadei fiind gândit un amplu plan de re-sistematizare a orașului, urmând viziunea și conceptele unei recompuneri doctrinare a ceea ce însemna identitatea urbanistică și socială.

Programul de reconstrucție a vizat o zonificare desfășurată pe terasele superioare ale orașului. Aceasta a fost subdivizată în mai multe cartiere, fiecare având câte 4-6 microraioane complexe. La începutul anilor 1960, atunci când s-a adoptat hotărârea privind ridicarea Combinatului Siderurgic, au luat contur și planurile de construcție a unuia dintre primele cartiere noi, muncitorești ale Galațiului, utilitatea imediată fiind asigurarea spațiilor rezidențiale necesare viitorilor lucrători industriali. 

Astfel au luat ființă primele microraioane din România, Țiglina I și Țiglina II, amplasate în zona fostei văi a Țiglinei, ocupată de-a lungul secolului al XIX-lea de pământurile moșiei care preluase același nume, și așezate de o parte și de cealaltă a străzii Brăilei. Așezarea lor a fost rezultatul unor studii comparative, prin intermediul cărora s-a hotărât că terenul respectiv avea trăsăturile necesare pentru a oferi o serie de avantaje economice, funcționale şi de oportunitate de investiții. 

În deceniile anterioare, spațiul funcționase drept una dintre delimitările de extremitate ale orașului, și era relativ liber de construcții, deci nu impunea necesitatea unor cheltuieli majore privind curățarea locului. Vecinătatea sa față de emisar (cursul ce colecta apele reziduale ale așezării umane, pentru a le purta către vărsarea în Dunăre) urma să asigure desfășurarea relativ lejeră și economicoasă a lucrărilor de canalizare. Terenul era deja așezat pe o arteră principală de circulație și avea să înlesnească astfel circulația ce trebuia să lege orașul de Combinat. În final, poziția geografică a permis ca aici să se poată începe intervențiile de construire fără a fi nevoie de definitivarea în prealabil a întregii schițe de sistematizare a orașului.

Proiectul Țiglinei a fost întocmit de un colectiv de arhitecți ai Institutului de studii și proiectare pentru construcții, arhitectură și sistematizare din București (I.S.C.A.S.), capitala trimițând planurile cartierelor de tip micro în teritoriu drept proiecte-tip. Mai mult, în acei ani Institutul de Proiectări din Galați se afla abia la începutul activității și avea un personal prea restrâns pentru a putea angaja un proiect de anvergură.

Planul Țiglinei a presupus construirea a două microraioane inegale, separate de o vale amenajată în parc și coagulate în jurul unui centru de cartier cu suprafață vastă, care să reprezinte un complex de dotări sociale și culturale: o rețea comercial completă (magazin universal, magazine alimentare, magazin alimentar cu autoservire), unități de alimentaţie publică, de cooperativă, librării, cinema, club ș.a. Conceput pe principii urbanistice noi, complexul Țiglina I a fost aproape finalizat în anul 1966.

Clădirile de locuit au fost ordonate urmând arterele de circulație, dar altminteri dispuse liber în spațiu, pentru a oferi loc suficient creării unor spații verzi în imediata vecinătate. La strada Brăilei au fost așezate blocurile pentru nefamiliști (A-uri, I-uri). În zonele rezidențiale, în imediata apropiere a clădirilor au fost gândite spații de joacă pentru copii, spații de odihnă, terenuri de sport cu dimensiuni reduse. Din planul de construcție au făcut parte și rezervele de teren pentru garaje. Fiecare microraion a avut o policlinică. Grădinițele și școlile au fost amplasate urmând o linie de circulația a copiilor care să le permită acestora să nu traverseze străzile. 

Tratat drept un model de referință pentru domeniul arhitecturii urbane românești din acele timpuri, cartierul Țiglina (I) a avut deficiența de a fi fundat pe teren direct, fără subsoluri tehnice. Din această cauză, în 10 ani de zile au apărut tasări. Din comisia de control formată atunci pentru a explica și găsi soluții problemei au făcut parte și specialiști sovietici.

ARTA MONUMENTALĂ ȘI DECORATIVĂ DIN ȚIGLINA I

La mijlocul anilor 1950, noua viziune arhitecturală şi de urbanism a orașului a accentuat obiectivul de utilizare a artei monumentale și decorative. Din acest motiv, vedem că în acea perioadă încep să apară comenzi pentru noi tipuri de monumente de for public, multe dintre ele purtând încărcătura noilor mesaje ideologice și urmând principii estetice formulate în mediul sovietic rus. 

Un deceniu mai târziu, pe acest fond general, dar în contextul unui moment de respiro în ceea ce privea impunerile politice asupra acestei forme de artă, în care exprimarea artistică a avut libertatea de a-și urma creativitatea rostuită natural, întregul ansamblu al cartierelor Țiglina I și II a fost gândit ca un proiect de parteneriat între arhitecți și artiști plastici. Conceptul urma să fie utilizat în toate cartierele noi ale Galațiului. Aplicarea acestui plan a fost întreruptă însă, din cauza lipsei fondurilor de stat necesare pentru susținerea lui pe durata întregului proces de sistematizare edilitară. 

Prezența artei monumentale și decorative a fost cel mai bine vizibilă în interiorul cartierului Țiglina I.  

Pe fiecare dintre fațadele celor 8 blocuri A, pe latura ce „privește” înspre strada Brăilei, a fost instalat în anul 1964 câte un panou decorativ de mari dimensiuni, din intarsie de mozaic de marmură colorată. Tematica a dorit să evoce resursele specifice județului. Astfel, pe fațada blocului A1 a fost montată compoziția Flora (dimensiune 8×8 m), creată de artistul plastic Virgil Almășanu, pe fațada blocului A2 compoziția Plante, soare, pești a lui Ion Bițan (8×12 m), pe blocul A3 compoziția Păsări a lui Virgil Almășanu (8×8 m), Pomicultura de Mihai Danu (8×12 m) a fost montată pe blocul A4, pe A5 lucrarea lui Ion Bițan, Viticultura (6×8 m), pe A6 Navigația imaginată de Mihai Danu (8×12 m), pe A7 Industria, tot lucrare a lui Danu (8×8 m), iar pe A8 Sălcii și bărci, compusă de Ion Bițan (8×12 m). Suita s-a remarcat prin unitatea sa tematică, stilistică, și de materiale, inclusiv prin faptul că a fost păstrată și utilizată culoarea pietrei de construcție. Proiectul a fost premiat de Uniunea Arhitecților.

Cei 3 artiști plastici numiți mai sus au lucrat, în anul 1965, și pentru proiectul de decorare a ansamblului mai extins al complexului comercial și social-cultural din Țiglina I. Acolo, Mihai Danu a lucrat mozaicul ceramic Fluturi din fața fostei cofetării Nufărul, Virgil Almășanu a compus relieful Fauna Dunării, din cărămidă roșie, montat pe peretele din stânga spațiului comercial ocupat în anii comunismului de o tutungerie, precum și compoziția Flora, din fier forjat și bătut, așezat pe peretele din spatele fostei unități de legume-fructe, iar Ion Bițan a lucrat Elementele spațiale, în gresie glazurată cu miez de beton, montată în dreapta scării de acces înspre restaurant. Proiect în care mijloacele specifice arhitecturii au fost îmbinate conceptual și structural cu arta plastică, complexul comercial și social-cultural din Țiglina I a fost construit urmând planurile arhitectului Puiu Săvescu, fiind premiat la nivel național și considerat, la vremea deschiderii sale, drept unul dintre cele mai interesante și estetice spații comunitare din țară. El a adus împreună cel mai mare număr de panouri decorative regăsite în spațiul public al orașului. În afara celor deja enumerate, seria a inclus și lucrarea Comerțul a lui Pavel Codiță, în mozaic și încrustații ceramice (83 mp), mozaicul ceramic Folclorul județului Galați de Jules Perahim (Iuliș Blumenfeld), panoul în forme de teracotă smălțuită, de G. Freiberg, Odihna de Patriciu Mateescu, din gresie glazurată policrom, Dulciuri de Pavel Codiță, intarsie de mozaic de marmură colorată, Evoluția lui Constantin Crăciun, din ștaifuri de marmură și piatră naturală. Procesul de degradare continuă prin care a trecut Complexul Țiglina după anii 1990 a provocat deteriorarea gravă sau pierderea totală a multora dintre acestor lucrări. 

O decorație murală de mari dimensiuni, extinsă pe o suprafață de 120 mp, a fost imaginată pentru frontonul sălii de cinematograf (proiectat de arhitecții I.S.C.A.S. și construit în 1962; avea o capacitate de 800 de locuri). Alegoria Arta cinematografică creată de Jules Perahim în mozaic ceramic a fost instalată în 1964. Deși ideea centrală a lucrării este universul cinematografiei și al teatrului, fundalul integrează mesajul noii identități a orașului, anume îmbinarea naturii sale portuare cu procesul de sistematizare reconstructivă și industrială. Tehnica de lucru pe această suprafață a fost una deosebită, prin utilizarea unui material special conceput de artist, împreună cu inginerii Fabricii de porțelan din Ploiești. Este vorba de acoperirea mozaicului ceramic cu o glazură semi-mată, nu cu cea lucioasă folosită în mod tradițional, creată pentru a reține lumina și a se potrivi mai bine condițiilor de afișare în spațiu deschis.  

În micul parc creat vis-a-vis de cinematograf, coloana lucrată de sculptorul Peter Balogh a fost conceptualizată pentru a reprezenta simbolic Progresul pe care regimul comunist a dorit să îl implanteze în mentalul comunitar privind evoluția orașului Galați din punct de vedere economic și social-cultural. Din acest motiv, scenele reprezentate în registrul compozițional evocă momente de muncă industrială și agricolă. Verticala monumentului era menită să ducă gândul privitorului către dinamica ascendenței orașului. Alte elemente ale compoziției reprezintă metafore plastice ale elanului de dezvoltare și creație pe care l-ar fi cunoscut poporul român în epoca „marii reconstrucții”. Coloana are placaje de travertin pe toate cele 4 laturi, iar volumele compoziționale sunt cioplite în piatră. 

Tot în cuprinsul proiectului edilitar al cartierului Țiglina I, o altă lucrare de artă monumentală este coloana Avântul, lucrată de sculptorul Dorio Lazăr în anul 1966 și așezată pe platforma de acces în fostul complex comercial Dunărea. Coloana de mari proporții este desfășurată în spațiu în forma unei spirale. Liniile formelor sale, volumele geometrice, cât și materialul din care a fost realizată au fost alese pentru a exprima modernismul arhitectural specific mijlocului anilor 1960. 

Surse bibliografice:

  • „Urbanism şi specific local: Galaţi”, în Flacăra, anul 15, nr. 28 (580), 9 iulie 1966
  • Ion Frunzetti, „Arta monumentală”, în Arta plastică, Bucureşti, anul 16, nr. 8, 1969
  • „Construirea cartierelor Țiglina I și Țiglina 2. Arhitecți Sara Marcovici-Lichiardopol, Const. Săvescu și Mariana Bucur; C. Frumuzache, Victor Sebestyen și colectiv”, în Arhitectura în România, București, 1969
  • „Cartierul Țiglina din Galați”, în Arhitectura românească contemporană, București, 1972 
  • „Cartierul Ţiglina din Galaţi. Detalii arhitectonice” în Arhitectura românească în imagini, Meridiane, București, 1972
  • Corneliu Stoica, Monumente de artă plastică din județul Galați, Școala gălățeană, 2003
  • Corneliu Stoica, Monumente de for public din municipiul Galați, Axis Libri, 2015
  • „Țiglina I”, InfoGhid, Biblioteca Județeană „V. A. Urechia” Galați, 193.231.136.3/infoghid/index.php/%C8%9Aiglina_1
  • „Galerie Galați”, docu.magazin, revistă a secției Documentare–Memorie Digitală a Muzeului Național de Artă Contemporană, nr. 2/2016, documagazin2.mnac.ro/galeriegalati.html
  • „Cinematograful Țiglina Galați”, Socialist Modernism, romd.socialistmodernism.com/index.php/2018/08/21/cinematograful-tiglina-galati/
  • Interviu cu arh. Liviu Cezar Durbacă, realizat de PACT pentru Galați în anul 2020

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *