Cea mai îndelungată producție de ulei vegetal din România
Fabrica de ulei Prutul din Galaţi are o activitate de peste 130 de ani în producţia de ulei vegetal, fiind fabrica cu cea mai îndelungată tradiţie și activitate neîntreruptă în acest domeniu de pe teritoriul României.
Sfârșitul secolului XIX
În anul 1884, societatea londoneză Fleming Oil & Chemical Company Ltd, producătoare de ulei de in crud și fiert, vopsele, substanțe dezinfectante și diverse alte produse chimice, și-a deschis o agenție de desfacere în portul Galați.
La început, compania și-a importat în România atât produsele finite, cât și materiile prime. În scurt timp însă, în condițiile emiterii în 1887 a Legii pentru încurajarea industriei naționale și, în consecință, a introducerii de către statul român a unor politici de avantajare economică a producătorilor naționali, prin aplicarea succesivă de tarife vamale cu taxe mai ridicate pentru importul de ulei de in, compania Fleming Oil s-a orientat către valorificarea materiei prime existente în România, aducând aici mașini pentru procesul de fierbere a uleiului, apoi instalând o fabrică pentru presarea directă a uleiului din sămânță de in.
Urmând liniile schimbării din politica economică a țării, compania însăși s-a transformat în 1893 în Societatea Română de Ulei Fleming, Beilby & Company. Autorizațiile de funcționare solicitate statului român au fost depuse în numele acesteia de către negustorul M. Saulică, de la care a fost cumpărat și terenul pe care s-a ridicat ulterior complexul fabricii. Prin înregistrarea drept companie românească, Fleming a putut beneficia apoi de avantajele prevăzute în Legea pentru încurajarea industriei naționale și a obținut imediat, în 1894 și 1895, scutiri vamale pentru importarea seminței de in, scutirea de la plata taxelor către stat, județ și primărie, și o reducere de 45% pentru transportul pe cale ferată.
Materia primă preferată era cea accesibilă din interiorul țării dar, în anii de secetă, fabrica își procura sămânța de in și din străinătate, mai cu seamă din India, colonie britanică. Alte materiale necesare producției – colofoniu (n.n. sacâz, mastică, folosit în producerea vopselurilor), ulei mineral, rășini, cărbuni, saci din păr de cămilă – erau toate importate. Producția finală erau uleiul de in crud și uleiul de in fiert (cu 4 calități: dublu fiert, extra prima, prima, oriental), dar și turtele de in. Acestea erau folosite pentru îngrășarea animalelor și erau exportate în cantități mari în Anglia, Germania și Belgia. De la porțile fabricii, produsele erau transportate în mod particularizat, uleiul pe cale ferată, iar turtele pe vase fluviale.
Activitatea a început cu 18 lucrători, într-un local ce se pare că ar fi avut circa 1200 mp, aflat pe un teren dublu în dimensiune. După anul 1897, atunci când fabrica a fost distrusă de un incendiu, spațiile acoperite au fost reconstruite din tablă zincată și cu pardoseală din ciment, pentru ca întregul proces de producție să fie ferit de noi riscuri. Curtea fabricii era străbătută de o rețea de cale ferată de tip Decouville, instalată pentru transportarea materiilor prime și a produselor finite. În incinta proprietății erau 5 pavilioane de lucru, birourile administrative, dar și locuința proprietarului. Fabrica lucra în mod continuu din luna februarie până la jumătatea lunii noiembrie. Lucrătorii erau asigurați în contra accidentelor de muncă și aveau asistență medicală periodică și de urgență din partea unui doctor gălățean. La începutul anilor 1900 numărul de angajați a ajuns să varieze între 30 și 35 persoane, cu toții români. În anii 1900, complexul companiei se afla pe strada Morilor, la capătul ei dinspre Dunăre.
În anul 1899 firma și-a schimbat numele în Societatea Română de Ulei Fleming, Mc Dowall & Company, iar administrarea sa tehnică și comercială a început să fie coordonată de inginerul englez Charles H. Mc. Dowall și de fratele său, Frank W. Mc. Dowall. În jurul anului 1911 fabrica a fost vândută familiei Dinerman, ai cărei membri făceau negoț la Galați cel puțin de la mijlocul anilor 1870.
Secolul XX
În 1918 compania a fost listată ca societate pe acțiuni, sub denumirea Fleming SA.
În 1922 compania apărea ca societate în nume colectiv. O fabrică nouă și modernă fusese construită în strada Cereș (actuala stradă Ana Ipătescu, una dintre primele zone de dezvoltare economică și industrială a orașului), căreia i-a fost adăugată și o secție de vopseluri. Având la acel moment peste 50 de angajați, Fleming era prima dintre cele 3 mari fabrici de profil din oraș. Acțiunile, capitalul și creditele sale erau protejate de Banca Marmorosch-Blank.
În cursul anului 1940, patronii Dinerman (frații Alexandru și Walter), fiind evrei, au fost nevoiți să demisioneze din Consiliul de administrație al fabricii, supunându-se sistemului legislativ special introdus de guvernul Ion Gigurtu și decretului-lege nr. 2650 privind starea juridică a evreilor în sectoarele vieții publice, în cazul nostru în chestiunea ocupării funcțiilor în consiliile de administrație ale societăților și întreprinderilor. Ei au continuat să se îngrijească în mod neoficial de bunul mers al fabricii, a cărei activitate s-a extins, ajungându-se la un personal de aproape 90 de lucrători și deschizându-se un birou de legătură în București. Până în anul 1948 fabrica a ajuns la 126 de muncitori.
După încheierea celui de al doilea război mondial și instaurarea regimului socialist fabrica este naționalizată și procesează timp de 4 luni pe an floarea soarelui, în restul anului procesând soia, bumbac, rapiță, porumb.
Secolul XXI
În anul 2002 societatea este preluată de către acționariatul actual. În 2003 se inaugurează terminalul propriu de ulei al fabricii în Portul Comercial Galați, are loc punerea în funcțiune a unei noi capacități de procesare și se demarează un amplu program de investiții în noi capacități de stocare a uleiului rafinat și brut. Silozurile companiei sunt astăzi răspândite pe teritoriile a 7 județe din România (Brăila, Călărași, Dolj, Galați, Ialomița, Iași și Teleorman).
Prutul S.A. a încheiat anul 2023 cu un număr de 488 de angajați și o cifră de afaceri de peste un miliard de lei.
Surse bibliografice
- „Repertoriul nominal al așezămintelor industriale mari în activitate clasificate pe grupe de industrii” în Ancheta industrială din 1901-1902, Vol. 1. „Industria mare”, Institutul de Arte Grafice Carol Göbl, Bucuresci, 1903
- „Raport asupra constatărilor făcute în inspecţiunea făbricelor din Galaţi. Fabrica de ulei Charles Mc. Dowall et C-nie, str. Morilor”, în Nicolae Stăvrescu, Raport general de hygienă al oraşului Galaţi pe anul 1907, Stabilimentul Grafic „Moldova”, Galați, 1908
- „Societatea Română de Uleiu Fleming, fondată în anul 1884, strada Morilor No. 5”, în Gheorghe Codreanu, Monografia fabricelor din Galaţi, Tipografia „Nouă” T. C. Dimitriade, Galați, 1908
- „Fleming, Fabrica română de uleiuri vegetale, S. A., Galaţi” în Banca Marmorosch Blank et Co. Societate anonimă (1848-1923), Ed. Cultura Națională, București, 1923
- „1884 – Întâia fabrică de ulei de in din Galaţi”, în Tudose Tatu, Istoria trudită a fabricilor uitate, Galaţi, 2008
- „Fleming, întâia fabrică de ulei de in din Galați, str. Cereș nr. 38-42”, în Tudose Tatu, Adrian Pohrib, Industriaşi şi comercianţi gălăţeni, harnici şi de temut. Mărci de fabrică şi comerţ (1890-1940), Galați, 2013
- Constantin Ardeleanu, „Galatz – Statistics – Registered ships”, Black Sea Project Port Cities, cities.blacksea.gr/en/galatz/5-8/ [21.08.2023]
