Articol documentar realizat cu susținerea Prutul S.A.
Unul dintre marii boieri moldoveni ai secolului XIX, figură fundamentală a mișcării liberale pașoptiste și a procesului ulterior de modernizare politico-administrativă a Principatelor Române, Costache Negri este unul dintre cele mai importante chipuri ale istoriei naționale.
El s-a născut la Iași, în 1812, al doilea din cei 5 copii ai lui Petrache Negre, vel agă, și ai Smarandei (Zulnia) Donici.
În secolele XVIII-XIX, în Țara Românească și în Moldova, agia era organul administrativ responsabil cu menținerea ordinii publice. Aga era comandantul militar însărcinat cu șefia agiei, având atribuțiile unui prefect de poliție. Prefixul vel desemna faptul că un dregător ocupa rangul cel mai înalt al funcției sale.
Ca fiu de înalt dregător, Costache a fost școlit de cei mai buni educatori ai vremii. Primele lecții le-a primit în particular, de la un dascăl grec. Apoi, prin rudeniile familiei mamei sale, a fost primit la Curtea domnitorului Ioan Sandu Sturdza. În 1821, nevoiți să se refugieze din calea Eteriei, părinții l-au trimis pe băiat la școala Mitropoliei din Chişinău. În 1824, Petrache Negre s-a sfârșit. Costache a fost chemat acasă, la Iași, și înscris la un pension francez. Mai târziu, a fost trimis la Odessa, în Imperiul Țarist, într-o instituție asemănătoare. Pe când își termina acolo studiile, în anul 1828, mama sa s-a recăsătorit cu boierul Costache Conachi. Un an mai târziu, ei au avut-o pe Ecaterina „Cocuța” Conachi, tânăra boieroaică care avea să marcheze decisiv istoria Principatelor Române prin dejucarea planurilor de falsificare a alegerilor Unirii. În jurul anului 1834, Smaranda Donici a pierit și ea. Despre Costache Negri cunoaștem că, în acea perioadă, călătorea în Franța și Italia urmând, pare-se, studii de medicină.
Costache Conachi a fost o personalitate marcantă a vieții politice și culturale moldovenești din prima jumătate a secolului XIX. Cu o minte deschisă înspre modernitate, a susținut progresul politic, cultural și științific al societății românești.
A îndeplinit funcții administrative importante, ridicându-se, în anii 1820-1830, până la echivalentele moderne ale ministeriatelor (în afaceri străine, finanțe, justiție). În anii 1815-1816 a făcut parte din comitetul care a elaborat Codul Callimachi (cod civil al Moldovei, elaborat la inițiativa domnitorului Scarlat Callimachi), iar în 1832 a avut inițiativa de a-l traduce din grecește în românește. În 1829, desemnat de Divanul Obștesc al Moldovei, a făcut parte din comisia ruso-română care a elaborat Regulamentele Organice, fiind decorat, pentru contribuțiile sale, de către generalul Pavel Kiseleff. S-a retras din viața politică în anul 1834 după ce, deși ales ca domn pământean, a pierdut Scaunul Moldovei în favoarea lui Mihail Sturdza.
Educat la Școala Domnească din Iași, a fost poliglot de tânăr, cunoscând franceza, germana, greaca, turca și slavona. A scris poezie și a făcut-o în limba română, nu pe grecește, așa cum erau uzanțele timpurilor sale, fiind astăzi considerat unul dintre precursorii liricii naționale moderne. A fost și unul dintre primii traducători de poezie și filosofie franceză din spațiul moldo-muntenesc.
A fost unul dintre cei dintâi boieri care au susținut moral și material dezvoltarea cunoștințelor și practicilor tehnice românești. A fost membru al societății de medici și naturaliști din Iași și un premergător al științelor astronomice în spațiul românesc extracarpatic, aducând, de la Viena, primul telescop din Moldova.
Fiica sa, Cocuța Conachi, a fost căsătorită cu caimacamul (locţiitor de domnitor) Nicolae Vogoride, boier anti-unionist căruia, în 1857, otomanii i-au promis tronul Moldovei, dacă avea să saboteze procesul de votare a unirii Principatelor. Profund indignată de participarea soțului său la falsificarea rezultatelor, Cocuța a intrat în istorie prin faptul că a furat, ea însăși sau prin intermediari, corespondența întreținută de acesta cu Poarta de la Constantinopol. Înmânate fratelui său mai mare, Costache Negri, și unioniștilor, scrisorile au fost publicate în întreaga Europă și au determinat repetarea votului. Cocuța a divorțat de Vogoride în 1860 și, după lungi călătorii în Europa, s-a stabilit la Torino, unde s-a recăsătorit cu un principe italian. În același spirit avut în țara sa, ea a sprijinit și Risorgimento, mișcarea de unificare a Italiei, dar nu i-a văzut finalitatea politică deoarece, bolnavă de malarie, s-a stins în anul 1870.
Tinerețea petrecută în Franța, prieteniile apropiate cu intelectualii unioniști și mediul luminat din casa tatălui său vitreg i-au hrănit lui Costache Negri spiritul liberal. El a fost un susținător al idealurilor naționale românești și s-a alăturat curentului și mișcării revoluționare. Întors în Moldova în 1841, tânărul boier a luat în grijă, din averea moștenită de la părintele său natural, o moșie la Mânjina, în Covurlui. Aici, încă din 1845, conacul său a devenit un loc de întrunire al intelectualității naționale, revoluționare și unioniste.
Două puncte foarte depărtate existau pe faţa pământului, în cari Românii generaţiei nouă, începură a se întâlni: unul în Franţa, în cuartierul studenţilor din Paris, şi celalt în Moldova, la moşia lui Costache Negri. (Vasile Alecsandri, citat cules de Gheorghe N. Munteanu-Bârlad în lucrarea Costache Negri. Viaţa şi vrednicia lui, aici preluat din prezentarea Casei Memoriale „Costache Negri”, site-ul Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galați, migl.ro)
Familia a vândut proprietatea în perioada premergătoare Unirii.
Fiind în Franța în momentul declanșării evenimentelor din 1848, Negri a făcut parte din gărzile revoluționare românești formate la Paris. Interzicându-i-se să se întoarcă în țară, s-a alăturat în exil camarazilor săi și altor zeci de personalități ale intelectualității moldovenești și muntenești.
După ce tronul Moldovei a fost preluat de Grigore Alexandru Ghica – el însuși domnitor cu viziuni mai liberale, susținut de înalții demnitari otomani adepți ai măsurilor reformatoare, care a găsit potrivit să îi readucă treptat în țară pe exilați și chiar să îi integreze în înalte funcții administrative ale statului – Costache Negri a primit să fie numit pârcălab de Covurlui (1851-53), ministru al Lucrărilor Publice (1854), și delegat domnesc la Constantinopol și Viena (1855-56). Întors la Iași, el a făcut parte din Comitetul Unirii în 1856 și din Adunările Ad-hoc în 1857, ca deputat din partea Galațiului și vicepreședinte.
În mediul unionist, Costache Negri a fost preferat pentru funcția de domn al Moldovei, dar i-a cedat întâietatea lui Alexandru Ioan Cuza, pe care l-a sprijinit ulterior în acțiunile sale reformatoare. După Unirea din 1859 și-a continuat misiunea diplomatică la Constantinopol și în Europa, unde a pledat pentru recunoașterea oficială a actului unionist.
A ocupat funcția diplomatică până în 1866 când, după înlăturarea lui Cuza, s-a retras din viața politică, stabilindu-se la Târgu Ocna. S-a stins acolo, 10 ani mai târziu.
Costache Negri și Galații
Ca pârcălab de Covurlui, Costache Negri a avut aporturi importante în procesul de modernizare a Galaților din a doua jumătate a secolului XIX. În timpul mandatului său, arhitectul italian Ignat Rizer, colaborator al autorităților locale încă de la sfârșitul anilor 1830, cel care a imaginat practic întregul spațiu edilitar al târgului modern, a început să reconsidere planul în formă rotundă al Pieței care îi poartă și astăzi numele, reorganizându-l într-o formă poligonală care se va concretiza, în anul 1860, într-o restructurare în octogon.
Tot pe vremea pârcălăbiei lui Negri a început și modernizarea actualei zone de intersecție a străzilor Brăilei, Nicolae Bălcescu și Domnească, care găzduia pe atunci vastul spațiu al Răspântiei (ulterior Piața Regală), în care se reuneau strada Domnească, strada Mare, strada Mavromol (general Berthelot, astăzi Nicolae Bălcescu), strada Brașoveni, strada Independenței. La mijlocul secolului XIX, aici se considera că este „inima târgului”, spațiul fiind înconjurat de barăci joase de lemn, cu tarabe largi pentru expunerea mărfii în fața trecătorilor, și de dughene în care zarafii așteptau, cu lădițe pline cu monezi, să le schimbe banii negustorilor străini sosiți cu navele încărcate de marfă din Orient. Sub administrarea lui Costache Negri, în Răspântie s-au făcut primele construcții de zid. Tot în vremea lui s-au desfășurat lucrări de aliniere și pavare a străzilor, s-a construit un chei din piatră la Dunăre și un local pentru școala publică (pe locul actualei Școli nr. 24, pe strada Egalității).
Rămas legat de Galați chiar și după încheierea mandatului de pârcălab, Costache Negri și-a ridicat în 1862, după planurile inginerului Rizer, o locuință de tip conac boieresc pe Ulița Mihai Vodă. În casele sale a fost instalată Școala de Învățători a Moldovei de jos, după ce aceasta, inițial constituită la Ismail, a trebuit strămutată în urma pierderii Sudului Basarabiei la finalul Războiului de Independenţă din 1877-1878. Acest refugiu binevenit a fost unul dintre motivele pentru care instituția a primit ulterior, în semn de omagiu, numele lui Negri, pe care îl poartă până în ziua de astăzi. Apoi, după ce Școlii Normale i-a fost pregătit un local propriu, în aceleași case ale lui Costache Negri a fost găzduit Seminarul Teologic, și el exilat, până ce, înspre mijlocul anilor 1920, pe locul lor și al terenurilor vecine, i-a fost construită și acestuia clădirea în care funcționează și în prezent.
Statuia lui Negri la Galați
În anul 1912, la centenarul nașterii lui Costache Negri, pentru recunoașterea și cinstirea marcantei sale figuri politice, locuitorii Galațiului s-au unit în efort moral și financiar pentru a-i ridica o statuie monumentală. Ea a fost realizată de sculptorul Ioan Iordănescu, elev al lui Dimitrie Paciurea, turnată în bronz la fabrica lui V. V. Rășcanu (ambii bucureșteni), și ridicată pe un soclu din piatră de Câmpulung, înalt de 6 m. Statuia în sine are 2,8 m.
Inițial, soclul a fost înconjurat de plăci, pe care erau reprezentate fragmente din momentele cele mai importante ale vieții politice naționale, în care s-a conturat chipul reformator al lui Costache Negri: pe placa din dreapta el era reprezentat făcând gestul de unire către români, pe cea din stânga era în consfătuire cu semenii săi revoluționari, la conacul de la Mânjina, iar pe placa din spate era scrisoarea pe care Negri a trimis-o lui Vasile Alecsandri, renunțând în favoarea lui Alexandru Ioan Cuza la Scaunul Moldovei, după ce fusese preferat înaintea acestuia în votul elitei moldovenești.
În prezent, pe laturile soclului sunt înscrise un fragment din discursul pe care Costache Negri l-a ținut studenților români la Paris, în 1848, cu prilejul onomasticii lui Ștefan cel Mare, și o apreciere făcută de Mihai Eminescu față de Negri.
În visele mele înflorite se arată viitorul României. Suntem milioane de români răzlețiți. Ce ne lipsește ca să ajungem un neam tare? Unirea, numai Unirea!… Să trăiască doar Unirea Românilor!… (Costache Negri către studenții români aflați la Paris în timpul revoluțiilor pașoptiste)
Unul dintre cei mai nobili bărbați ai României… Lui îi datorăm în bună parte, actele mari, săvârșite în istoria modernă a românilor. (Mihai Eminescu despre Costache Negri)
Statuia a fost dezvelită pe 17 iunie 1912, iar festivitatea a avut statutul unei serbări cu importanță națională. La ea au fost prezenți reprezentanții celor mai înalte instituții politice și de cultură ale țării, și multe personalități dintre cele mai importante, din toate regiunile țării, printre care Duiliu Zamfirescu (din partea Academiei Române), Nicolae Iorga (din partea Universității din București), State Dragomir (din partea Teatrului Național din Iași), A. D. Xenopol.
Așezată La Răspântie, în spațiul ce se numea deja Piața Regală, perspectiva statuii lui Negri era deschisă către toate cele 6 mari străzi principale și către Corso-ul gălățean, pe lungimea străzii Domnești până la parcul Carol, marcând, împreună cu Palatul de Justiție, zona în care erau instalate cele mai mari și mai luxoase magazine ale orașului.
Monumentul a fost afectat în cel de-al doilea război mondial. Autoritățile regimului comunist au mutat statuia într-un spațiu al uitării, în viile aflate în partea de vest a orașului. Regăsită și restaurată de sculptorul Vasile Onuț, ea a fost readusă în Centru în 1967 și așezată în Parcul Eminescu. Pe locul actual a fost mutată în anul 1985.
Surse bibliografice:
- „Desvelirea statuiei lui C. Negri”, în Gazeta Ilustrată, an 1, nr. 28, 23 iunie 1912
- Corneliu Stoica, Ion Dragomir, Mihalache Brudiu, Muzee și monumente gălățene, 1974
- Corneliu Stoica, Monumente de for public din municipiul Galați, Axis Libri, Galați, 2015
- Gh. N. Munteanu-Bârlad, Galații, 1927
- Zanfir Ilie, Pompiliu Comșa, Galați. Ghid turistic, Axis Libri, Galați, 2011
- Marius Mitrof, „Controversele unui monument istoric: Casa lui Costache Negri din Galaţi”, în Danubius, vol. 36, nr. 1/2018
- Vasile Ghica, Cocuța Conachi. Eseu despre eroina din umbră, ediție revăzută și adăugită, Ed. Eikon, 2023
