Articol documentar realizat cu susținerea Prutul S.A.
Vadurile, căi de comunicație între partea de sus și partea de jos a orașului, formate natural de-a lungul secolelor prin scurgerea apei de ploaie și circulația oamenilor și animalelor, au avut încă din cele mai vechi timpuri o funcționalitate vitală pentru locuitorii așezării care avea să se dezvolte treptat în târgul Galaților.
În toate perioadele istorice, vadurile au conectat dealul și platoul de vale și de malul Dunării, asigurând trecerea oamenilor din zonele în care își țineau casele și grădinile, protejate de viiturile sezoniere ale fluviului, în zonele de pescuit.
Mărturiile arheologice ne arată că vadurile au fost printre primele spații în jurul cărora s-a dezvoltat locuirea în regiune. De-a lungul vremurilor, pe măsură ce așezarea s-a dezvoltat, vadurile au devenit ulițe sau chiar străzi, păstrând mereu rolul de a ușura accesul oamenilor la resurse și de a-i sprijini în desfășurarea activităților ce le întreținea viața, în transportul alimentelor și al mărfurilor. Dintre cele 15-16 vaduri pe care le-a avut așezarea, unele dintre ele făceau legătura între Deal și Vale, altele direct cu zona de faleză a râului.
Memoria comunitară ori chiar mărturiile fizice ale unora dintre vechile vaduri ale Galaților rezistă și astăzi, chiar dacă foarte puține dintre ele își mai pot urma rostul străvechi.
În perioada interbelică, urcarea din valea Dunării ori cea a Brateșului înspre platou, în orașul modern, încă se putea face pe majoritatea vadurilor istorice:
Vadul Brateșului – care a devenit vadul Ungurului, nume pe care l-a preluat și mahalaua din jur. Cel de-al doilea nume ar fi venit, se crede, din faptul că zona era tranzitată de ciobanii ce coborau în transhumanță.
Vadul Prutului – ulterior Șoseaua Reni, astăzi Calea Prutului, drumul de legătură cu regiunea Basarabia.
Vadul Băncianu – numit și Vadul Poștei, deoarece în zonă opreau poștalioanele care făceau drumul între schela Galaților și marele târg al Iașilor. Denumirea „Băncianu” i-a fost atribuit în uzul popular după numele celui care a donat locul pentru nevoile comunei. În linii mari, ruta fostului vad era cea luată astăzi de coborârea înspre gara de călători, pe strada Gării și scările Moruzi, construite după jumătatea secolului XIX tocmai pentru a facilita accesul din Dealul orașului către Vale. Vadul a mai fost cunoscut și drept Vadul Eliade Rădulescu, după unul dintre numele mai vechi ale străzii Gării (numită pentru un timp și strada Lascăr Catargi).
Vadul Cărăbuș – rezistă și astăzi, făcând legătura între strada Al. I. Cuza și strada Dogăriei.
Vadul Comisiunii – denumit și Negroponte, apoi Păcii, cobora tot din strada Cuza înspre schele și magaziile portului. Localnicii i-au spus Negroponte după numele familiei boierești care și-a avut casele pe acel promontoriu. Proprietatea a fost la un moment dat închiriată drept sediu al Comisiunii Europene a Dunării, de unde a venit cea de-a doua denumire. În anii comunismului, zona a primit numele de Păcii.
Vadul Caracudă – ori vadul Sfântului Neculai, Constandache, în final Deciana. Prima denumire i-a provenit de la numele celui care a deținut inițial fâșia de pământ. Rămășițele vadului pot fi urmărite astăzi pe strada George Enescu, ce coboară din dreptul Școlii nr. 24, prima școală publică a orașului, până în vechea stradă negustorească Dogăriei.
Vadul Sfinții Arhangheli Metoc – era paralel vadului Deciana, aflându-se pe latura opusă a școlii. Rămășițele sale se mai află în curtea Mănăstirii Metoc, dar nu mai coboară până la Dunăre, ci se opresc forțat în zona blocurilor construite în perioada comunistă.
Vadul Comanachi – ori Cuza, apoi Sindicatelor. Numele cel mai vechi îi vine de la cojocarul Comanachi, ce apare în acte de la începutul secolului al XIX-lea. Strada Al. I. Cuza se oprește în ceea ce a mai rămas astăzi din strada Sindicatelor.
Vadul Bachus – care se pare că era mai degrabă un pasaj, astăzi locul exact îi este necunoscut.
Vadul Belvedere – sau Belavista, cobora spre schelă dinspre Ulița Mare, una dintre cele 7 străzi care se intersectau în ceea ce astăzi este spațiu de întâlnire doar pentru străzile Brăilei, Domnească și Bălcescu. În timpurile vechi, această Uliță Mare era podită cu bârne de lemn, pe sub care se scurgeau apele ploilor.
Vadul Brașoveni – în legătură cu strada Brașovenilor, una dintre cele mai vechi străzi negustorești din Valea orașului.
Vadul Speranței – ulterior strada Speranței, apoi strada Colonel Boyle, zona primei și celei mai mari concentrații de consulate, reprezentanțe comerciale și financiar-bancare a portului. Astăzi se mai păstrează doar o porțiune restrânsă, în extremitatea vestică a străzii Portului (zona actualului restaurant Alex).
Vadul Sacalelor – în timpurile vechi, vadul lui Rașcu. Zona vadului Rașcu a fost una din vetrele de dezvoltare a așezării, era punct de trecere spre sudul Dunării și locul de pornire al celor două drumuri spre nordul ţării, cel de pe valea Prutului şi cel care urma valea Bârladului. În perioada dinainte de primul război mondial, de aici se trecea Dunărea cu bacul pentru a se ajunge la satul Azaclău, actualul I. C. Brătianu din județul Tulcea. În anii 1890, la capătul său dinspre oraș, Vadul Sacalelor trecea prin Piața Veche și era una dintre limitele Ocolului 1 (din cele 3 circumscripții ale târgului). La începutul anilor 1900, pe colina vadului s-a înființat o fabrică de var ce mai funcționa încă la mijlocul anilor 1950, până la sistematizarea malului Dunării. În timpul regimului comunist, fosta zonă a vadului a fost modificată complet, prin excavarea şi nivelarea pământului.
Vadul Precista sau Bacalbașa – aflat în vecinătatea bisericii medievale.
Vadul lui Bondrea – aflat, cu aproximație, în dreptul actualului cartier Mazepa II
Vadul Cazărmii Vechi – cobora înspre Dunăre dinspre moșia Țiglinei
Surse bibliografice selective:
Ziarul Covurluiul, ediții diverse
Regulamentul de construcții, alinieri și curățirea orașului Galați (1893)
Gheorghe N. Munteanu-Bârlad, Galații, 1927
Marius Mitrof, „Scurt istoric al Falezei Dunării la Galaţi”, Dunărea de Jos, nr. 214, noiembrie 2019
